Ascultă Radio București FM Live

Organizaţia Mondială a Sănătăţii stabileşte criterii mai stricte privind calitatea aerului

Articol de bucurestifm, 23 septembrie 2021, 09:26

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit miercuri limite mai stricte pentru principalii poluanţi atmosferici, inclusiv particulele în suspensie care provoacă decesul prematur a şapte milioane de persoane în fiecare an, în special în ţările sărace, relatează AFP, citată de Agerpres.

Este pentru prima oară din 2005 când OMS îşi actualizează liniile directoare la nivel global privind calitatea aerului. Cantitatea de informaţii care arată că poluarea aerului afectează diferite aspecte ale sănătăţii a crescut semnificativ de la acea dată.

Acesta este motivul pentru care OMS şi-a redus aproape toate pragurile de referinţă, care se referă în principal la aşa-numiţii poluanţi clasici: particule în suspensie, ozon, dioxid de azot, dioxid de sulf şi monoxid de carbon.

Noile linii directoare nu sunt norme obligatorii din punct de vedere juridic, însă oferă ţărilor un cadru pentru a-şi proteja mai bine populaţiile.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a îndemnat “toate ţările şi pe toţi cei care luptă să protejeze mediul înconjurător să le folosească pentru a reduce suferinţa şi pentru a salva vieţi”.

Potrivit OMS, nu mai puţin de şapte milioane de decese premature, în principal cauzate de boli netransmisibile, sunt atribuite efectelor combinate ale poluării atmosferice şi poluării aerului din interior.

“Poluarea aerului este o ameninţare pentru sănătate în toate ţările, însă afectează în principal populaţiile din ţările cu venituri mici şi medii”, a subliniat Tedros, deoarece ţările defavorizate se confruntă cu niveluri crescânde de poluare atmosferică, alimentate de urbanizarea la scară largă şi de dezvoltarea economică care se bazează în primul rând pe utilizarea combustibililor fosili.

Alături de schimbările climatice, poluarea aerului este, potrivit OMS, una dintre principalele ameninţări pentru sănătate.

La copii, poluarea aerului ar putea împiedica dezvoltarea pulmonară, poate limita funcţia pulmonară, provoca infecţii respiratorii şi poate agrava astmul. La adulţi, cardiopatia ischemică şi accidentul vascular cerebral sunt cele mai frecvente cauze de deces prematur din cauza poluării aerului.

Noile date, afirmă OMS, arată că poluarea aerului se poate afla şi la originea diabetului şi a bolilor neurodegenerative.

Cu toate acestea, în 2019, mai mult de 90% din populaţia lumii trăia în regiuni în care concentraţiile depăşeau pragurile de referinţă stabilite de OMS în 2005 privind expunerea prelungită la particulele fine PM2,5 (adică particule cu un diametru de cel mult 2,5 microni). OMS şi-a redus astfel la jumătate pragul de referinţă.

În 2019, cele mai ridicate concentraţii anuale de PM2,5 stabilite în funcţie de numărul de locuitori au fost înregistrate în Asia de Sud-Est şi în estul Mediteranei.

Aceste particule pot pătrunde adânc în plămâni (la fel ca PM10), însă şi în fluxul sanguin. Particulele fine provin în principal din arderea combustibilului în diverse sectoare, în special în transporturi, energie, industrie şi agricultură.

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:20

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu

Patinoarul „Berceni Arena” a găzduit, sâmbătă, evenimentul dedicat deschiderii oficiale a Săptămânii Europene a Sportului 2026....

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu
Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:09

Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!

Administrația Străzilor continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere pe mai multe artere din Capitală. Intervențiile vizează treceri de...

Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!
Insula Lacului Morii s-a redeschis!
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:38

Insula Lacului Morii s-a redeschis!

Insula Lacului Morii a fost inaugurată oficial vineri. Fostul teren viran de 3,4 hectare a fost transformat într-o zonă de agrement. În plus, de...

Insula Lacului Morii s-a redeschis!
Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 18:07

Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM

Au avut premieră chiar în deschiderea stagiunii Teatrului Metropolis, acum se pregătesc de turneu. O parte a echipei a făcut, înainte, un popas...

Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:24

Vreme plăcută în Capitală!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, astăzi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura...

Vreme plăcută în Capitală!
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:06

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii. RADAR KIDS, parte din...

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:20

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului, inclusiv în perioada vacanţelor. Bursele de merit şi...

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:07

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public

Evenimentul ‘The Color Run Night Bucureşti 2026’ modifică sâmbătă opt linii de transport public. Liniile 73, 97, 104, 116, 117, 123,...

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public