Ascultă Radio București FM Live

Bucharest Dance Competition, în cadrul Festivalului Opera Copiilor

Bucharest Dance Competition, în cadrul Festivalului Opera Copiilor

Articol de , 3 iunie 2019, 13:37 / actualizat: 14 martie 2022, 15:36

Între 7 și 9 iunie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, organizează, în cadrul Festivalului Opera Copiilor (FOC), prima ediție a concursului Bucharest Dance Competition.

Copiii care frecventează cercurile de coregrafie din cluburi și palate ale copiilor, din școli particulare de dans, precum și din școlile și liceele vocaționale din România și din străinătate au ocazia să demonstreze cât de talentați sunt în arta dansului și să concureze pentru Marele Trofeu, Premiile I, II sau III sau pentru obținerea unuia dintre premiile speciale oferite de Opera Comică pentru Copii:

  • distribuirea în producțiile Operei Comice pentru Copii,
  • participarea în cadrul workshop-urilor organizate de instituție,
  • abonamente OCC, acces la Escape Room OCC,
  • acces la Aventura Parc OCC
  • tichete în cadrul Festivalului Opera Copiilor 2019.

Biletele de participare pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Pentru cei mici distracția continuă la Festivalul Opera Copiilor în Grădina cu Jocuri unde se vor putea bucura în voie de sute de boardgames-uri, jocuri de strategie și jocuri de logică.

La Biblioteca Vie membrii echipei OCC sunt nerăbdători să îi întâlnească pe copii și să le împărtășească istorisirile lor fabuloase. Căsuța din Copac este una din principalele atracții ale festivalului unde au loc mici recitaluri și lansări de carte. Tot aici, cele mai îndrăgite povești ale copilăriei le vor fi citite celor mici de către Felicia Filip, Maria Râlea, Paula Seling, Cuzin Toma, Zoli Toth, Anna Ungureanu, Corina Dumitrescu, Vali Ionescu Caciureac și de mulți alți artiști și vedete.

Piscina cu Bile este un alt punct fierbinte al festivalului: 120.000 de bile și 150 de metri pătrați de spațiu de joacă pentru toți copiii.

În aer liber, la înălțime, cei mici sunt așteptați la Cinematograful OCC, unde vor rula filme de la Festivalul Internațional de Film de Animație ANIMEST până târziu în noapte. La apariția întunericului, dacă cerul este curat, cei mici pot studia corpurile cerești, uitându-se la ele cu ajutorul telescoapelor profesionale în cadrul programului Observatorul de stele.

Una dintre cele mai apreciate atracții ale Festivalului Opera Copiilor este Grădina cu Fluturi amplasată în curtea instituției din Calea Giulești, nr. 16, unde vizitatorii pot admira și interacționa cu sute de fluturi vii multicolori. Opera Comică pentru Copii îi invită pe copii să își testeze abilitățile sportive în cadrul Aventura Parc, să se răcorească, prin joacă, la zona de Water Fight și să devină creativi la Atelierele printre nori. Detalii suplimentare despre activitățile și jocurile pregătite de echipa OCC din cadrul Festivalului Opera Copiilor pe www.operacopiilor.ro.

Nicu Alifantis închide Festivalul Opera Copiilor cu spectacolul ”Șotron”

Duminică, 16 iunie, de la ora 19:00, cea de-a V-a ediție a celui mai amplu festival dedicat copiilor, Festivalul Opera Copiilor, se încheie cu un invitat de onoare – cantautorul Nicu Alifantis și spectacolul său original dedicat copiilor, intitulat ”Șotron”. Cei mici, alături de părinții și bunicii lor, sunt așteptați la concertul artistului care va avea loc la Grand Arena OCC, un concert al amintirilor, al inocenței și purității copilăriei, care promite să atingă inimile tuturor celor prezenți. Biletele pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Spectacolul de balet ”Jack și Vrejul de Fasole” revine pe scena Sălii Mari

Până când vor pleca în vacanța de vară, Opera Comică pentru Copii îi așteaptă pe cei mici cu alte spectacole frumoase pe parcursul lunii iunie. Pe 8 și 9 iunie, spectacolul de balet ”Jack și Vrejul de Fasole”, un spectacol semnat de Corina Dumitrescu, cu scenografia realizată de Bogdana Pascal, coloana sonoră selectată de Antonel Oprescu și proiecțiile video asigurate de Robert Voiculescu, revine pe scena Sălii Mari a instituției.

În acest spectacol de balet dinamic și plin de pilde, pe măsură ce întâlnește binele, răul, minciuna și prietenia, Jack se transformă din micul ghiduș, aflat la sfârșitul copilăriei, într-un tânăr care nu se lasă influențat și care, până la final, dobândește propriul discernământ. Bilete pentru reprezentațiile din 8 și 9 iunie, de la orele 11:00 și 17:00 se pot achiziționa de pe www.bilete.ro.

Nu ratați ultimele reprezentații ale spectacolelor „Carnavalul Animalelor” și ”Eliza, micuța florăreasă”

Pe 8 și 9 iunie, cea mai nouă premieră de la Opera Comică pentru Copii vă așteaptă la Salonul Mozart. Celebra lucrare a compozitorului romantic francez, Camille Saint-Saëns, ”Carnavalul Animalelor”, considerată una din cele mai amuzante compoziții cunoscute, este o suită de 14 momente muzicale, care descriu, prin intermediul coloritului sonor al diverselor instrumente muzicale, diferite animale.

Spectacolul, dedicat oamenilor de toate vârstele, are programate ultimele 6 reprezentații sâmbătă și duminică de la orele 10:00, 12:00 și 14:30. Tot pe 8 și 9 iunie, cei mici sunt invitați să urmărească povestea Elizei, micuța florăreasă, într-un spectacol de balet de excepție. La Sala UnderGrant, Eliza și-a propus să ofere o lecție importantă celor mici, prin intermediul pașilor de dans, despre cum să își îndeplinească cel mai mare vis prin perseverență și imaginație. Spectacolul de balet ”Eliza, micuța florăreasă” are reprezentațiile programate la orele 11:00 și 13:30.

Hai în Tabăra de Vară OCC!

Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), îi invită pe cei mici în Taberele de Vară OCC, organizate în spațioasa curte a instituției, unde vor fi amenajate corturi cu acțiuni interactive și ateliere dedicate.

Activitățile pregătite de echipa OCC se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și vor fi organizate în mai multe serii de câte 30 de copii, în lunile iunie și iulie! Copiii vor beneficia de cazare, șase mese, participarea la o o serie extinsă de jocuri interactive pregătite în zona Aventura Parc și curtea OCC.

Cei mici se pot distra la piscina cu bile, vor petrece diminețile în compania fluturilor colorați, vor participa la concursuri Water Fight, la ateliere de pictură cu figurine cadou și ateliere de plantat flori, vor asculta povești fascinante și vor lua parte la un tur ghidat în camerele secrete ale OCC.

Experiența de la Tabăra de Vară OCC va fi completată de kit-ul de tabără personalizat, conținând rucsac, tricou, jurnal, insignă și termos.

Detalii suplimentare la telefon 0751.261.479.

Jurnalul unui fotbalist de buzunar de Alec Blenche, cea mai așteptată carte pentru copii a anului, va apărea la Editura Litera
Copii miercuri, 15 octombrie 2025, 10:48

Jurnalul unui fotbalist de buzunar de Alec Blenche, cea mai așteptată carte pentru copii a anului, va apărea la Editura Litera

Toamna literară 2025 aduce în portofoliul Editurii Litera Jurnalul unui forbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete, debutul unei serii...

Jurnalul unui fotbalist de buzunar de Alec Blenche, cea mai așteptată carte pentru copii a anului, va apărea la Editura Litera
Activități distractive, în Parcul Bazilescu!
Copii vineri, 20 iunie 2025, 20:41

Activități distractive, în Parcul Bazilescu!

Primăria Sectorului 1 anunță activități distractive, în acest weekend. A doua ediție a evenimentului „Sport și joacă în Capitala...

Activități distractive, în Parcul Bazilescu!
Flashmob artistic susținut de 500 de copii la Senatul României
Copii miercuri, 28 mai 2025, 21:10

Flashmob artistic susținut de 500 de copii la Senatul României

Duminică, 1 iunie, de la ora 11:00, la Senatul României, va avea loc un flashmob artistic susținut de 500 de copii. Evenimentul este organizat de...

Flashmob artistic susținut de 500 de copii la Senatul României
Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului printr-un show aviatic
Copii miercuri, 28 mai 2025, 20:50

Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului printr-un show aviatic

Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului într-un mod special. Pe 31 mai, de la ora 17:00, la Aerodromul Clinceni, va avea loc un show...

Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului printr-un show aviatic
Copii miercuri, 28 mai 2025, 19:44

Porți deschise, de 1 Iunie, la Camera Deputaților!

Cu ocazia Zilei Copilului, pe 1 Iunie, Camera Deputaților își deschide porțile pentru vizitatori. În cadrul evenimentului, vor fi pregătite...

Porți deschise, de 1 Iunie, la Camera Deputaților!
Copii marți, 27 mai 2025, 13:06

Art Safari anunță Ediția pentru copii: expoziții noi, taguri de adopții animale, ateliere de creație

Art Safari dă startul verii cu o ediție specială dedicată copiilor și familiilor, care are loc în perioada 29 mai-1 iunie. Programul include...

Art Safari anunță Ediția pentru copii: expoziții noi, taguri de adopții animale, ateliere de creație
Copii joi, 15 mai 2025, 17:47

O nouă ediție a Festivalului Opera Copiilor!

Timp de patru săptămâni, în perioada 23 mai – 15 iunie 2025, copiii sunt așteptați, alături de părinți, la cea de-a noua ediție a...

O nouă ediție a Festivalului Opera Copiilor!
Copii joi, 8 mai 2025, 19:50

Mai multă mișcare pentru copiii din București!

Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – lansează proiectul „Sport în...

Mai multă mișcare pentru copiii din București!