Ascultă Radio București FM Live

Baladă de vară: La ștrand în București ca la mare cheltuiești!

Baladă de vară: La ștrand în București ca la mare cheltuiești!

Articol de Mircea Apostolescu, 8 iulie 2019, 13:00

Sezonul estival este în toi și se cunoaște. Traficul mai lejer pe stradă, mai puține claxoane și înjurături între șoferi, lume mai puțină la metrou și în autobuz, toate acestea stau mărturie că mulți bucureșteni sunt plecați în vacanță.

Dar cei care nu au timp sau nu își permit să plece în vacanță, cu siguranță își doresc și ei să se iluzioneze, măcar câte o jumătate de zi, să li se pară că au ajuns pe litoral. Și, când vor să evadeze din cotidian și să își ofere câteva ore de vacanță, unde te poți iluziona mai bine că ai fi la mare decât la ștrand.

De aceea, am încercat să testăm ce ne oferă ștrandurile bucureștene și la ce prețuri, în această vară.

Am început cu unul dintre ștrandurile de tradiție ale Bucureștiului, Ștrandul Moghioroș, cum era el cunoscut de către locuitorii din Drumul Taberei. Acum, ștrandul situat în mijlocul cartierului, gard în gard cu parcul Drumul Taberei sau Moghioroș, supranumit “Trei Ligheane”, a căpătat denumirea pompoasă de “Magic Place”, ca de altfel și un alt ștrand de tradiție, Crângași.

Ștrandul are trei bazine, de unde și supranumele din alte vremuri, și o capacitate de 2000 de locuri. Plaja este cu gazon, iar clienții pot beneficia de un bar, o terasă și un fast-food. Există, de asemenea, un loc de joacă pentru copii.

Șezlongurile și umbreluțele intră în prețul biletului, dar pentru accesul la ștrand un adult trebuie să scoată din buzunar 30 de lei, în timpul săptămânii, și 40 de lei în weekend. Doar copiii sub 7 ani au accesul gratuit. Programul zilnic este 08:00-20:00.

Celălalt “Magic Place” se află în apropierea Pieței Crângași și este deschis zilnic tot între 08:00 și 20:00. El dispune de 3 bazine pentru adulți și 2 pentru copii. Plaja este cu nisip, sunt șezlonguri și umbrele, două spații de joacă pentru copii, mese de ping-pong și două terenuri de fotbal care se pot închiria.

Numai că tariful este de 30 de lei de persoană pentru adulți, în timpul săptămânii, și de 50 de lei de persoană, sâmbăta și duminica.

Dacă în vestul Capitalei costă cam scump să mergi la ștrand, în sud, Ștrandul Berceni, de pe Strada Izvorul Oltului numărul 9, și-a schimbat și el numele în “Summer Park”.

Ștrandul oferă un bazin pentru adulți și două bazine cu tobogan pentru copii. Dar impresionantă este adevărata bază sportivă de care dispune “Summer Park”. Două terenuri de tenis, un teren de fotbal, unul de baschet și unul de minigolf.

Tariful este de 15 lei de luni până vineri și de 20 de lei în weekend. Pentru un șezlong trebuie să mai scoți 10 lei din buzunar.

Și, fiindcă tot eram în sudul Bucureștiului, am vrut să vedem care e situația și la Ștrandul Văcărești, din Strada Pridvorului, gard în gard cu Orășelul Copiilor.

Acesta dispune de un bazin olimpic pentru adulți și patru pentru copii. Plaja este acoperită cu gazon. Există două terenuri pentru volei pe nisip și două de fotbal sau tenis. Tariful este de 25 de lei, în timpul săptămânii, și de 30 de lei în weekend.

Totul a fost în regulă până când a intervenit “chemarea naturii”. Budele turcești de care “dispune” ștrandul ar putea să candideze cu succes la un muzeu al traumelor copilăriei, amintindu-mi de toaletele “la tălpi” de la liceu.

N-am mai avut curajul să ne interesăm de ștrandurile din nordul Capitalei, precum Tineretului, Therme sau Aqua Park, unde prețurile trebuie să fie mai ”dezvoltate”, căci și zona este de bani mai mulți.

Una peste alta, dacă faci o socoteală cât costă intrarea la ștrand și adaugi consumația, că doar nu o stai o zi întreagă fără să bei măcar o bere și să mănânci o pizza, ajungi să cheltui în București cât pe litoralul Mării Negre, pe cel bulgăresc evident, că, pe partea românească, dai 50 de lei pe un șezlong!

Vremea se menține mohorâtă în București
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:50

Vremea se menține mohorâtă în București

Vremea va fi închisă și mai ales spre seară va ploua (cantități de apă în jurul a 1 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări...

Vremea se menține mohorâtă în București
Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:01

Vreme inchisa

Vremea se mentine inchisa si astazi in Capitala unde temporar va mai ploua slab. Vantul va sufla slab și moderat iar temperatura maxima se va opri...

Vreme inchisa
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 21:12

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan

Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli, din Italia....

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan