Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”

VIDEO: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”
Foto: Sursa foto: Diana Matei

Articol de dianamatei, 18 noiembrie 2019, 17:37

În fiecare an, cei care mai iubesc cărțile, au patru zile programate, din timp, pentru „Gaudeamus”. Este târgul de carte unde răsfoim, mirosim și pipăim, cu adevărat o carte.

Patru zile, drumul cititorilor duce la Romexpo. Organizat anual de Radio România, cele mai recente ediții au înregistrat peste 125.000 de vizitatori.

Peste 8.000 mp de standuri care vor găzdui sute de mii de titluri şi aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri.

Între 20 şi 24 noiembrie, scriitorii români și străini și editurile așteaptă, ne așteaptă, în Pavilionul B2. O premieră de altfel, anul acesta.

„Va fi mai accesibil, mai prietenos, din punct de vedere al accesului în chiar toate spațiile pavilionului, mai mare. Totul merită văzut la Gaudeamus. Este o plăcere să te rătăcești acolo, dar anul acesta vor fi indicatoare amplasate pe toate zonele de acces, astfel încât din orice punct ai veni, să reușești să ajungi unde-ți dorești. Sperăm că asta, plus voluntarii, vor fi suficienți pentru că toată lumea să se simtă confortabil”, spune PR-ul evenimentului Connie Chifor.

Și mai avem o premieră.

Anul acesta, târgul stă sub egida celor 30 de ani care se împlinesc de la momentul istoric 1989: Revoluţia Română. Momentul este punctat de faptul că actorul Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu sunt copreședinții târgului.

Din păcate, în 30 de ani, apetitul pentru citit a scăzut.

Sursa foto: Connie Chifor

Nici librării nu mai există și acest lucru este, un pic, suplinit de „Caravana Gaudeamus” care merge prin țară cu cărți.

Mai vin oameni la Gaudeamus?

„Din păcate suntem pe ultimul loc în Europa la citit, deci e greu să mizezi pe tot mai mulți vizitatori oricâte eforturi ai face dar important e că cei care vor veni se vor simți mai bine și vor sta mai mult și vor aduce și alți prieteni”.

Iar satisfacțiile se nasc din lucruri mărunte.

„Știu că am făcut bine când văd copii lângă standurile de cărți, își împrumută și fac schimb de cărți”, spune Connie.

Ce găsim la Gaudeamus?

„Toată crema editorială, editurile cele mai importante, o ofertă bogată, e puțin spus, pentru toate vârstele”, se laudă Connie Chifor.

Deschiderea oficială a Târgului Gaudeamus Radio România va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la ora 12:00, la standul Radio România.

Aprecierile profesioniștilor domeniului și ale jurnaliștilor spun că Târgul Gaudeamus poate fi cotat drept unul dintre primele 10 evenimente de acest gen din Europa.

Este de foarte mulţi ani un reper, atât pentru specialiştii din branşă cât şi pentru public. Este și cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii. Stau drept dovadă cei peste 100 de mii de oameni care vin anual.

„Gaudeamus” își așteaptă cititorii!

Despre târgul Gaudeamus s-a discutat, astăzi, În Comunitate, cu PR-ul evenimentului Connie Chifor.

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:20

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului, inclusiv în perioada vacanţelor. Bursele de merit şi...

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:07

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public

Evenimentul ‘The Color Run Night Bucureşti 2026’ modifică sâmbătă opt linii de transport public. Liniile 73, 97, 104, 116, 117, 123,...

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public
Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:28

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70% in contextul exploziei prețului la gaze pe piața Europeană! În prezent, gradul...

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%
„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:24

„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe

Cum ajungi acolo unde îți dorești atunci când drumul nu este deloc simplu? Uneori, răspunsul începe cu un lucru aparent banal: o pereche de...

„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:12

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE, evenimentul dedicat...

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:50

Piaţa volantă revine, în weekend, în Piaţa Amzei

Piaţa volantă revine, în acest weekend, în Piaţa Amzei cu produse de sezon, direct de la producători, la tarabe putând fi găsite...

Piaţa volantă revine, în weekend, în Piaţa Amzei
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:14

Ministerul Sănătăţii, plăţi de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR

Ministerul Sănătăţii, plăţi de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR Ministerul Sănătăţii a efectuat, în săptămâna 14 –...

Ministerul Sănătăţii, plăţi de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:57

Teatrul Masca deschide stagiunea 2026–2027

Teatrul Masca deschide stagiunea 2026–2027: „ÎNTRE LUMI. Fără manual de utilizare.” Teatrul Masca deschide o nouă stagiune cu două...

Teatrul Masca deschide stagiunea 2026–2027