Ascultă Radio București FM Live

Fundația Comunitară București lansează Bucharest Powered by People, un program de leadership comunitar

Fundația Comunitară București lansează Bucharest Powered by People, un program de leadership comunitar

Articol de bucurestifm, 13 mai 2019, 14:39

Fundația Comunitară București lansează Bucharest Powered by People, un incubator al rețelei de oameni cu inițiativă din București și Ilfov. În perioada mai-decembrie 2019, programul își propune să creeze un spațiu pentru oamenii cu inițiativă, pentru ca ei să crească și să se crească unul pe altul.

Programul Bucharest Powered by People pleacă de la viziunea Fundației Comunitare București, aceea că Bucureștiul poate deveni un loc în care să te bucuri să trăiești, în care oamenilor le pasă unora de alții și tuturor de oraș. Pentru că, oricât de urât, de greu de dezvoltat sau de prost administrat ar fi un oraș, dacă poate fi salvat, el va fi salvat de încăpățânarea unor lideri informali, implicați în comunitate. Cu condiția ca ei să aibă acces la resurse și să fie încurajați să nu renunțe.

Bucharest Powered by People se adresează oamenilor care conduc mici organizații sau grupuri de inițiativă. Programul îi susține să își dezvolte cunoștințele, abilitățile, atitudinile și valorile, dar și alte aspecte de dezvoltare personală relevante pentru dezvoltarea comunităților lor.

Programul este construit pe două secțiuni principale. Supercharger este o structură de șase ateliere de week-end, disponibile printr-un proces de selecție pentru 12 lideri din comunitate. Pe parcursul programului, participanții au acces la mini-granturi de 1.500 de lei (seed money) pentru o provocare pe care și-o aleg individual sau în echipă. Community Talks este o serie de evenimente de seară care aduc împreună oamenii din comunități, să se cunoască, să se inspire și să caute împreună posibile soluții la problemele lor.

Primul eveniment din serie are loc pe 22 mai, de la 18:30, pe tema Cum am grijă de mine, ca să pot să mă implic în continuare? Detalii și formularul de rezervări sunt disponibile aici.

”În ultimii doi ani, strategia Fundației Comunitare București s-a concentrat pe oamenii cu inițiativă din oraș. Oameni ca Matei și Alex, de la Grupul Cișmigiu, cu o viziune clară pentru regenerarea cartierului lor. Sau Cristina și Dragoș, de la Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative, care nu se resemnează cu diagnosticul lor și nu vor să îi lase nici pe alții să se resemneze. Oameni ca preotul Antoniu de la biserica Olari, care oferă în cartier un ”acasă” pentru copiii fără familie. Până acum, am oferit finanțare pentru ca proiectele lor să prindă viață. Mergem mai departe, și le oferim prin Bucharest Powered by People alte instrumente, pentru ca proiectele și comunitățile lor să crească și să devină sustenabile în timp”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv la Fundația Comunitară București.

Cine poate aplica

Participantul la acest program are deja cel puțin o inițiativă comunitară pusă în practică. El sau ea face parte dintr-o organizație sau grup de inițiativă mică sau medie, care lucrează la firul ierbii. Poate să fie obosit, dar nu renunță. Are spirit antreprenorial și este interesat (și) de construcție. Pot aplica oameni cu disponibilitate și motivație să intre în program, care sunt activi în viața comunității din care fac parte de cel puțin un an, lucrează pentru o schimbare socială explicită împreună cu comunitatea lor.

Aplicație și selecție

Doritorii pot aplica aici până pe 13 iunie 2019. Selecția se va face de către un juriu mixt format din: Alina Kasprovschi (director executiv Fundația Comunitară București), Corina Angelescu, (Universitatea Alternativă), Mădălina Marcu (ARC România), Oana Preda (Ce-Re), Corina Gheonea (UiPath), Radu Atanasiu (MSM România). Deciziile juriului sunt finale și nu pot fi contestate. Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, formularele de aplicație sunt disponibile pe site-ul programului.

Programul este creat în urma cercetării Vital Signs și a mai multor procese participative pe care Fundația Comunitară București le-a derulat în ultimii 2 ani și este finanțat de Global Fund for Community Foundations.

Structura atelierelor:

30.08-1.09: Valori și stiluri personale de leadership, well-being personal și organizațional: Alecsandra Lițu, trainer, consultant și coach

21-22.09: Viziune, strategie, muncă în echipă. Cum construim și creștem organizația/grupul: Adrian Stanciu, Partener Fondator Maastricht School of Management Romania

5-6.10: Gândire și design de proiect. Evaluare și analiza impactului: Corina Angelescu, Learning Designer la Universitatea Alternativă și Ecosystem Builder@Social Impact Award

26-27.10: Comunicare. Fundraising. Atelierul de Comunicare este condus de Monica Jitariuc, managing partner MSL The Practice Romania. Atelierul de Fundraising este condus de Mădălina Marcu, director dezvoltare resurse, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).

9-10.11: Facilitare & organizare comunitară. Advocacy: Oana Preda, director executiv Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe)

23-24.11: Mindset antreprenorial. Gândire critică. Atelierul de Mindset antreprenorial este condus de Dragoș Nicolaescu iar atelierul de Gândire critică va fi condus de Radu Atanasiu, lector Maastricht School of Management  România.

Ro-Alert, în Tulcea!
Actualitate duminică, 30 august 2026, 11:41

Ro-Alert, în Tulcea!

Oamenii au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea, pe fondul războiului din Ucraina. În...

Ro-Alert, în Tulcea!
Apa Nova: Mai multe zone din Capitală rămân fără apă rece
Actualitate duminică, 30 august 2026, 09:12

Apa Nova: Mai multe zone din Capitală rămân fără apă rece

Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare și de intervenție, anunță Apa Nova. Compania are programate întreruperi în...

Apa Nova: Mai multe zone din Capitală rămân fără apă rece
Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:46

Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei

,,Sunt seri pe care copiii noștri le vor uita. Sâmbătă seară a fost una dintre ele. Sub cerul liber, Parcul Liniei III s-a umplut de familii, de...

Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei
„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:20

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București, pe 30 august. În data de 30 august a.c., se va desfășura evenimentul sportiv...

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:04

STRĂZI DESCHISE – programul zilei

Programul „Străzi deschise – București” se desfășoară în perioada 25 aprilie – 11 octombrie. Calea Victoriei va fi si astazi deschisa...

STRĂZI DESCHISE – programul zilei
Actualitate duminică, 30 august 2026, 07:32

BIAS stârnește interesul unui număr record de spectatori!

BIAS 2026 se încheie, dar povestea continuă!Organizatorii ne invită la ediția cu numărul 17 – BIAS 2027! ,,Let’s make BIAS 2027 even...

BIAS stârnește interesul unui număr record de spectatori!
Actualitate duminică, 30 august 2026, 07:14

Meteorologii anunță cer variabil, pentru duminică, în Capitală

Duminică, Vremea va fi călduroasă. La începutul zilei vor fi înnorări și condiții de ploaie slabă, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va...

Meteorologii anunță cer variabil, pentru duminică, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 20:47

CNAS: Aplicaţiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate

CNAS: Aplicaţiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate pentru utilizarea noilor funcţionalităţi disponibile prin eSănătateaMea....

CNAS: Aplicaţiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate