Ascultă Radio București FM Live

Tariful la gigacalorie s-a dublat!

Tariful la gigacalorie s-a dublat!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Articol de Mircea Apostolescu, 30 martie 2022, 15:12

La inițiativa primarului general al Capitalei Nicușor Dan, majoritatea PNL-USR-PMP din Consiliul General al Municipiului București a adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea tarifului gigacaloriei pentru populație de la 164 lei la 330 lei fără TVA, ceea ce înseamnă aproximativ 350 de lei cu TVA-ul de 5%.

„Un alt proiect extrem de important, majorarea tarifului suportat de către bucureșteni pentru gigacalorie, pentru care propunerea este de 330 de lei. Este o majorare necesară, pentru a echilibra întreg sistemul de termoficare, pentru a permite menținerea sistemului de termoficare centralizat, care are beneficii importante în ceea ce privește mediul. Mă bucur că avem acordul majorității din Consiliul General pentru această majorare, care este, repet, absolut necesară. Tariful nu a mai fost modificat din anul 2011 și, prin această modificare, ajungem la o sumă care este apropiată de cea a orașelor din România care au sisteme centralizate de termoficare”, le-a spus Nicușor Dan consilierilor municipali.

Aurelian Bădulescu (PSD): „Credem că există și alte soluții”!

Grupul PSD din Consiliul General al Municipiului București a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi suplimentară a ședinței, deoarece tariful propus nu poate fi suportat de către bucureșteni, pierderile tehnologice, nu sunt evidențiate, cu un impact major asupra tarifului, iar Termoenergetica nu a depus bilanțul energetic pe anul trecut. Mai mult decât atât, noul tarif nu ține cont de categoriile vulnerabile, a declarat șeful consilierilor PSD, Aurelian Bădulescu.

„(…) Noi considerăm că bucureștenii, astăzi, nu sunt pregătiți să facă față sumei cu care vine inițiatorul acestui proiect. (…) Și nu pot să nu subliniez faptul că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) atrage atenția, atât celor de la Termoenergetica, cât și Consiliului General, că valorile pe pierderile tehnologice nu au fost evidențiate. Lucru care nu asigură o destul de mare transparență și credem că influențează în mod negativ, prețul pe care îl propune Consiliului General, spre aprobare.

(…) Până la acest moment, Termoenergetica a înțeles să nu depună bilanțul energetic pe anul 2021, lucru care să ne permită (… să înțelegem n.r.) cum s-a ajuns la această valoare. Și, cel mai important lucru, nu a luat în calcul categoriile vulnerabile care sunt astăzi în București și de care trebuie să ținem cont obligatoriu”, a motivat Bădulescu cererea grupului de consilieri PSD de scoatere a proiectului de pe ordinea de zi.

Andrei Rigu (USR): „Vrem să simplificăm modalitatea debranșare”!

USR a votat, însă, de această dată, dublarea tarifului la gigacalorie. Reprezentantul grupului de consilieri generali USR, Andrei Rigu, a precizat că majorarea tarifului la gigacalorie vine cu o serie de reforme printre care și simplificarea procedurii de debranșare de la sistemul de termoficare.

„(…) prețul la gigacalorie, respectiv mărirea acestuia, grupul USR de consilieri generali va vota pentru acest proiect. Ceea ce este important este că această decizie a venit cu un pachet de reforme, agreat împreună cu partenerii din coaliție și cu Primarul general. Și, printre ele, cele mai importante sunt: modificarea strategiei de termie, în sensul în care vrem să diversificăm sursele de producție (…) diversificare cu soluții prietenoase cu mediul, pompe de căldură, cogenerare. Și să deschidem și investițiile private în centrale de cvartal, spre exemplu sau orice alte soluții, care acum sunt deschise prin strategia modificată (…).

Mai mult decât atât, dorim să găsim o soluție și pentru acei consumatori pe care noi îi considerăm captivi. Ceea ce nu este normal. (…) La capătul rețelelor sau foarte departe de CET-uri, unde, efectiv, pe termen scurt, nu putem găsi soluții, iar, pentru aceia, vrem să simplificăm modalitatea debranșare. Aceasta se va face prin simplificarea procedurii la Termoenergetica, digitalizarea acesteia și un mod mult mai simplu pentru ei să își găsească o alternativă”, a declarat Andrei Rigu.

”Piatră, foarfecă, hârtie”, filmul lui Adrian Sitaru, intră, vineri, în cinematografe
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:29

”Piatră, foarfecă, hârtie”, filmul lui Adrian Sitaru, intră, vineri, în cinematografe

”Piatră, foarfecă, hârtie” (Blind sight), cel mai recent lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, intră în cinematografele din România...

”Piatră, foarfecă, hârtie”, filmul lui Adrian Sitaru, intră, vineri, în cinematografe
mobilitatea urbană în București
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 16:12

Mobilitatea urbană în București. Proiectul InfraVelo

Piste pentru biciclete, intersecții mai sigure, parcări și alternative la deplasarea cu mașina. Ce propune proiectul „InfraVelo București”...

Mobilitatea urbană în București. Proiectul InfraVelo
STB va disponibiliza aproape 800 de persoane
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 14:51

STB va disponibiliza aproape 800 de persoane

STB va disponibiliza aproape 800 de persoane şi va desfiinţa tot atâtea posturi din organigrama companiei. Societatea de Transport Bucureşti a...

STB va disponibiliza aproape 800 de persoane
Au demarat lucrările la primul Lift pentru viață!
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 13:19

Au demarat lucrările la primul Lift pentru viață!

Primăria Sectorului 2 a demarat lucrările la primul lift exterior, ce va fi montat la un bloc de patru etaje, din Strada Maior Ion Coravu nr. 33....

Au demarat lucrările la primul Lift pentru viață!
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 13:02

„Tema de la ora cinci”, la Teatrul EXCELSIOR

Teatrul ca o „busolă” pentru adolescență: Se lansează ediția a II-a a proiectului „Tema de la ora cinci” la Teatrul EXCELSIOR...

„Tema de la ora cinci”, la Teatrul EXCELSIOR
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:47

Direcţia Rutieră verifică legalitatea transportului rutier în regim de taxi

La data de 29 octombrie 2026, Direcţia Rutieră a coordonat activităţi, derulate la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii...

Direcţia Rutieră verifică legalitatea transportului rutier în regim de taxi
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:39

Târgul „Poveste de Crăciun“ revine cu primul patinoar acoperit

Târgul „Poveste de Crăciun“ revine cu primul patinoar acoperit Ediția 2026, intitulată „La înălțimea celor mici“, se desfășoară...

Târgul „Poveste de Crăciun“ revine cu primul patinoar acoperit
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:12

Toţi contribuabilii vor fi clasificaţi în funcţie de riscul fiscal până la sfârşitul anului 2027

Toţi contribuabilii vor fi clasificaţi în funcţie de riscul fiscal până la sfârşitul anului 2027. Agenţia Naţională de Administrare...

Toţi contribuabilii vor fi clasificaţi în funcţie de riscul fiscal până la sfârşitul anului 2027