Bine de citit: “O poveste cu un hobbit”

Articol de razvanursuleanu, 27 ianuarie 2021, 09:55

La vremea când am citit cartea lui Tolkien, nu știa nimeni să-mi explice ce este acela un hobbit. Noi nu aveam în anii ’70 așa ceva în vocabular, și îmi amintesc că am avut mari probleme de înțelegere a narațiunii, pentru că unul din colegii de clasă s-a apucat să-mi explice cum stau de fapt lucrurile, probabil din plictiseală sau din răutate. În cartea de atunci, de exemplu, Smaug era prezentat cititorilor români drept zmeu, și în momentul în care colegul respectiv mi-a spus că de fapt Smaug e dragon și nu zmeu, m-am zăpăcit complet. Ideea pe care ar fi trebuit să o înțeleg era că Sfântul Gheorghe se luptase cu balaurul, Greuceanu se luptase cu zmeul iar Bilbo Baggins cu dragonul, și în mod evident balaurul, zmeul și dragonul erau chestiuni diferite. Doar că în dicționarele româno-engleze prin care m-am apucat eu să caut, toate cele trei variante, „dragon”, „balaur” și „zmeu” se traduceau prin cuvântul englezesc “dragon”. Complicat tare…

Îmi amintesc și momentul în care piticii s-au întâlnit cu ielele, și același coleg mi-a zis a doua zi “a, da, chiar, vezi că ielele ălea sunt de fapt elfi, și să știi că traducătorul a confundat gnomii cu orcii și cu goblinii, i-a pus pe pitici să se bată cu gnomii când de fapt ei sunt aliați, gnomul e asemănător cu piticul dar nu e chiar pitic, la fel și hobbitul, ăștia sunt aliați, nu se bat între ei.”

Mi-a fost greu să pricep toate aceste lucruri, recunosc… Dar am citit minunăția până la capăt.

Și chiar și acum, după atâția ani, cred că “O poveste cu un hobbit” este una dintre cărțile perfecte pe care am avut bucuria de a le citi. Pentru generația anilor 2000, Frodo Baggins este eroul de neegalat. Doar că noi, ăștia mai vechi, fusesem deja într-o călătorie importantă alături de Bilbo Baggins și eram un pic obosiți după un drum atât de lung. Poate că l-am fi însoțit și pe Frodo în aventurile sale, dar era prea mare hărmălaie acolo, ajunsesem deja la anii în care multă puștime însemna mai mult zgomot decât gașcă, așa că am rămas acasă iar flăcările din cămin și cartea pe genunchi ne-au fost suficiente. Momentul nostru trecuse, povestea era încheiată, iar Frodo aparținea deja altei generații.