Ascultă Radio București FM Live

Protest al polițiștilor în Piața Victoriei!

Protest al polițiștilor în Piața Victoriei!
Foto: Sursa foto: Radu Şofran

Articol de bucurestifm, 25 martie 2021, 13:09

Reprezentanţii Federaţiei şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI protestează de Ziua Poliţiei Române, în Piaţa Victoriei.

Potrivit sindicatului, protestul a fost determinat de faptul că „Guvernul şi Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice şi profesionale ale familiei noastre ocupaţionale, ale pensionarilor şi ale celorlalţi angajaţi din România, dar şi pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România”.

Revendicările, transmise premierului încă din data de 12 ianuarie, vizează:

  • abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de la 1 ianuarie 2021;
  • abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020, care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, în cursul acestui an;
  • eliminarea discriminării specialiştilor din structurile de investigaţii criminale, de combatere a criminalităţii organizate, de acţiuni şi intervenţii speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliştilor etc., cu privire la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică;
  • actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS;
  • încadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere;
  • acordarea voucherelor de vacanţă/decontului serviciilor turistice în cursul anului curent.

De asemenea, revendicările mai privesc modernizarea logisticii şi dotarea cu echipamente/mijloace tehnice de intervenţie, care să asigure eficienţa misiunilor derulate în slujba cetăţenilor şi a statului, dar şi protecţia poliţiştilor; diminuarea deficitului major de personal din toate structurile, în special din cele operative.

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 19:21

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor

CSM Bucureşti a fost învinsă în deplasare de Borussia Dortmund cu 35-32, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana...

Înfrângere pentru CSM București în Liga Campionilor
Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 18:54

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală

Liniile 323 și 385 nu vor mai intra în terminalul „Piața Sfânta Vineri”, ca urmare a reorganizării circulației autobuzelor din această...

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Capitală
Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 16:20

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu

Patinoarul „Berceni Arena” a găzduit, sâmbătă, evenimentul dedicat deschiderii oficiale a Săptămânii Europene a Sportului 2026....

Patinoarul „Berceni Arena” va purta numele legendarului hocheist Doru Tureanu
Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 13:09

Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!

Administrația Străzilor continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere pe mai multe artere din Capitală. Intervențiile vizează treceri de...

Continuă lucrările de refacere a marcajelor rutiere din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:38

Insula Lacului Morii s-a redeschis!

Insula Lacului Morii a fost inaugurată oficial vineri. Fostul teren viran de 3,4 hectare a fost transformat într-o zonă de agrement. În plus, de...

Insula Lacului Morii s-a redeschis!
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 18:07

Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM

Au avut premieră chiar în deschiderea stagiunii Teatrului Metropolis, acum se pregătesc de turneu. O parte a echipei a făcut, înainte, un popas...

Povestea unui spectacol ieșit din tipare, ”Liber Volatilium”, adusă la BucureștiFM
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:24

Vreme plăcută în Capitală!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, astăzi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura...

Vreme plăcută în Capitală!
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 17:06

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii. RADAR KIDS, parte din...

RADAR KIDS 2026 aduce la Bucureşti peste 14 instalaţii interactive, ateliere de robotică şi creaţie pentru copii