Ascultă Radio București FM Live

MS: În acest moment NU există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului Sănătății

MS: În acest moment NU există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului Sănătății

Articol de arionmihaela, 19 aprilie 2021, 13:43

INFORMARE DE PRESĂ
Ministerul Sănătății face următoarele precizări în legătură cu înființarea grupului de lucru privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluția pandemiei COVID-19:

În acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului Sănătății.
În data de 17 aprilie 2021, premierul Florin Cîțu, ministrul interimar al sănătății, a solicitat secretarilor de stat și secretarului general al ministerului documentul de constituire al acestui grup de lucru și un raport al activității desfășurate.

Atât secretarii de stat cât și secretarul general au comunicat în scris că nu dețin vreun document de constituire al acestui grup de lucru.
Singurele elemente concrete menționate în aceste răspunsuri scrise cu privire la eventualitatea existenței acestui grup de lucru sunt reprezentate de o intenție de constituire și o mențiune despre organizarea unui astfel de grup. În același timp este evocată și o eventuală întâlnire despre care se menționează că nu a avut loc.

Declarațiile susținute de fostul ministru Vlad Vasile Voiculescu cu privire la acest subiect
dovedesc faptul că domnia sa nu cunoaște legislația, atribuțiile ce revin funcției de ministru și procedurile administrative.

În conformitate cu legislația în vigoare, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin,
ministrul emite ordine şi instrucțiuni cu caracter normativ sau individual. Nu
decizii.
Ministerul Sănătății solicită fostului ministrul Vlad Vasile Voiculescu să înceteze
diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de
fundament.
Concret, decizia emisă de doamna Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul
Sănătății, privind constituirea acestui grup de lucru nu reprezintă un act administrativ cu
caracter normativ. Totuși, deși acestea sunt prevederile legislației in vigoare, domnia sa emite un astfel de document.
De asemenea, nu există temei pentru ca un astfel de grup de lucru sa fie încadrat în
categoria documentelor cu caracter confidențial, ipoteză acreditată în spațiul public, în
condițiile în care o astfel de abordare este în contradicție cu principiile transparenței și
comunicării instituționale susținute de Ministerul Sănătății.

Suplimentar, Premierul Florin Cîțu a dispus și verificarea tuturor actelor care au fost
emise de fostul ministrul al Sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru
luni.

În concluzie, întrucât în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la
nivelul Ministerului Sănătății, astfel ca in cursul zilei de astăzi va fi constituit un grup
de lucru în conformitatea cu legislația in vigoare

******Detalii juridice suplimentare sunt prezentate mai jos:
Referitor la DECIZIA NR 578/12.04.2021 EMISĂ DE CĂTRE D-NA
ANDREEA-ANAMARIA MOLDOVAN
TEMEI INVOCAT ÎN DECIZIE:

ART 57 ALIN. 1 DIN OUG 57/2019 –COD ADMINISTRATIV
(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni cu
caracter normativ sau individual.
ART 59 ALIN. (1) ȘI (3) DIN OUG 57/2019
(1) În activitatea de conducere a ministerului, ministrul este ajutat de unul sau mai
mulţi secretari de stat, potrivit actului normativ de înfiinţare, respectiv de organizare
şi funcţionare a ministerului, după caz.
(3) Secretarii de stat şi subsecretarii de stat exercită atribuţiile stabilite prin actul
normativ prevăzut la alin. (1), precum şi alte atribuţii delegate prin ordin al
ministrului.
ART. 11 DIN HG NR. 144/2010 PRIVIND ORGANIZAREA ȘI
FUNCȚIONAREA MS
ART. 11 (1) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul sănătăţii poate constitui
organisme consultative după cum urmează: comisiile de specialitate şi Comitetul
naţional de vaccinologie.

(2) Componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale comisiilor
consultative se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

Decizia emisă de dna Andreea-Anamaria Moldovan, în calitatea sa de secretar de
stat este un document intern și NU un ordin sau instrucţiune, act administrativ cu caracter normativ sau individual.

În exercitarea atribuțiilor delegate de ministru, în limitele expres menționate prin
ordinul de delegare, secretarii de stat pot semna în numele și pentru ministru actele
prevăzute la art. 7 alin. (4) din HG nr. 144/2010.

Pe cale de consecință, emiterea decizei ca act administrativ depășeste limitele
de competență, stabilite potrivit legii, pentru secretarii de stat, caz în care acest
document nu poate fi asimilat unui act administrativ.
Față de aceste aspecte emiterea deciziei nu își găsește temeiul juridic în articolele
de lege invocate în preambul ci reprezintă așa cum am menționat, un act de stabilire a
unor masuri organizatorice de către un secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății.

Întrucât decizia nu este un act administrativ aceasta nu are forță juridică, și
pe cale de consecință este un document care nu produce efectele juridice de natura
actelor ce pot emise de către miniștri.

În concluzie, apreciem că înființarea grupurilor de lucru la nivelul ministerului
reprezintă atributul exclusiv al ministrului, componenţa, atribuţiile și modul de
organizare ale acestora fiind stabilite prin ordin, conform legislației in vigoare.

Undă verde pentru energia nucleară, în Uniunea Europeană?!
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 10:48

Undă verde pentru energia nucleară, în Uniunea Europeană?!

Ieri, la Paris, în cadrul Summit-ului pentru Energie Nucleară, Președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, declara că reducerea...

Undă verde pentru energia nucleară, în Uniunea Europeană?!
Break the fake: Tendințe în dezinformarea climatică
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 10:36

Break the fake: Tendințe în dezinformarea climatică

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Tendințe în dezinformarea climatică
MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:50

MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă

Un pilot militar a decedat marţi după ce a intervenit pentru salvarea unui câine căzut într-un bazin de apă din incinta Bazei 86 Aeriene...

MApN: Pilot decedat într-o bază militară; a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin de apă
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:20

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc astazi, la Palatul Cotroceni. Potrivit...

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării la Palatul Cotroceni
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:09

Trafic închis pe DN5 GIURGIU – RUSE

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că mâine, 12.03.2026, în intervalul orar 10:00 – 15:00,...

Trafic închis pe DN5 GIURGIU – RUSE
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:06

Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile din București pot lua 2 litri de lichide în bagajul de mână!

Compania Națională Aeroporturi București face un pas important în creșterea calității serviciilor oferite pasagerilor care au originea...

Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile din București pot lua 2 litri de lichide în bagajul de mână!
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 09:04

Accident pe Centura

Accident pe Soseaua de Centura a Capitalei. S-a produs in urma cu putin timp la kilometrul 14, intre localitatile Voluntari si Pantelimon. Au fost...

Accident pe Centura
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 08:10

Obezitatea infantilă devine o problemă majoră de sănătate publică

Greutatea excesivă începe tot mai devreme Medicii avertizează că vârsta la care apar problemele legate de greutate a scăzut semnificativ. Dacă...

Obezitatea infantilă devine o problemă majoră de sănătate publică