Bine de citit: Azeneg!
Articol de razvanursuleanu, 4 ianuarie 2022, 10:50
Cu ce să încep, cu ce mi-a plăcut în carte sau cu ce nu mi-a plăcut? Hai mai întâi cu critica. Deci nu mi-a plăcut prefața. Deloc. Nu mă refer la forma ei literară, am mai scris despre autor că are un condei strălucit, dar conținutul acesteia este unul arogant față de cititori.
Aceștia sunt anunțați că există o probabilitate foarte mare să se încâlcească intelectualicește în profunzimea „operei”, așa cum o definește Menghini: „…cheile de lectură ale operei apar ca multiple chiar de la primele pagini (sfătuiesc ca prologul să nu fie subevaluat, acesta fiind în măsură să ofere cititorului atent posibilitatea de a rezolva anticipat enigmele care apar”.
Serios? Una dintre enigme fiind probabil seria de termeni absolut misterioși, cum ar fi „Azeneg”, „Mada”, „Leba” sau „Niac”? Iar polițistului-personaj principal îi cade fisa, cu mare zgomot, de abia pe la jumătatea cărții? Soires, Inihgnem? Fo, Igiul… Elusoiretsim…
Dar ideea pe care este construită cartea recunosc că mi-a plăcut. Chiar foarte mult, pentru că mă dezgustă orice ține de extremism, iar autorul pune față în față, într-un război ce ar putea dura o veșnicie, doi inamici extrem de experimentați și de puternici, crezul impus de sabie și știința fără crez.
Oamenii de rând, cei care contează doar ca număr, vor fi înghițiți de acest malaxor neobosit, pentru că în aparență nu pot alege decât una dintre cele două tabere.
