Ascultă Radio București FM Live

LIVE Foto & video: RĂZBOI în Ucraina – peste 7.000 de civili ucraineni, uciși in ultimele trei luni

Articol de alinadecu, 27 mai 2022, 04:17 / actualizat: 27 mai 2022, 16:25

Update 16:00: Serviciile de informaţii ucrainene estimează că războiul cu Rusia s-ar putea prelungi cel puţin până la sfârşitul anului.

…………………………………………………………………………………………..

Update 15:00: Un oficial ucrainean a declarat vineri că „coridoarele umanitare maritime”, anunțate la începutul acestei săptămâni de armata rusă, nu au fost agreate cu Ucraina și a acuzat Rusia că încearcă să transfere vina asupra Ucrainei pentru o criză alimentară globală.

……………………………………………………………………………………………

Update 14:30: Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina trebuie „să se confrunte cu realitățile” situației și să vorbească cu Rusia.

„Sunt lucruri de discutat cu liderul rus. Nu vă spun că oamenii noștri sunt dornici să vorbească cu el, dar trebuie să înfruntăm realitățile prin care trăim. Ce vrem de la această întâlnire… Ne vrem viețile înapoi…Vrem să recuperăm viața unei țări suverane pe teritoriul său”, a declarat el, adăugând că Rusia nu pare să fie pregătită încă pentru discuții serioase de pace.

captura

………………………………………………………………………………………..

Update 13:30: Rusia trebuie învinsă în Ucraina, altfel conflictul va duce la un al treilea război mondial, susține un negociator ucrainean și consilier prezidențial.

………………………………………………………………………………………….

Update 12:30: Separatiştii proruşi din Doneţk au afirmat vineri că au cucerit localitatea Liman (Lîman), în estul Ucrainei, important nod feroviar care deschide calea spre marile oraşe Sloviansk şi Kramatorsk, informează AFP, potrivit Agerpres.

………………………………………………………………………………………

Update 11:30: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Occidentul să nu se mai joace cu Rusia și să impună sancțiuni mult mai dure pentru a încheia „războiul fără sens” din Ucraina.

„Ucraina va rămâne un stat independent și nu va fi înfrântă. Singura întrebare este care va fi prețul pe care poporul nostru va trebui să îl plătească pentru libertatea sa și care este prețul pe care Rusia îl va plăti pentru acest război fără sens împotriva noastră”, a spus Zelenski.

Sursa foto: Володимир Зеленський /facebook

……………………………………………………………………………………………….

Update 11:00: „60% din clădirile rezidențiale din Severodonețk au fost distruse, 85-90% din clădirile orașului sunt afectate și vor avea nevoie de reconstrucție majoră”, a spus Oleksandr Struk, liderul orașului

……………………………………………………………………………………………….

Update 10:30: SUA se pregătește să trimită sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina, după o solicitare urgentă din partea oficialilor ucraineni, au declarat mai mulți oficiali pentru CNN.

……………………………………………………………………………………………….

Update 10:00: Ministerul britanic al Apărării transmite în analiza războiului de vineri dimineață că forțele terestre ruse își continuă încercarea de a înconjura orașele Severodonețk și Lisichansk, cucerind recent mai multe sate la nord-vest de Popasna.

…………………………………………………………………………………………

Update 9:30: Armata ucraineană a publicat ultimul bilanț al pierderilor pe care le-ar fi provocat armatei ruse, susținând că numărul militarilor ruși uciși de forțele sale armate de la declanșarea invaziei pe 24 februarie a ajuns la aproape 30.000.

……………………………………………………………………………………………..

Update 9:00: Amenințarea atacurilor cu rachete rusești din interiorul teritoriului Belarusului rămâne, potrivit forțelor armate ale Ucrainei.

A existat o mulțime de discuții cu privire la rolul Belarusului în timpul războiului, având în vedere legăturile strânse ale guvernului său cu Moscova.

…………………………………………………………………………………………………

UPDATE 7:00  Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că ofensiva Rusiei în Donbas ar putea avea ca efect ca regiunea să rămână nelocuită. În mesajul său nocturn, domnul Zelenski a spus că Moscova pare să intenţioneze să facă scrum oraşele din estul Ucrainei. “Toate acestea, inclusiv deportarea oamenilor noştri şi uciderea în masă a civililor, sunt o politică evidentă de genocid a Rusiei. Presiunea asupra Rusiei este efectiv o problemă de salvare de vieţi şi fiecare zi de întârziere, slăbiciune şi propunere de a concilia agresorul în detrimentul victimei înseamnă mai mulţi ucraineni morţi şi noi ameninţări pentru toţi de pe continentul nostru”, a declarat preşedintele Zelenski. (BBC)

……………………………………………………………………………………………..

Continuă procesele în care militarii ruși sunt acuzați de crime de război și de alte fapte reprobabile. La Tribunalul din Poltava au compărut doi militari ruși care au participat activ la bombardarea orașului Harkov. Cei doi și-au recunoscut vinovăția. Procurorii au cerut pedepsirea lor cu câte 12 ani de închisoare, iar apărarea a cerut reducerea la doar 8 ani, pe motiv că au acționat la ordin.

Am intrat in a patra luna de cand a fost invadata Ucraina, ai caror aparatori rezista impotriva forțelor copleșitoare aruncate in razboi de Federația Rusa. Kievul refuza sa cedeze teritorii, chiar și in schimbul pacii. Daca in prima faza a operațiilor militare Rusia dorea sa ocupe Kievul și Harkovul, cele mai mari doua orașe ale Ucrainei, in acest moment situația este diferita, trupele rusești au fost impinse peste granița in zona de nord, apararea ucraineana reușind protejarea Kievului și chiar respingerea intensului asediu asupra Harkovului. Rusia se concentreaza in prezent in regiunea Donbas, unde are și sprijinul populației proruse din acea zona. Dar și acolo exista localitați al caror control este schimbat chiar și in aceeași zi.

Dupa ce a ocupat Mariupol, Rusia depune eforturi pentru a prelua tot țarmul Ucrainei la Marea Azov și pentru a continua ofensiva spre Odesa, la Marea Neagra. În ultimele saptamani, comandanți ai Armatei Federației Ruse ar fi fost schimbați din funcție din cauza eșecurilor inregistrate in primele faze ale invaziei ruse in Ucraina, susține o analiza a Ministerului britanic al Apararii.

Daca in Afganistan Moscova a pierdut aproximativ 2.500 de militari, pana acum, in invadarea Ucrainei, a inregistrat peste 29.000 de soldați uciși in lupte, capturați sau raniți grav. Sunt date furnizate de Ministerul Apararii Naționale de la Kiev, de unde aflam și ca Rusia a pierdut 1.285 de tancuri, 3.100 vehicule blindate, 600 de sisteme de artilerie, peste 200 de avioane, 170 de elicoptere, 12 nave de lupta.

Rusia anunța ca a provocat, la randul sau, pagube masive aparatorilor ucraineni. Rușii nu furnizeaza insa informații complete despre numarul soldaților și civililor ucraineni uciși de la inceputul invaziei. Neoficial, peste 7.000 de civili ucraineni au fost uciși in ultimele trei luni. (Radu Dobritoiu)

București FM celebrează World Radio Day
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 17:03

București FM celebrează World Radio Day

Având drept temă globală anul acesta Inteligența Artificială (AI), postul public de radio al Capitalei va aborda vineri, 13 februarie 2026,...

București FM celebrează World Radio Day
Help Autism 16 ani - Raluca Bogdan
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 16:57

Help Autism, 16 ani de sprijin pentru copiii cu TSA în România

Integrare versus incluziune în școli Discuția despre prezența copiilor cu cerințe educaționale speciale în școli a evoluat în ultimii ani....

Help Autism, 16 ani de sprijin pentru copiii cu TSA în România
Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale “Unifarm” va fi format din 3-5 membri
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 16:33

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale “Unifarm” va fi format din 3-5 membri

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale “Unifarm” va fi format dintr-un număr de 3-5 membri, decizia urmând să fie pusă...

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale “Unifarm” va fi format din 3-5 membri
Stația “Bd. Poligrafiei”, mutată cu 65 de metri spre Strada Jiului
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 15:43

Stația “Bd. Poligrafiei”, mutată cu 65 de metri spre Strada Jiului

Stația “Bd. Poligrafiei”, aferentă liniilor de autobuz 112, 331 și 331B, va fi reamplasată la o distanță de aproximativ 65 de metri...

Stația “Bd. Poligrafiei”, mutată cu 65 de metri spre Strada Jiului
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 15:29

Robert Negoiță scapă de controlul judiciar și revine la Primăria Sectorului 3

Tribunalul București a decis joi revocarea măsurii controlului judiciar în cazul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, admițând plângerea...

Robert Negoiță scapă de controlul judiciar și revine la Primăria Sectorului 3
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 14:45

Evenimente dedicate zilei de Valentine’s Day

Cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, se pregătesc evenimente care aduc în prim-plan atmosfera romantică. De la concerte și spectacole tematice, la...

Evenimente dedicate zilei de Valentine’s Day
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 14:43

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate

Fundația SERA România marchează 30 de ani de activitate printr-un eveniment special: concertul extraordinar Musique & Solidarité, care va...

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 13:28

Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București

Direcția Națională Anticorupție informează că astăzi au loc percheziții în 4 locații situate pe raza municipiului București, într-o...

Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București