Scrisoare peste timp – Reginei Maria A României Mari

“Am lăsat deoparte pluralul majestății, pe care îl meriți deplin, pentru că te simt foarte aproape de mine, așa cum ai fost în tot timpul vieții tale, aproape de poporul tău, pe care l-ai iubit mai presus de propria viață. Toate mistificările comunistoide și mai nou, ”democrate”, nu au reușit să știrbească frumusețea amintirii tale. Te voi cânta toată viața și voi încerca să aduc imaginea ta adevărată în toate casele în care există români capabili să privească adevărul în față: acela că ai făcut pentru România ceea ce de-atunci, nimeni nu a mai fost capabil să facă….din lipsă de curaj sau de iubire.

Se împlinesc 144 de ani de la nașterea ta. De cand te-am descoperit, mă simt stăpânită de o emoție puternică, îți simt uneori în noapte adierea…parfum de violete… și mă cuprinde o imensă bucurie, sentimentul că ceva se întamplă.
SUB ZODIA MARIEI în bună parte îți este dedicat.
Stii deja asta. De fiecare dată când prezint spectacolul am o ciudată stare că de undeva, din alt timp, mă privești cu drag și-mi zâmbești și atunci am cumva sentimentul datoriei împlinite. Ti-am redat memoria în lumina adevărată a faptelor tale într-un timp în care românii nu prea vorbeau despre tine. Intre timp a venit Centenarul și trâmbițe de tot felul au început să sune și să spună lumii adevărul. Mi-ar fi plăcut ca INIMA DE LA BALCIC să-și găsească locul și în tribunele cu trâmbițe oficiale….Nu a fost să fie….Nu-i nimic. Eu oricum mă simt ocrotită de toate Mariile mele: de mama Maria, de Fecioara Maria, de prințesa bizantină Maria de Mangop, de tine, Regina inimii mele, de Maria maiastră. Sunt cu mine, în mine toate, le simt, încerc să le pătrund esența, le iubesc, le venerez dar mai presus de toate, vreau să le onorez.

Intr-o zi se va deschide și ușa aceea… Balcicul este de fiecare dată cand îți cânt, mai aproape…..cum altfel? E locul în care a inceput povestea mea de dragoste și venerație pentru tine și câteodată se mută în camera mea si parcă de pe pereți, îmi zâmbesc ochii tăi; ochii aceia blânzi pe care i-am descoperit intr-o zi de vară într-un castel de o simplitate dezarmantă, într-un tablou cu irisi. Asa a început totul….am privit tabloul si parcă am simțit o chemare…imi spunea că trebuie să-ți aflu povestea…cea pe care în școala comunistă nu aveam cum să o învăț.  Acum stiu. Nu-mi mai doresc decât să mai trăiesc un timp în care o altă Marie să ne învețe să redevenim români…si să nu vină neapărat din Eastweel Park…”