Ascultă Radio București FM Live

Jaqueline Cristian s-a calificat la mare luptă în optimile turneului Transylvania Open

Jaqueline Cristian s-a calificat la mare luptă în optimile turneului Transylvania Open
Foto: Foto: Agerpres/Silviu Matei

Articol de bucurestifm, 26 octombrie 2021, 20:00

Jaqueline Cristian s-a calificat la mare luptă în optimile de finală ale turneului Transylvania Open, după ce a învins-o pe slovena Kaja Juvan, cu 3-6, 7-6 (8), 7-6 (3).

Cristian (23 ani, 105 WTA) a reuşit să se impună după aproape trei ore de joc.

În primul set, Juvan (20 ani, 98 WTA) s-a desprins la 3-3, câştigând trei ghemuri consecutive şi setul cu 6-3. În actul secund, slovena a început cu break şi şi-a păstrat avantajul până la 5-3, după care a fost egalată, 5-5, românca ratând o minge de set la 6-5. În tiebreak, Jaqueline Cristian a salvat două mingi de meci, iar apoi a reuşit să câştige cu 10-8 şi a egalat situaţia la seturi. În decisiv, românca a fost cea care a început cu break, a avut 2-0, dar nu şi-a putut păstra avantajul şi Juvan a preluat iniţiativa, câştigând trei ghemuri la rând. S-a mers apoi cap la cap şi s-a ajuns în tiebreak, unde românca a greşit mai puţin şi a câştigat cu 7-3.

Juvan a încheiat cu 8 aşi şi 5 duble greşeli, iar Jaqueline a avut 3 aşi şi tot atâtea duble greşeli. Slovena a avut un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu, iar românca la cele cu al doilea serviciu.

Jaqueline Cristina a învins-o pe Juvan şi în august, la Belgrad, în primul tur, cu 6-3, 7-6 (2).

În optimi, Cristian o va înfrunta pe australianca Ajla Tomljanovic (28 ani, 43 WTA), a cincea favorită.

Un şofer a fost înjunghiat într-o staţie GPL din Capitală, în urma unui conflict spontan
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 20:04

Un şofer a fost înjunghiat într-o staţie GPL din Capitală, în urma unui conflict spontan

„La data de 24 aprilie 2026, în jurul orei 16:45, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia...

Un şofer a fost înjunghiat într-o staţie GPL din Capitală, în urma unui conflict spontan
Vreme frumoasă și caldă în Capitală
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 18:10

Vreme frumoasă și caldă în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade....

Vreme frumoasă și caldă în Capitală
Marele Premiu al Turciei revine în calendarul Formulei 1
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 17:58

Marele Premiu al Turciei revine în calendarul Formulei 1

Marele Premiu al Turciei va reveni în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 pentru o perioadă de cinci ani, începând din 2027, a anunţat...

Marele Premiu al Turciei revine în calendarul Formulei 1
O nouă sesiune de simulare a Evaluării Naționale va avea loc săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 17:42

O nouă sesiune de simulare a Evaluării Naționale va avea loc săptămâna viitoare

Ministerul Educaţiei va organiza, săptămâna viitoare, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în şcolile care nu au...

O nouă sesiune de simulare a Evaluării Naționale va avea loc săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 17:04

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA)

Sorana Cîrstea (36 ani, 26 WTA), a 25-a favorită, a obţinut victoria după o oră şi 25 de minute. În actul secund, românca a revenit de la 3-5...

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA)
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 17:01

Atelier pentru copii, sâmbătă, la Art Safari, cu acces gratuit

Atelier pentru copii, sâmbătă, la Art Safari, cu acces gratuit au anunţat reprezentanţii Primăriei Sectorului 1. Un atelier gratuit dedicat...

Atelier pentru copii, sâmbătă, la Art Safari, cu acces gratuit
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 16:51

Infecţiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România

Infecţiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România! Ministrul demisionar al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a pledat  pentru raportarea...

Infecţiile nosocomiale sunt prea mult ascunse în România
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 16:33

MApN: Campania ‘Onor Veteranilor de Război’ – la cea de-a şasea ediţie

MApN: Campania ‘Onor Veteranilor de Război’ – la cea de-a şasea ediţie! Cea de-a şasea ediţie a campaniei “Onor...

MApN: Campania ‘Onor Veteranilor de Război’ – la cea de-a şasea ediţie