Ascultă Radio București FM Live

Arhitectul șef al Sectorului 1 numit nelegal în funcție?

Articol de Mircea Apostolescu, 12 august 2022, 15:36

O situație riscantă la nivelul urbanismului din Sectorul 1 a fost prezentată, astăzi, în plenul Consiliului Local din Banu Manta de către reprezentantul unui ONG. Astfel, potrivit activistului civic în domeniul urbanismului, în acest moment, funcția de arhitect șef al Sectorului 1 ar fi ocupată în mod nelegal!
Această situație ar putea avea consecințe foarte grave pentru mulți cetățeni și agenți economici, deoarece actele administrative emise, de la 1 iulie, de Instituția Arhitectului Șef al Sectorului 1 ar putea fi nule.

Avocatul Alexandru Pânișioară, de la Asociația pentru Dreptul Urbanismului, i-a avertizat, astăzi, pe consilierii locali din Banu Manta, că, din data de 1 iulie 2022, arhitectul șef al Sectorului 1 se află nelegal în funcție, iar toate actele emise de Instituția Arhitectului Șef al Sectorului 1 sunt nule din cauza lipsei calității conducătorului instituției.

Actualul arhitect șef nu a promovat concursul pentru ocuparea postului și a fost numit prin decizie a primarului. Decizia de numire a fost reînnoită de două ori, ceea ce e nelegal, a explicat avocatul Pânișioară.

“Ca o paranteză, vă atenționez că, la nivelul Primăriei 1, arhitectul șef, din 1 iulie 2022, ocupă nelegal funcția.
Nu a fost ocupat prin concurs (… postul de arhitect șef n.r.). Încă de anul trecut, s-a organizat un concurs. Doamna Buzdugan, care este arhitect șef, nu a promovat concursul. Nu a promovat nimeni concursul.
Drept urmare, primarul a emis o dispoziție de numire în funcție, temporar, de arhitect șef a doamnei Buzdugan.
În decembrie 2021, s-a emis o nouă dispoziție prin care s-a prelungit cu șase luni ocuparea acestei poziții. Iar acum, la 1 iulie, s-a emis o nouă dispoziție prin care doamna Buzdugan ocupă aceeași poziție, până la sfârșitul anului.
Conform Codului Administrativ, acest lucru se poate face pe maxim șase luni de zile calendaristice, într-un an de zile. Posibilitatea de a prelungi cu maxim trei luni de zile, doar în situația în care s-a organizat concurs și nu s-a putut ocupa funcția.
Ori, în acest an, nu s-a organizat niciun astfel de concurs. Astfel, tot ce înseamnă de la 1 iulie până la sfârșitul anului, (…) din păcate ea este pe funcție, și aici atrag atenția că orice act emis de această Instituție a Arhitectului Șef – ea în sine este o instituție, este nelegal. Nu are reprezentare. E semnat de o persoană fără reprezentare, fără calitate”, a avertizat avocatul Alexandru Pânișioară, de la Asociația pentru Dreptul Urbanismului.

Consilierul local liberal Adrian Oianu a cerut Direcției Juridice din cadrul Primăriei Sectorului 1 să ia, de îndată, măsuri pentru încetarea acestei situații de nelegalitate.

“În baza acestei legi, care trebuie respectată, și ce am auzit aici legat de cine? De arhitectul șef al Sectorului 1. Întrebarea mea către departamentul juridic este: când eliberează biroul doamna arhitect fără funcție, pusă ilegal, care acuma ne se mai încadrează în nicio lege, la nicio mărire, la nicio dispoziție temporară a primarului?
Întrebarea mea: care sunt formalitățile să elibereze biroul și doamna arhitect șef și toți consilierii ei de acolo?
Vreau și eu să știu de la Juridic care sunt formalitățile.
Astăzi, pentru că înțeleg că, de pe 1 iulie, funcționează ilegal.
Și care sunt consecințele lucrurilor pe care le-a făcut și le-a semnat, în această perioadă? Legal, care sunt consecințele?
Ce vorbim aici? Despre acte, despre autorizații semnate, în perioada în care nu exista legal pe funcția aia?
Vreau să știu și eu ce facem, ca să eliberăm biroul astăzi? Și toți consilierii respectivi, care sunt prin jurul ei.
Cum facem asta? Poate cineva să-mi dea, de la Juridic, să-mi dea niște detalii? Trebuie să votăm ceva în Consiliu.”

Bucuresti FM urmărește subiectul si revine cu amănunte.

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:24

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul

Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot...

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul
ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 16:49

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil. Structura de rezistenţă a...

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:38

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani

Precizări legate de blocul din Drumul Taberei nr. 30 Crăpătura între scările 1 și 2, veche de 9 ani Blocul OD3 a fost costruit în 1964, are...

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani
STB: Program prelungit pentru mai multe linii, sâmbătă – 24 octombrie, la meciul de fotbal FCSB – Rapid București
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:04

STB: Program prelungit pentru mai multe linii, sâmbătă – 24 octombrie, la meciul de fotbal FCSB – Rapid București

Sâmbătă, 24 octombrie, va avea loc meciul de fotbal dintre FCSB și Rapid București. Partida se va juca de la ora 21:00, pe Arena Națională....

STB: Program prelungit pentru mai multe linii, sâmbătă – 24 octombrie, la meciul de fotbal FCSB – Rapid București
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări

Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări, de la nivelul etajului 5 până la 8, al unui imobil de...

Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 10:37

Lucrările avansează pe strada Roții!

Lucrările avansează pe strada Roții, transmite Primăria Sectorului 6. Se lucrează la rețeaua de canalizare, infrastructura rutieră și...

Lucrările avansează pe strada Roții!
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 20:58

Mai mult verde, în sectorul 4!

În perioada următoare, propice pentru plantări, peste 2.000 de arbori din mai multe specii își vor găsi loc la marginea străzilor din Sectorul...

Mai mult verde, în sectorul 4!
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 20:34

STB: trecerea la ora de iarnă nu modifică programul liniilor de transport în comun

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25.10.2026, ora 04:00 devine ora 03:00, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 20/18.08.1997 cu...

STB: trecerea la ora de iarnă nu modifică programul liniilor de transport în comun