Ascultă Radio București FM Live

Primăriile de sector caută soluţii pentru achiziţionarea de dispensere cu dezinfectant

Primăriile de sector caută soluţii pentru achiziţionarea de dispensere cu dezinfectant
Foto: Sursa foto: Mircea Apostolescu

Articol de bucurestifm, 1 aprilie 2020, 22:35

Autorităţile locale din Bucureşti caută soluţii pentru achiziţionarea de dispensere ce vor fi montate la blocuri.

Primăriile de sector întreprind activităţi de dezinfectare a lifturilor şi scărilor de bloc, în contextul pandemiei de coronavirus.

În sectorul 1, ieri a început montarea dispenserelor cu dezinfectant la intrările blocurilor de locuinţe, spune primarul Daniel Tudorache.

„Începe montarea aparatelor în zona Titulescu urmând ca, în maxim o săptămână, să fie montate la toate cele 4.000 de scări de bloc aflate pe raza sectorului 1. De asemenea, Primăria va asigura și soluția dezinfectantă pe perioada stării de urgență.
Aparatele vor fi montate în dreptul camerelor de luat vederi pentru a nu fi vandalizate”, a declarat pentru București Fm primarul Daniel Tudorache.

În ceea ce priveşte dezinfectarea lifturilor, a casei scărilor, el a menţionat că acest proces a început de o săptămână.

În sectorul 2 s-a început dezinfectarea lifturilor, a casei scărilor, a spaţiilor comune, a declarat primarul Mugur Mihai Toader. El a menţionat că în sectorul 2 sunt circa 11.000 de scări de bloc.

„Am achiziţionat gelurile pentru dispensere, cu dispenserele avem o problemă, pentru că nu se găsesc pe piaţă, vă daţi seama, cantitatea e impresionantă, numai la nivelul Bucureştiului ar fi nevoie de 50.000 – 60.000. (…) Pentru fiecare scară de bloc am achiziţionat în jur de 5 kilograme de soluţii dezinfectante”, a declarat pentru AGERPRES primarul Mugur Mihai Toader.

El şi-a exprimat speranţa că dispenserele vor veni de joi. „Comandă am făcut la o societate care să se reprofileze şi să facă aceste dispensere. Noi sperăm cel puţin etapizat să ne vină de mâine, de poimâine, de săptămâna aceasta”, a arătat Toader.

Acesta a menţionat că va fi înmânat câte un bidon cu soluţii dezinfectante administratorilor de bloc pentru a le reumple, în măsura în care se vor consuma. „S-ar putea să se consume foarte rapid, acum, responsabilitatea asta trebuie totuşi să fie a noastră, a tuturor şi sper să nu avem situaţii şi cazuri în care se va lua din aceste dispensere gel în casă şi să fie golite rapid. Nici nu avem capacitatea şi forţa umană să stăm la fiecare asociaţie de proprietari şi cum se termină să se umple şi atunci am luat decizia să dăm aceste materiale administratorilor de bloc”, a adăugat edilul.

Şi în sectorul 3, de ieri se dezinfectează scările de bloc şi lifturile.

„Primele blocuri au fost dezinfectate în această dimineață, iar pe parcusul a circa 10 zile vor fi dezinfectate toate scările de bloc din sectorul 3”, a declarat primarul Robert Negoiță pentru București FM.

La scările de bloc se pun covoraşe îmbibate cu soluţie dezinfectantă. Totodată, se caută soluţii pentru achiziţionarea de dispensere ce vor fi montate la scările de bloc. Primarul Robert Negoiță spune că astefel de dispozitive se găsesc foarte greu, iar cantitatea de dezinfectant necesară nu este disponibilă pe piață.

În sectorul 4, autoritatea locală caută o societate care să poată livra dispensere şi dezinfectanţi.

Primăria cere intervenția autorităților. Primarul Daniel Băluță solicită plafonarea sau rechiziționarea dispenserelor și a soluțiilor dezinfectante existente pe piață. Edilul spune că prețurile lor s-au dublat după publicarea Ordonanței Militare nr 4.

Numai în sectorul 4 sunt necesare cel puțin 10 mii de dispensere și zeci de mii de litri de dezinfectant.

Lifturile şi scările de bloc au fost dezinfectate în intervalul 27 – 29 martie, acţionându-se cu 500 de oameni şi 60 de utilaje. Lifturile şi scările de bloc vor mai fi dezinfectate peste aproape două săptămâni, spune consilierul primarului, Cristian Zărescu.

În sectorul 5, peste 100 utilaje şi peste 500 lucrători vor acţiona simultan pentru dezinfecţia tuturor scărilor de bloc, tuturor aleilor pietonale şi grădinilor dintre blocuri, tuturor străzilor şi trotuarelor din sector, precum şi pentru igienizarea permanentă a tuturor zonelor marginalizate din sectorul 5.

În următoarea lună, toate scările de bloc din sectorul 5 vor fi dezinfectate săptămânal, de către 10 echipe specializate, informează autoritatea locală într-un comunicat de presă.

Substanţele dezinfectante utilizate sunt avizate şi certificate de Comisia de Biocide a Ministerului Sănătăţii, iar pentru aplicarea eficientă şi în siguranţă, toţi locuitorii trebuie să rămână în apartamente minimum 2 ore după utilizare, iar scara nu trebuie spălată timp de 10 ore de la dezinfectare.

Şi în sectorul 6 s-a început montarea de dispensere în scările de bloc. Primarul Gabriel Mutu spune că nu a achiziţionat toate dispenserele necesare, pentru că nu le-a găsit.

„Nimeni nu s-a gândit când a scris acel articol în ce măsură autorităţile locale au posibilitatea să monteze aceste dispensere din trei perspective: financiar; dacă le găseşti pe undeva, pentru că trebuie să luăm în calcul că în Bucureşti avem peste 45.000 de scări de bloc, în sectorul 6 am peste 8.000 de scări de bloc; cine le umple, cine le aprovizionează, cine face mentenanţa acestor 8.000 şi ceva într-un sector? Nimeni nu s-a gândit la lucrul acesta. Trebuie să facem noi, autoritatea locală, aşa cum am făcut până acum absolut tot – dezinfectarea străzilor, a pieţelor, a scărilor de bloc’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu.

El a menţionat că nu a achiziţionat toate dispenserele necesare, pentru că nu le-a găsit.

„În prezent avem undeva în jur de 2.000 care se montează, noi am achiziţionat practic operaţiunea în integralitate, adică achiziţionare, montare şi mentenanţă, astfel încât să mă asigur că produsul pe care-l iau se şi montează, pentru că noi, Primăria, nu avem oameni cu care să montăm aceste dispensere. În acest moment, în sectorul 6, se montează dispensere, probabil că undeva până în Paşti – să spun, două săptămâni – două săptămâni şi jumătate de acum încolo – vom termina de montat toate aceste 8.000 şi ceva de dispensere şi bineînţeles că în paralel facem şi dezinfectarea scărilor de bloc. Mai mult, punem la dispoziţia asociaţiilor de proprietari sticle cu substanţă activă pentru dezinfectarea pardoselilor atunci când se spală prin angajatul propriu al asociaţiei”, a explicat Gabriel Mutu.

 

Atenționare pentru românii care merg în Italia
Actualitate duminică, 12 iulie 2026, 16:58

Atenționare pentru românii care merg în Italia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că,...

Atenționare pentru românii care merg în Italia
Se reiau discuțiile pe tema formării unui nou guvern
Actualitate duminică, 12 iulie 2026, 15:03

Se reiau discuțiile pe tema formării unui nou guvern

Preşedintele Nicuşor Dan reia luni dimineaţă, de la ora 9.00, discuţiile cu liderii partidelor din fosta coaliţie pe tema formării unui nou...

Se reiau discuțiile pe tema formării unui nou guvern
Cod galben de vreme instabilă, în Capitală
Actualitate duminică, 12 iulie 2026, 07:13

Cod galben de vreme instabilă, în Capitală

Codul galben intră în vigoare la ora 12:00 și este valabil până la ora 02:00. Potrivit ANM, Duminică, 12 iulie, vor fi perioade cu...

Cod galben de vreme instabilă, în Capitală
Anglia și Argentina merg în semifinale, la Mondial
Actualitate duminică, 12 iulie 2026, 06:56

Anglia și Argentina merg în semifinale, la Mondial

Azi noapte s-au disputat ultimele meciuri din sferturile Cupei Mondiale. Partida Norvegia-Anglia s-a încheiat 1-2. Anglia a câştigat grupa L, în...

Anglia și Argentina merg în semifinale, la Mondial
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 20:46

Linda Noskova este noua campioană de la Wimbledon!

Jucătoarea din Cehia, numărul 12 mondial, a învins-o în finală pe compatrioata sa, Karolina Muchova, locul 9 WTA, cu 6-2, 5-7, 6-3. Meciul a...

Linda Noskova este noua campioană de la Wimbledon!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 18:52

Se întorc ploile

La noapte, în București, cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 15...

Se întorc ploile
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 16:03

Patru persoane au căzut într-o prăpastie în Bucegi

UPDATE 3: Trei persoane prăbuşite în Bucegi au fost recuperate cu ajutorul elicopterelor. Victimele sunt conştiente, au anunțat autoritățile....

Patru persoane au căzut într-o prăpastie în Bucegi
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 15:44

Weekend aglomerat pe litoral

Aproximativ 150.000 de turişti se află pe litoral în acest weekend. Gradul de ocupare a ajuns la 90%, odată cu debutul festivalului „Beach,...

Weekend aglomerat pe litoral