Visul libertății de mișcare în vremea pandemiei de COVID-19
Articol de dianamatei, 30 martie 2020, 08:46
Întotdeauna m-am gândit cum ar fi să stau acasă!
Nu stau acasă de la 20 de ani.
Mai mult!
Zile întregi!
Fără să merg la servciu, fără să merg la cumpărături, fără să merg la crâșma, cu prietenii.
Statul acasă de la serviciu l-am experimentat în anii de criză, 2008, 2009, 2010…
Statul acasă, că vreau eu, nu l-am experimentat!
Pfff! Greu!
Privarea de libertate e cel mai odios lucru!
Vreau în tramvai, vreau pe stradă, vreau la piață, că sunt gospodină și îmi place, vreau să mă văd cu prietenii mei!
Vreau libertate!
Eee, libertatea asta se oprește aici!
Se opeste pentru că, prin meseria pe care o am, trebuie să fiu un exemplu!
Nu, nu vreau prin asta!
Mi-e frică, pentru că sunt om!
Și mi-e mai frică atunci când nu știu cu cine mă bat!
Când mă bat cu colegi, cu șefi, îi am în față!
Acum am în față o himeră!
Am în față NIMIC! Cu el ne batem toți!
Noi, cei care rămânem pe metereze până la sfârșit, stăm acasă pe rând!
Voi, ajutați-ne să fim cu voi până la final.
Știu că nu ne vedeți dar vocile noastre vă spun povești.
Și, poate, cine știe, poate ne și vedem după încercarea asta.
Eu stau acasă pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru colegii și pentru oamenii care ne coordonează.
Dar muncim de acasă, da?
Eu sunt Diana Matei și nu vreau glume!
Și stau în casă!
