Bine de citit: „Umbra lui Ender”
Articol de razvanursuleanu, 31 august 2021, 09:23
În ordinea cronologică a aparițiilor, „Umbra lui Ender” este volumul al cincilea din saga puștiului-minune, dar pun prinsoare că orice cititor exasperat de viața cumplită pe care autorul i-a dăruit-o lui Ender de-a lungul volumelor doi, trei și patru va considera această carte drept o revenire inspirată la povestea inițială.
Dacă aș fi știut ce are de gând Orson Scott Card cu „Umbra lui Ender” probabil că aș fi sărit peste „Vorbitor în numele morților”, peste „Xenocid” și (mai ales) peste „Copiii minții”, chiar dacă valoarea lor literară este remarcabilă.
Bean nu este un personaj de mâna a doua în „Jocul lui Ender”, ba chiar e unul dintre ofițerii nucleului dur pe care îl conduce Ender, doar că prin simpla comparație cu acesta orice alt personaj al cărții își pierde strălucirea.
Ender e un copil perfect, un strateg desăvârșit și lui i se datorează toate victoriile pământenilor împotriva inamicilor insectoizi. Asta e ceea ce am aflat din prima carte a seriei și nu cred că a fost cineva care să pună la îndoială aceste lucruri.
„Umbra lui Ender” însă vine ca să dea tot ceea ce știam peste cap, și bine face.
Bean este mult mai mult decât o simplă umbră a lui Ender, e mai curând geniul care alege să stea în umbra prietenului său, pe care îl admiră atât de mult. Rolul său în războiul care, dacă este pierdut, poate duce la dispariția întregii specii umane, este nu de puține ori hotărâtor.
Copiii care vor citi această carte îl vor adora pur și simplu, pentru că Bean este în aparență un băiat oarecare, adunat la propriu de pe străzi și azvârlit la Școala de Luptă unde nu are, tot în aparență, aproape nicio șansă.
Modelul ideal pentru orice copil rămâne în continuare Ender, doar că apariția în prim plan a lui Bean creează un alt model, mult mai accesibil, acela al unui băiat care încearcă mereu să aducă lumii ceva mai bun și care se perfecționează permanent, inclusiv în propria modestie.
