Efectele sindromului “prințesei” asupra generației Z și Alpha
Articol de Adriana Baciu, 9 aprilie 2019, 08:08
Dacă ne apelăm copiii cu “prințule” sau “prințeso” atunci când sunt mici, aceștia își vor construi o percepție greșită despre relațiile umane, iar la maturitate, aceste atitudini se vor acutiza în relația cu familia, soțul/soția sau chiar colegii de muncă.
În opinia psihologul Lenke Iuhoș, acest set de deviații comportamentale se poate naște și din mesaje subliminale ale poveștilor aparent inocente din copilărie, în care prinții și prințesele erau ecranizate total diferit față de altețele lor regale din lumea reală.
“Din nefericire, Walt Disney a ecranizat prințese care aveau numai privilegii, numai drepturi, însă nu s-a menționat nicăieri și despre obligațiile care reies din fișa postului de membru al familiei regale. Totodată, fetițele au fost încurajate să creadă că lumea este un castel frumos, în care toți cei care lucrează acolo sunt slugi umile puse în slujba lor. Acesta este motivul pentru care, dacă este alintat în exces, un copil va opune rezistență la orice sarcină din partea părinților sau chiar a șefului, la maturitate. Astfel, copiii vor deveni tot mai egoiști, nu vor dori să împartă nimic cu nimeni, nu vor considera necesar să spună mulțumesc, mami și tati, nu își vor cere scuze atunci când greșesc și la maturitate nu vor învăța să iubească sincer, necondiționat”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
Sindromul Prințesei generează anxietate și o lume fără iubire necondiționată
Din dorința de a-i proteja și de a-i ajuta pe cei mici, atât părinții, cât și societatea contribuie la apariția unor manifestări care le pot afecta viața de adult. Aceste atitudini sunt alimentate de părinți, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extreme, iar efectele vor fi nocive pentru viitorii adulți ai generației Z și Alpha.
Sursa foto: Dr. Tanase Tasente
“La maturitate, tot mai mulți copii vor constata că au trăit în minciună, că lumea nu este un castel frumos, iar această realitate le va aduce frustrări, care vor culmina în stări de neliniște. Mulți copii ai generației Z, care acum au ajuns la maturitate, încă nu s-au dumirit ce vor sa facă în viață, nu știu cum este să iubească fără a cere ceva la schimb și nu știu cum să gestioneze o situație atunci când sunt refuzați”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
Copilul ultra-alintat va ajunge un tânăr neatent social
Cuvintele formează copilul, iar dintr-un alint ca un personaj de basm se va dezvolta un tânăr neatent social. Cel care nu va înțelege esența relațiilor cu colegii de clasă, cu prietenii din afara școlii va da de bucluc. Vor apărea atitudini care sunt conduse de ideea de totul e posibil: riscuri de accidentări chiar și rutiere, prezent in bullying, retragere socială, mai mult copil care trăiește online. De ce? Ei vor căuta realitatea.
“Copilul ultra-alintat va suferi tare mult la orice ceartă din partea părintelui. Nu va accepta cearta, schimbatul alintului în numele propriu. Nu se va centra pe scopul discuției, de ce este tras la răspundere sau chiar de ce i se atrage atenția, ci va fi preocupat de drama pe care o trăiește, cu teamă ca nu va mai putea fi prințișorul părinților. Totodată, atunci când vor crește, nu vor accepta în societate orice poziție alocată de cuvinte. Se simt apostrofați, se înroșesc, resping prezența părinților atunci când sunt alintați. Un alt efect este retragerea din discuții, nu mai salută, nu doresc să comunice cu persoana care i-a auzit numele alintat, refuză interacțiuni. De multe ori părinții acestora dau seama tăcerii pe explicații precum este un copil sensibil, timid. Interesant e că nu așa e. Lui îi este efectiv rușine să poarte acea etichetă”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.
