Ascultă Radio București FM Live

Cinema, Muzică şi alte evenimente de astăzi, 28 octombrie

Cinema, Muzică şi alte evenimente de astăzi, 28 octombrie

Articol de , 28 octombrie 2020, 12:37

CINEMA

* Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest a programat deseară două proiecţii:

– în grădina Librăriei Cărtureşti Verona, de la ora 19:00, comedia fantastică „Mandibules”, scrisă, regizată, filmată şi editată de Quentin Dupieux, cineast preocupat de comicul absurd generat de situaţii bizare şi neaşteptate, aşa cum sunt şi cele din acest film comparat cu „Dumb & Dumber” şi având în distribuţie pe David Marsais, Grégoire Ludig şi Adèle Exarchopoulos, în care doi prieteni cam aiuriţi descoperă o muscă gigantică în portbagajul unei maşini şi decid s-o îmblânzească şi să câştige bani de pe urma ei;

– La Event Park Snagov, pentru care găsiţi bilete aici, de la ora 20:00, „Sweat”, dramă realizată de Magnus von Horn ce prezintă trei zile din viaţa antrenoarei de fitness Sylwia Zajac, celebritate a reţelelor de socializare înconjurată de angajaţi şi admiratori fideli interpretată de Magdalena Kolesnik, dar care îşi doreşte doar linişte şi intimitate.

* Până Duminică 1 noiembrie inclusiv, Cinema Arta din Cluj-Napoca postează cinci filme pe platforma Eventbook, de unde vă puteţi procura şi biletele necesare, valabile 24 de ore din momentul achiziţionării lor.

˟ Trei dintre acestea sunt prezentate în cadrul unui focus Lucian Pintilie:

– drama „Reconstituirea”, adaptare după nuvela omonimă scrisă de Horia Pătraşcu, în care Ripu şi Vuică, doi tineri absolvenţi de liceu interpretaţi de Vladimir Găitan şi George Mihăiţă, care, după ce se îmbătaseră s-au încăierat şi au spart capul unui ospătar, sunt puşi de către procuratură să reconstituie evenimentele pentru a realiza un film educativ, însă, în stare de trezie cei doi prieteni nu mai pot repeta altercaţia în mod convingător, drept pentru care procurorul, jucat de George Constantin, insistă până când Vuică va fi accidentat mortal în timpul filmării reconstituirii.

– „De ce trag clopotele, Mitică?”, adaptare după piesa „D-ale carnavalului” şi alte scrieri de I. L. Caragiale, cu Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Gheorghe Dinică, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu;

– drama „O vară de neuitat”, realizată în 1994 după capitolul „Salata” din romanul „Cronică de familie” de Petru Dumitriu cu Kristin Scott-Thomas, Claudiu Bleonţ, Marcel Iureş, Olga Tudorache, George Constantin, Răzvan Vasilescu.

˟ Se adaugă două drame:

– „Capharnaüm / Capernaum – Haos şi speranţă”, realizată de Nadine Labaki în Liban şi distinsă cu premiul juriului Festivalului de la Cannes, ce spune povestea unui băiat care îşi dă în judecată părinţii neglijenţi, după ce se vede obligat să fugă de ei, ajungând să-şi poarte singur de grijă, până când găseşte adăpost în şubreda casă a refugiatei etiopiene Rahil şi a bebeluşului ei, Yonas;

– „Dheepan”, de cineastul francez Jacques Audiard, distinsă cu Palme d’Or la Cannes, ce are ca titlu numele unui fost soldat tamil, care se alătură unei tinere şi unei fete şi se se dau împreună drept o familie ca să scape de războiul civil din Sri Lanka. Ei ajung în Franţa, cer azil politic şi se stabilesc într-un cartier cu locuinţe sociale, paradisul traficanţilor de droguri din suburbiile Parisului, unde el este angajat ca îngrijitor de blocuri.

MUZICĂ

* Centrul Cultural Maghiar vă invită la un concert ce face parte din programul iniţial al celei de-a doua ediţii a Zilelor Jazzului Maghiar, susţinut, de la ora 18:00, la Green Hours, de Luiza Zan şi Jazzpar Trio (Gáspár Csaba – vioară, voce), Gáspár Álmos -chitară) şi Vitályos Lehel – contrabas) care evocă atmosfera, sonoritatea şi vraja Parisului anilor treizeci, prin stilul lui Django Reinhardt.

* Cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Cehe, Centrul Ceh din Bucureşti vă invită să urmăriţi, de la ora 19:00 pe pagina sa de Facebook, Simfonia a 9-a „Din lumea nouă” de Antonin Dvořák într-o înregistrare realizată în concertul susţinut la Rudolfinum din Praga de Orchestra Filarmonicii Cehe dirijată de maestrul Václav Neumann pe 11 decembrie 1993, pentru a sărbători un secol de la prima interpretare a acestei lucrări pe 16 decembrie 1893 în Carnegie Hall din New York. Această simfonie este o strălucită combinaţie de influenţe la care Dvořák a fost expus în timpul şederii sale în Statele Unite în calitate de director al Conservatorului Naţional de Muzică.

* Oana Sîrbu cântă alături de celebrul Jazz Trio format din Puiu Pascu, Virgil Popescu şi Titi Herescu, de la ora 20:30, la terasa Berăriei H.

ALTE EVENIMENTE

* „Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate” se intitulează expoziţia cu care pictoriţa din Basarabia este sărbătorită la Bucureşti în chiar ziua în care împlineşte 100 de ani, şi care este deschisă în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (Str. Transilvaniei, nr. 11) unde poate fi vizionată până pe 29 noiembrie. Cu această ocazie, are loc şi prezentarea în premieră absolută a atelierului virtual al Valentinei Rusu Ciobanu, realizat în „realitate virtuală” (VR), o reconstrucţie identică cu realitatea pe baza materialelor documentare din anul 1985. Acest atelier virtual poate fi accesat şi de pe calculatorul personal, fiind găzduit de prima platformă de expoziţii de artă VR din România şi Republica Moldova, www.Theopen-art.com. Este primul atelier VR al unui artist român, asemenea reconstrucţii virtuale fiind deja realizate de către cele mai importante instituţii muzeale din lume.

* Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită să urmăriţi, de la ora 20.00, pe pagina sa de Facebook, dezbaterea moderată de Vasile Ernu în jurul volumului „Inventing the Social in Romania. 1848 – 1914. Networks and Laboratories of Knowledge” de Călin Cotoi (Editura Brill – Ferdinand Schöningh, 2020), la care participă, alături de autor, Norbert Petrovici şi Florin Poenaru.

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 19:25

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate

Încă 1,8 km de șină de tramvai,  de pe străzile: Mântuleasa, Paleologu, Armand Călinescu, Vasile Lascăr, Lizeanu și intrarea Vagonului,...

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 18:36

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai

Poliţiştii rutieri acţionează pentru siguranţa circulaţiei şi gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condiţiile în care pe Drumul...

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai
Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 17:23

Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița

,,E fain pe Dâmbovița, la StrăziDeschise”, declară organizatorii evenimentului, cei de la Primăria Capitalei. De la ora 16:00 a luat startul...

Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița
Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 16:01

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3, în dreptul kilometrului 48 al sensului de mers spre București, în apropierea localității Râfov,...

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 13:01

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice

Accesul va fi gratuit, iar vizitatorii vor avea ocazia să participa zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la expoziții, demonstrații și ateliere...

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 11:48

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului

Râsul este considerat unul dintre cele mai bune „medicamente” pentru trup și suflet, cu efecte demonstrate asupra sănătății și stării de...

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 10:38

Accident mortal la Câmpulung

Un bărbat de 33 de ani a murit, iar un tânăr de 22 de ani a fost rănit, după un accident produs în Argeș, pe drumul dintre Mioarele și...

Accident mortal la Câmpulung
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 08:49

Atenție dacă mergeți la munte!

Transfăgărășanul rămâne închis circulației auto. O călătorie cu telecabina dus-întors costă 160 de lei, iar instalația funcționează...

Atenție dacă mergeți la munte!