Ascultă Radio București FM Live

Cinema, Muzică şi alte evenimente de astăzi, 2 noiembrie

Cinema, Muzică şi alte evenimente de astăzi, 2 noiembrie

Articol de , 2 noiembrie 2020, 13:03 / actualizat: 2 noiembrie 2020, 17:13

CINEMA

* Centrul Ceh reia programele Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays, însă online, luna aceasta fiind prezentate 4 documentare şi 4 filme de ficţiune în fiecare luni şi, respectiv, marţi ce pot fi vizionate gratuit, fiecare dintre ele fiind disponibil pe tot teritoriul României timp de 24 de ore, începând cu ora 8:00 dimineaţa. Pentru a urmări filmele, este nevoie să vă creaţi un cont de utilizator pe platforma DAFilms unde sunt postate. Astăzi, Documentary Mondays vă invită să pătrundeţi în lumea lui Miloš Forman, poate cel mai renumit regizor ceh, vizionând filmul „Miloš Forman: What doesn’t kill you…”, de Miloslav Šmídmajer care oferă o abordare personală şi aduce la lumină evenimente marcante din viaţa privată a regizorului, precum despărţirea de părinţi şi fii, poveşti despre cruzime şi lupte interioare, dar şi despre ambiţia succesului şi dorinţa de libertate. Aceste experienţe bogate au contribuit la realizarea celebrelor filme ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”, ,,Scandalul Larry Flynt” sau ,,Fantomele lui Goya”.

* Itinerama – Ţara Făgăraşului la Bucureşti, vă prezintă, până pe 15 noiembrie, această zonă a ţării noastre în proiectul foto-video online „Povestiri din Ţara Făgăraşului” semnat de Adriana Lucaciu. Expoziţia foto se află deja pe site-ul Itinerama, unde astăzi sunt lansate cele trei documentare şi poveştile care le însoţesc dedicate partizanilor, naturii şi gastronomiei şi meşteşugului iconarilor pe sticlă, aduse în atenţia publicului cu ajutorul unor personalităţi locale.

* La Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 18:00 este programată o proiecţie în aer liber cu drama „Martin Eden”, o adaptare modernă a romanului omonim al lui Jack London realizată de Pietro Marcello, cu Luca Marinelli, Jessica Cressy, Denise Sardisco, Vincenzo Nemolato.

* Până Duminică 8 noiembrie, Cinema Arta din Cluj-Napoca postează cinci filme pe platforma Eventbook, de unde vă puteţi procura şi biletele necesare, valabile 24 de ore din momentul achiziţionării lor.

˟ Două dintre acestea sunt drame prezentate în cadrul unui focus Mircea Săucan, ambele scrise de Horia Lovinescu:

– „Meandre”, din 1967, ce are ca personaje principale doi arhitecţi, foşti colegi de facultate, Petru (Mihai Pălădescu) şi Constantin (Ernest Maftei), primul având o imaginaţie bogată, dublată de îndrăzneală şi febră creatoare, cel de-al doilea ţintind numai confortul personal şi bunăstarea materială; ei îşi vor disputa aceeaşi femeie (Margareta Pogonat), care, deşi îl iubeşte pe Petru, pentru a obţine siguranţa materială de care are nevoie, se va căsători cu Constantin;

– „100 de Lei”, din 1973, în care Dan Nuţu interpretează pe adolescentul Petre, care, neînţelegându-se cu părinţii, pleacă de la aceştia la fratele său mai mare, Andrei, un actor de succes jucat de Ion Dichiseanu, cu a cărui tânără admiratoare Dora (Ileana Popovici) se împrieteneşte; când Andrei îi acordă atenţie fetei, Petre se simte trădat şi pleacă şi de la acesta, refuzând până şi suta de lei pe care i-o dăduse fratele lui, însă este accidentat grav de o maşină; anunţat despre tragicul eveniment Andrei realizează, în timp ce-şi priveşte pe televizor figura zâmbitoare într-un show muzical, că, sub aparenţa succesului, duce o existenţă vidă.

˟ Se adaugă două filme maghiare „în dialog”:

– „A tolonc / Escortata”, din 1914, unul dintre cele aproximativ 50 de pelicule realizate de Kertész Mihály înainte de a pleca spre America şi deveni influentul cineast Michael Curtiz, celebru mai târziu pentru „Casablanca”, considerat unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile;

– „A sárga csikó nyomában / Pe urmele mânzului şarg”, documentar realizat în 2016 de Zágoni Bálint ce descrie pe larg anii de funcţionare a „fabricii de film” din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai prolifice ateliere din epoca filmului mut, care, la mijlocul anilor 1910 sub conducerea directorului de teatru Jenő Janovics, a prezentat publicului larg peste 60 de filme cu participarea a celor mai cunoscuţi actori maghiari îndrumaţi de regizori celebri din epocă, precum Michael Curtiz / Kertész Mihály şi Alexander Korda / Sándor László (Kellner); după Primul Război Mondial, şi-a închis porţile, iar în deceniile următoare aproape toate producţiile sale au fost distruse în diferite moduri.

˟ Al cincilea film este scurtmetrajul „Privát Kolozsvár / Clujul privat”, filmat între 1920-1930 de Lajos Orbán, personalitate activă în perioada interbelică a metropolei transilvane, probabil, primul cetăţean din Ardeal care folosea o cameră de filmat pentru amatori, înregistrând viaţa de zi cu zi din acest oraş.

MUZICĂ

Ediţia de anul acesta, a XV-a a Festivalului SoNoRo, intitulată „Pasărea Măiastră”, va avea loc în perioada 31 octombrie – 9 decembrie 2020, fiind organizată în două părţi. Prima se desfăşoară până azi la Braşov, şi va continua la Sibiu pe 3 şi 4 noiembrie, concertele din aceasta fiind transmise gratuit online. A doua va avea loc la Bucureşti între 2 – 9 decembrie, cu un preambul pe 5 noiembrie: concertul „Á Beethoven / Lui Beethoven”, dedicat marelui compozitor Ludwig van Beethoven, susţinut la Reşedinţa Ambasadorului Republicii Federale Germania şi transmis online. Astă-seară, de la ora 19:00, concertul intitulat „Night Owls / Păsări de noapte” din Sala Patria a Filarmonicii braşovene este transmis aici.

 

ALTE EVENIMENTE

* Astăzi, când se împlinesc doi ani de la deschiderea Casei Memoriale „Anton Pann” (Str. Anton Pann, nr. 20) şi 166 de ani de la moartea scriitorului, editorului, culegătorului de folclor, compozitorului şi profesorului de muzică religioasă Anton Pann, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) lansează online, de la ora 16.00, pe site-ul, şi pe pagina de Faceboook ale sale, volumul „Hristoitie au Şcoala moralului”, apărut la Editura MLR, şi ediţia de „Opere” (vol. I şi II) ale acestuia, editată sub egida Academiei Române de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, în parteneriat cu MNLR. Prezentată sub forma unui montaj video, lansarea îi va avea ca protagonişti pe prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Directorul General al MNLR, Oana Soare, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, şi pe criticul şi istoricul Paul Cernat.

* Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş lansează programul RoDrama – Piese de teatru româneşti, de la începuturi până în prezent, ce constă într-o serie de spectacole-lectură transmise online. Astă-seară, de la ora 19:00 piesa citită este „O repetiţie moldovenească” de Costache Caragiale, publicată în 1844, transmisă în regim live streaming, de New Generation Studios. În distribuţie: Nicu Mihoc, Costin Gavază, Ion Vântu, Ştefan Mura, Rareş Budileanu, Laura Mihalache şi Radu Anastas. Regia artistică: Adi Iclenzan.

Etichete:
Programele de sănătate mintală și suport psiho-social și importanța lor în societate
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 11:34

Programele de sănătate mintală și suport psiho-social și importanța lor în societate

Sănătatea mintală este o componentă esențială a bunăstării generale, influențând modul în care gândim, simțim și ne comportăm....

Programele de sănătate mintală și suport psiho-social și importanța lor în societate
Mozart la Sala Radio, în Joia Mare
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 10:59

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare

În Joia Mare, 9 aprilie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio, dirijată de Radu Popa, propune la Sala Radio o seară dedicată în...

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare
„SOS Children’s Green Hub”, un spațiu verde educativ pentru copii, lansat la București
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 10:53

„SOS Children’s Green Hub”, un spațiu verde educativ pentru copii, lansat la București

Asociația SOS Satele Copiilor România a lansat programul „SOS Children’s Green Hub”, o inițiativă care transformă spațiul verde din...

„SOS Children’s Green Hub”, un spațiu verde educativ pentru copii, lansat la București
Incepe runda a doua a play-off-ului diviziei A1 la volei feminin
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 10:14

Incepe runda a doua a play-off-ului diviziei A1 la volei feminin

Astazi si maine au loc partidele pentru locurile 5- 8: Rapid- Csm Bucuresti(astazi de la ora 16 la sala Rapid) si Csm Constanta- Csm Lugoj(maine de...

Incepe runda a doua a play-off-ului diviziei A1 la volei feminin
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 10:03

Screening medical gratuit organizat de Crucea Roșie Română, pe 7 aprilie, în București

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Crucea Roșie Română organizează marți, 7 aprilie, o serie de campanii de screening medical gratuit în...

Screening medical gratuit organizat de Crucea Roșie Română, pe 7 aprilie, în București
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 09:54

Petiție împotriva organizării festivalurilor pe Bulevardul Kiseleff

Mai mulți locuitori ai Capitalei au lansat o petiție prin care cer autorităților să nu mai aprobe festivaluri comerciale pe Bulevardul Kiseleff...

Petiție împotriva organizării festivalurilor pe Bulevardul Kiseleff
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 09:47

ASPA organizează un nou târg de adopții de animale la finalul lunii aprilie

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București anunță organizarea unui nou târg de adopții, programat pentru...

ASPA organizează un nou târg de adopții de animale la finalul lunii aprilie
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 09:42

Noi curse cu trenuri electrice Alstom pe ruta București – Brașov

Un operator feroviar privat va introduce noi curse pe ruta București – Brașov, care vor fi operate cu trenuri electrice Alstom Coradia. Mersul...

Noi curse cu trenuri electrice Alstom pe ruta București – Brașov