Ascultă Radio București FM Live

SUA comemorează 13 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie

SUA comemorează 13 ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie

Articol de , 11 septembrie 2014, 10:29

La 13 ani de la atentatele de la World Trade Center din New York, efortul internaţional nu a reuşit să elimine ameninţarea terorismului. Chiar dacă al-Qaeda, responsabilă pentru tragedia din SUA, a fost practic anihilată, în locul ei a apărut o grupare chiar mai radicală şi mai periculoasă.

La această dată, în urmă cu 13 ani, au avut loc cele mai dure atacuri teroriste din istorie. Aproape 3.000 de vieţi s-au pierdut, iar alte 8.900 de persoane au fost rănite în cele patru atacuri teroriste coordonate de gruparea al-Qaeda. Printre cei morţi s-au numărat şi patru români.

Patru avioane de pasageri au fost deturnate de un total de 19 agenţi al-Qaeda pentru a fi folosite în atacuri sinucigaşe. Două dintre aceste avioane, unul operat de American Airlines şi celălalt de United Airlines, s-au izbit de cele două turnuri ale complexului World Trade Center din New York.

La două ore de la impact, ambele turnuri s-au prăbuşit. Materialele proiectate şi focurile izbucnite au dus ulterior la dărâmarea parţială sau completă a tuturor celorlalte clădiri din complexul WTC.

Al treilea avion deturnat, operat tot de American Airlines, a lovit Pentagonul – sediul Departamentului pentru Apărare al Statelor Unite –, cauzând o prăbuşire parţială a aripii vestice.

Al patrulea avion, al operatorului aerian United Airlines, se îndrepta către Washington, D.C., unde teroriştii intenţionau să-l folosească pentru a distruge Capitoliul, un alt simbol american.

Pasagerii acelui avion au reuşit însă să spargă uşa cockpitului controlat de terorişti, s-au luptat cu aceştia şi, în cele din urmă, aparatul s-a prăbuşit pe un câmp în apropiere de oraşul Shanksville din Pennsylvania.

Nicio persoană care se afla în cele patru avioane – 227 de civili şi 19 terorişti – nu a supravieţuit. Victimelor directe ale atacurilor li se adaugă alte peste 1.100 de persoane care au fost diagnosticate ulterior cu cancer din cauza expunerii „ground zero” – suprafaţa pe care s-au prăbuşit clădirile World Trade Center.

Statele Unite ale Americii au demarat război terorismului după această tragedie.

Zece ani mai târziu, în mai 2011, Osama Bin Laden, liderul grupării teroriste al-Qaeda („celula”), a fost ucis într-o misiune a trupelor speciale americane.

Americanii au sărbătorit pe străzi, ca-n noaptea de Revelion. Întradevăr, al-Qaeda a suferit pierderi majore. Din gruparea care a reuşit să semene teroare şi frică în întreaga lume, zguduind bursele, schimbând pe veci modul în care călătorim şi a dat motivele pentru monitorizarea corespondenţei oricărui cetăţean american, al-Qaeda a devenit, în ultimii ani, o organizaţie divizată şi dezorganizată, iar lupii tineri au luat locurile locotenenţilor lui Bin Laden.

Cei mai mulţi dintre aceştia au fost capturaţi sau se ascund.

Însă declinul al-Qaeda n-a lăsat în urmă un vid de radicalizare în Orientul Mijlociu.

O grupare afiliată al-Qaeda, cunoscută mai întâi drept Statul Islamic în Irak şi Siria (SIIS), apoi Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) a devenit, în urmă cu câteva luni, cea mai temută organizaţie teroristă din lume.

În doar trei zile, jihadiştii au reuşit să captureze aproape toată partea de nord a Irakului. Dreapta: Statul Islamic a devenit cea mai temută organizaţie teroristă din lume FOTO AFP Folosind armament şi echipament american, abandonat de soldaţii irakieni care au dezertat în masă, extremiştii din gruparea devenită acum Statul Islamic (SI) nu au niciun adversar pe măsura lor în regiune.

Irakul nu mai are trupe militare organizate. Practic, doar forţele minorităţii kurde mai acţionează ca o armată regulată în Irak, însă acestea nu au armament.

De aceea, mai multe ţări, în frunte cu SUA, Marea Britanie şi Franţa vor şi chiar au început să-i înarmeze pe kurzi.

Însă întreaga lume aşteaptă o strategie coordonată, condusă de Statele Unite ale Americii, pentru eliminarea rapidă a ameninţării. Americanii comemorează 13 ani de la atentate cu o alertă, sporind efectivele de securitate în oraşe aglomerate şi zone cu grad ridicat de risc.

Britanicii se tem de „jihadiştii cu ochi albaştri” – luptătorii crescuţi în Anglia, dar plecaţi să lupte în Siria sau Irak şi care acum se întorc pentru a aduce „războiul sfânt” în Regatul Unit. De aceea, Londra a decis chiar să ridice nivelul alertei privind o potenţială ameninţare teroristă.

În ultima lună, două mari aeroporturi londoneze au fost închise parţial din cauza unor ameninţări suficient de credibile.

Strategia prezentată miercuri de preşedintele american Barack Obama pentru eliminarea ameninţării ridicate de Statul Islamic are ca fundament declarat faptul că gruparea jihadistă a ajuns să reprezinte în acest moment o „prioritate de grad zero pentru securitatea naţională” a Statelor Unite ale Americii, a subliniat liderul de la Washington.

Întreaga lume este pândită însă de pericol, dacă grupării teroriste i se va permite să-şi păstreze un refugiu sigur într-un colţ de lume în care frontierele au căzut, a mai spus Obama.

Până acum, SUA au trimis doar câteva sute de soldaţi în Irak, pentru a asigura securitatea personalului diplomatic american aflat acolo.

Obama a fost însă aspru criticat după ce a declarat, luna trecută, că „nu există o strategie” pentru a lupta cu SI.

În plus, faptul că analiştii şi surse din Administraţia Obama vorbesc tot mai des despre o posibilă alianţă cu regimul sirian condus de Bashar al-Assad – pe care SUA l-au acuzat public de crime în masă – în vederea combaterii jihadiştilor nu face decât l-a forţat pe preşedintele american să prezinte un plan pentru eliminarea Statului Islamic.

 

ANM: Cer senin, joi, la București
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:57

ANM: Cer senin, joi, la București

Joi, Vremea va fi frumoasă, însă rece dimineața. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări...

ANM: Cer senin, joi, la București
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:51

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.

Restricții de circulație, instituite pe Autostrada A2, pe sensul de mers Constanța – București,  pentru a permite efectuate unor lucrări de...

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.
Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:35

Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1

Noi locuri de parcare de reședință în Sectorul 1, anunțate de administrația locală. Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la...

Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1
SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:37

SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!

Proiecții unice în lume, instalații de lumină, timp de trei zile! Luna octombrie aduce vel mai mare festival al luminii, din București,...

SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:21

Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie

În weekendul 3-4 octombrie, bucureștenii sunt invitați să participe la două tururi ghidate, în cadrul programului „Străzi Deschise –...

Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:09

STB: Liniile STB 162 și 163, deviate temporar

  Liniile 162 și 163 vor circula pe trasee modificate, în perioada 01.10 – 03.10.2026. Motivul îl constituie necesitatea executării...

STB: Liniile STB 162 și 163, deviate temporar
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 18:57

Piața Unirii va fi, din nou, traversată de tramvai

Tramvaiul care traversează Piața Unirii este un proiect asumat de Primăria Capitalei, în perioada 2021-2022. Miercuri, studiul de fezabilitate...

Piața Unirii va fi, din nou, traversată de tramvai
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 18:38

Proiecte pentru amenajarea Căii Griviţei şi a Bulevardului Ion Mihalache, adoptate de Consiliul General al Capitalei

Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, miercuri, două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache şi a Căii...

Proiecte pentru amenajarea Căii Griviţei şi a Bulevardului Ion Mihalache, adoptate de Consiliul General al Capitalei