Bine de citit: Mobilul
Articol de razvanursuleanu, 28 ianuarie 2021, 17:20
Când eram mici, țin minte că ni se părea nemaipomenit de amuzant să ne sunăm doar ca să spunem “alo, la telefon, mămăligă cu sifon”. Și cam aceasta ar fi în general ideea cărții lui Stephen King, care accelerează un pic legumizarea celor care utilizează telefonul mobil. Autorul grăbește deznodământul, pe care deja multă lume a început să-l intuiască și fără să citească această carte.
King nu are răbdarea de a trece prin toate etapele la finalul cărora telefonul mobil devine stăpân iar utilizatorul sclav. Desocializare, lipsă de atenție sau neinteres pentru ce se întâmplă în realitate, anularea treptată a controlului propriei vieți și înlocuirea ei cu un cadru imaginat de alții, conexiunea continuă cu o lume artificială. Autorul sare peste aceste etape, nu stă să urmărească secvențial traiectoria bombei care cade și se duce direct la momentul exploziei. Procedura lui e simplă. Într-o bună zi, telefoanele încep să sune, oamenii răspund, și primesc un semnal sonor care practic îi zombifică instantaneu.
Tema aceasta, a telefoanelor din întreaga lume care sună cu un scop malefic, nu e chiar nouă pentru Stephen King și a mai fost folosită în filmul “Omul care tunde iarba”, realizat după o povestire scrisă de el în 1975. Diferența e că în “Mobilul” telefoanele încep să sune chiar la începutul romanului, în timp ce în “Omul care tunde iarba”, ele se apucă să sune abia la final. Important e că sună oricum.
Vedeți să răspundeți repede, sigur e ceva important, abandonați imediat orice faceți în momentul respectiv și răspundeți repede, repede…
