Ascultă Radio București FM Live

A inceput domnia regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, s-a încheiat cea a lui Juan Carlos I

A inceput domnia regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, s-a încheiat cea a lui Juan Carlos I

Articol de , 19 iunie 2014, 10:01 / actualizat: 19 iunie 2014, 11:22

Domnia regelui Felipe al VI-lea a început în primele minute ale zilei de joi, după ce legea organică a abdicării, semnată și promulgată de regele Juan Carlos I cu doar câteva ore înainte, miercuri după-amiază, a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.

Legea organică cu numărul 3/2014, prin care devine efectivă abdicarea, semnată și promulgată de regele Juan Carlos și contrasemnată de premierul Mariano Rajoy a fost publicată în Monitorul Oficial al Spaniei cu un preambul în care se amintește de decizia abdicării, este reprodus mesajul monarhului din ziua anunțului și sunt precizați pașii parcurși de aceasta în procedura de adoptare de urgență, în cele două camere ale legislativului spaniol.

“Prin urmare, le cer tuturor spaniolilor, persoanelor private și autorităților, să apere și să protejeze această lege organică”, se arată în încheierea legii organice, semnate de regele Juan Carlos și contrasemnate de premierul spaniol Mariano Rajoy.

Felipe al VI-lea este de facto rege al Spaniei, urmând să ia parte joi dimineață la ceremonia de proclamare și întronare simbolică în fața camerelor reunite ale legislativului spaniol, la sediul Congresului Deputaților. Ulterior proclamării, el va rosti un discurs în care se așteaptă să indice ideile după care se va ghida pe durata domniei sale.

Legea organică a abdicării a fost deja adusă la Congresul Deputaților, în seara zilei de miercuri, aproape imediat după ce regele Juan Carlos I al Spaniei a semnat-o și promulgat-o, în după-amiaza zilei de miercuri.

Pe durata ceremoniei scurte și solemne care a avut loc la Palatul Regal din Madrid, în prezența reprezentanților instituțiilor statului, regele Juan Carlos nu a rostit niciun discurs. El și-a îmbrățișat fiul, pe prințul moștenitor Felipe de Asturias, și l-a invitat, simbolic, să-i ia locul, în dreapta reginei Sofia.

100% grad de ocupare şi peste 210.000 de turişti pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria
Actualitate duminică, 16 august 2026, 16:29

100% grad de ocupare şi peste 210.000 de turişti pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria

Datele centralizate provenite de la principalii tur-operatori specializaţi în vânzarea de litoral românesc şi de la companiile hoteliere şi...

100% grad de ocupare şi peste 210.000 de turişti pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria
Valul de caniculă se extinde mâine
Actualitate duminică, 16 august 2026, 16:11

Valul de caniculă se extinde mâine

În aceste zone temperaturile vor fi deosebit de ridicate iar maximele vor atinge valori cuprinse între 33 şi 37 de grade. Meteorologii...

Valul de caniculă se extinde mâine
ELCEN anunţă oprirea temporară a CET Grozăveşti din cauza unor lucrări Apa Nova
Actualitate duminică, 16 august 2026, 15:08

ELCEN anunţă oprirea temporară a CET Grozăveşti din cauza unor lucrări Apa Nova

ELCEN anunță că a programat manevrele pe timpul nopții pentru a minimiza impactul asupra populației din zonă. ”Cauza întreruperii: Apa Nova...

ELCEN anunţă oprirea temporară a CET Grozăveşti din cauza unor lucrări Apa Nova
Un turist din Târgu Mureş a murit după ce a căzut într-o râpă în Munţii Făgăraş
Actualitate duminică, 16 august 2026, 14:36

Un turist din Târgu Mureş a murit după ce a căzut într-o râpă în Munţii Făgăraş

„Astăzi, 16 august, poliţiştii şi salvamontiştii din Argeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un traseu montan din judeţul...

Un turist din Târgu Mureş a murit după ce a căzut într-o râpă în Munţii Făgăraş
Actualitate duminică, 16 august 2026, 08:05

Dronă doborâtă lângă Galați. A fost alertă în această dimineață

Încă o drona a fost doborâtă după ce a intrat în spațiul aerian la României. Aparatul de zbor, fără pilot, a fost distrus de un avion F-18...

Dronă doborâtă lângă Galați. A fost alertă în această dimineață
Actualitate duminică, 16 august 2026, 07:52

Vreme călduroasă, la București

Se întorc zilele mai călduroase! Cer senin și vânt slab astăzi, la București. Temperatura maximă va fi de 30…31 de...

Vreme călduroasă, la București
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 19:00

Acciza la motorină scade cu 20%

Măsura a fost adoptată în baza mecanismului instituit recent și vine în contextul creșterii semnificative a cotațiilor internaționale și a...

Acciza la motorină scade cu 20%
Actualitate sâmbătă, 15 august 2026, 17:42

Vremea va fi frumoasă, duminică, în Capitală!

Duminică, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi senin și vântul în general slab, în București. Potrivit meteorologilor, temperatura maximă va fi...

Vremea va fi frumoasă, duminică, în Capitală!