Ascultă Radio București FM Live

Bucureștiul va avea o nouă groapă de gunoi. Locația ei este secretă, deocamdată!

Bucureștiul va avea o nouă groapă de gunoi. Locația ei este secretă, deocamdată!

Articol de Mircea Apostolescu, 9 iunie 2022, 12:03

Primarii de sectoare și Primarul general pregătesc în secret o nouă groapă de gunoi!

Cei șase primari de sectoare și Primarul general al Capitalei, reuniți în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor, au identificat, deja, locul unde va fi amenajată o nouă groapă de gunoi, care va deservi Bucureștiul și Județul Ilfov.

Există, deja, un studiu de oportunitate și urmează să fie întocmit unul de fezabilitate, a declarat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Edilul de la Bucur Obor a refuzat, însă, să dezvăluie locația noii gropi de gunoi, pe motiv că momentul nu ar fi oportun.

“Am ajuns la decizii consensuale între primarul general și toți cei șase primari de sectoare. Vom merge mai departe cu o strategie pentru dezvoltarea unui loc în care să depozităm deșeurile, unui studiu de oportunitate și, apoi, studiu de fezabilitate. (…) Avem studiul de oportunitate. Și, evident, că aceste lucruri nu e momentul să le spunem acum – sper că înțelege toată lumea de ce nu e cazul să le spunem acum. Dar există opțiuni, în acest moment, la care se muncește împreună”, a declarat Radu Mihaiu.

Operatorul de salubritate din Sectorul 2 vine cu bani de acasă?!

Radu Mihaiu mai spune că, în acest moment, groapa de gunoi de la Vidra ar deține un monopol în ceea ce privește depozitarea deșeurilor și că noua groapă de gunoi, ținută deocamdată în secret, va genera un mediu concurențial.

Edilul Sectorului 2 a declarat că, în acest moment, Primăria de la Bucur Obor plătește pentru depozitarea deșeurilor 93 de lei – tariful prevăzut de hotărârea Consiliului General al Municipiului București, în timp ce operatorul de salubritate plătește mai mult decât dublu, adică 200 de lei – tariful cerut de către operatorul depozitului de deșeuri de la Vidra.
Potrivit lui Radu Mihaiu, diferența de tarif ar fi suportată de către operatorul de salubritate.

“Cel puțin o perioadă, Vidra este una din opțiunile de depozitare. Este, practic, cea mai apropiată de București și este singura care are o capacitate. Este în discuție, în acest moment, și acea hotărâre de Consiliu General care ar trebui să actualizeze tariful. Există un litigiu, după cum bine știți, între Vidra și Primăria Generală. Urmărim să descâlcim și acest litigiu. Urmărim să rezolvăm problema salurității (…)”.

Reporter: Pentru că tot ați menționat acest litigiu, până la urmă, dumneavoastră cât plătiți gunoiul? Cât scrie în hotărârea de Consiliu General sau cât cer cei de la Vidra?

Radu Mihaiu: Primăria Sectorului 2 plătește cât scrie în hotărârea Consiliului General…

Reporter: … Și restul…?

Radu Mihaiu: Operatorul, însă, înțeleg că plătește altă sumă. Și asta este o problemă reală. Operatorul Sectorului 2 plătește 200 de lei, pentru depozitare. Primăria Sectorului 2 plătește 93 de lei, pentru depozitare. E foarte clar că este o problemă și că, pe termen mediu și lung, operatorul nu are cum să rezolve singur această problemă…

Reporter: Domnule primar, de unde vine diferența aceasta de bani? E foarte neclar. Deci, dumneavoastră plătiți 93, ei plătesc 200. De unde vine restul?

Radu Mihaiu: Vidra își folosește această poziție de monopol evident pe care o are, ceea ce este anormal, din punctul meu de vedere. Dar se folosește de această poziție de monopol. Drept urmare este absolut imposibil să intrăm într-o zonă concurențială. Vom face acest lucru, mergem pe zona concurențială, să vedem cum găsim, în jurul Bucureștiului, alte locuri unde putem depozita.

În context, trebuie menționat faptul că există o hotărâre judecătorească ce obligă Consiliul General și pe primarul Nicușor Dan să soluționeze problema tarifului cerut de către operatorul gropii de gunoi de la Vidra, Eco Sud.

Astfel, pe 17 aprilie 2020, judecătorii au decis să respingă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și a CGMB în acest litigiu.

Mai mult, instanța a obligat ”pârâtul Consiliul General al Municipiului București să soluționeze cererea reclamantei (… Eco Sud n.r.) privind majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor care provin numai din Municipiul București la Depozitul Ecologic Vidra, înregistrată cu nr. 2167/ 17.10.2016 și precizată prin cererea nr. 646/ 14.03.2017, având în vedere toate documentele justificative, depuse de către reclamantă în susținerea acesteia la Primăria Municipiului București”.

Mai mult decât atât, Societatea Eco Sud i-a chemat în judecată și pe consilierii CGMB în litigiul legat de majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor, iar aceștia – potrivit deciziei Tribunalului București din data de 22 iunie 2021 – sunt buni de plată pentru decizia lor.

În primul rând, instanța a respins ”excepţiile lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului CGMB, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a pârâţilor consilierii generali, a autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de interes” pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 15.11.2020.

Începând cu 15 noiembrie 2020, primarul Nicușor Dan și consilierii generali sunt obligați, printr-o hotărâre de instanță să plătească, în solidar, o amendă în valoare de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a soluționării problemei tarifului de depozitare cerut de către Eco Sud.

”Aplică amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, în solidar, pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi consilierii generali membri ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti din cererea principală şi cererea conexă”, se spune în hotărârea judecătorească.

Mai trebuie menționat și faptul că, în cadrul ședințelor Consiliului General al Municipiului București, în repetate rânduri, consilieri precum Valeriu Suhanu și Aurelian Bădulescu au cerut introducerea de către Executivul Primăriei Capitalei pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre care să soluționeze problema majorării tarifului de depozitare a deșeurilor, așa cum obligă hotărârea Tribunalului București.

Până în prezent, un asemenea proiect nu a fost pus în dezbaterea consilierilor generali.

Ministerul Sănătăţii a semnat un protocol de colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 19:27

Ministerul Sănătăţii a semnat un protocol de colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului

Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia Telefonul Copilului au semnat un protocol de colaborare menit să transforme apelurile la linia de...

Ministerul Sănătăţii a semnat un protocol de colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului
Proiectele administrației Sectorului 2 - Rareș Hopinca
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 19:00

Rareș Hopincă: “Nu este corect ca cetățenii să fie puși să plătească agentul termic și apa caldă la nivel de calitate maximă atunci când, de fapt, apa caldă e rece.”

Avariile din producție și efectul în cartiere Când scade temperatura, defectele din producția energiei termice se traduc direct în apă caldă...

Rareș Hopincă: “Nu este corect ca cetățenii să fie puși să plătească agentul termic și apa caldă la nivel de calitate maximă atunci când, de fapt, apa caldă e rece.”
Proiectele administrației Sectorului 2 - Rareș Hopinca
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 16:09

Anunț în premieră la București FM: „O nouă parcare subterană în Sectorul 2” – Rareș Hopincă – primarul Sectorului 2

Parcare subterană lângă Circul Metropolitan Edilul Rareș Hopincă a anunțat în premieră, la București Fm,  negocierea unui contract pentru...

Anunț în premieră la București FM: „O nouă parcare subterană în Sectorul 2” – Rareș Hopincă – primarul Sectorului 2
Acces cu taxă la Fontana di Trevi
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 15:54

Acces cu taxă la Fontana di Trevi

Turiștii care vizitează Roma trebuie să plătească, începând de luni, o taxă de doi euro pentru a avea acces în zona din imediata apropiere a...

Acces cu taxă la Fontana di Trevi
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 15:18

Recomandări ale Ministerului Sănătăţii pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute să evite deplasările în spaţii deschise şi...

Recomandări ale Ministerului Sănătăţii pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 13:57

Il Cinema Ritrovato ajunge în România: capodopere restaurate și maeștri ai filmului italian

București, Cluj și Timișoara vor găzdui, în februarie, selecția specială a festivalului italian “Il Cinema Ritrovato on Tour”,...

Il Cinema Ritrovato ajunge în România: capodopere restaurate și maeștri ai filmului italian
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 13:33

Ateliere de creație pentru copii la Muzeul Satului – “Călător prin tradiţii”

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” invită copiii să participe la ateliere de creaţie organizate în februarie şi martie,...

Ateliere de creație pentru copii la Muzeul Satului – “Călător prin tradiţii”
Actualitate luni, 2 februarie 2026, 13:07

Brigada Rutieră: 26 de șoferi amendați pentru drifturi pe zăpadă în noaptea trecută

Polițiștii Brigăzii Rutiere au sancționat 26 de șoferi care au efectuat drifturi pe zăpadă în noaptea de duminică spre luni, în cadrul unei...

Brigada Rutieră: 26 de șoferi amendați pentru drifturi pe zăpadă în noaptea trecută