Ascultă Radio București FM Live

Bine de citit: Ochiul bâtlanului

Bine de citit: Ochiul bâtlanului
Foto: arhiva

Articol de razvanursuleanu, 18 aprilie 2022, 09:17

Am citit primăvara un roman de toamnă târzie, iar culorile de plumb care însoțesc fiecare pagină din „Ochiul bâtlanului” mi s-au părut doar amintiri îndepărtate dintr-un alt an, nu am reușit să le percep în timp real. Suntem în aprilie și au înflorit cireșii, în carte e frig, iar ploaia și ninsoarea au nuanțe cenușii, poate ar fi fost mai bine să citesc în septembrie, așa cum de fapt îmi propusesem.

Așa că mi-am concentrat atenția la personaje și la acțiunile lor, descoperind ceea ce oricum știam, o autoare care este maestra descrierii naturii umane.

Planeta pe care Ursula K. Le Guin  o oferă cititorilor este de fapt o lume ideală, în care oamenii mai au loc, mai încap, iar dacă simt că acest lucru nu mai este posibil, pot pleca sau fugi, se pot îndepărta de rău și căuta un sanctuar sau un refugiu, pot explora noi teritorii unde nu a mai ajuns vreodată cineva. Au cum să încerce iar, au cum să reînceapă.

Da, bruma acoperă „Ochiul bâtlanului”, dar romanul este departe de a fi întunecat, pentru că personajele strălucesc pur și simplu. Lev, Vera, Luz, Southwind sau Andre, o încântare să le urmezi rând cu rând și rând pe rând povestea.

Prin comparație cu alte lucrări ale Ursulei, acest roman nu s-a bucurat printre critici nici măcar de un succes relativ, a fost considerat de către aceștia drept un text minor, ce nu definește valoarea operei scriitoarei.

Însă cititorii, printre care mă bucur că mă număr și eu, au avut însă o cu totul altă părere. Pe majoritatea platformelor online unde aceștia pot acorda calificative romanelor, „I really liked it” este aprecierea pe care o poți cel mai des întâlni.

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 20:30

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului

Dacă în acest weekend doriți să scăpați de agitația orașului fără să părăsiți Capitala, Muzeul Satului devine destinația ideală....

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 18:07

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!

Piața Tărănească și Meșter(Ești)! organizează din 16 până în 18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului...

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Vremea se menține închisă și rece în Capitală!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:57

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi temporar noros, iar la începutul intervalului vor mai fi condiții ca trecător să plouă slab....

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!
Foto: Bogdan Iatan
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane