Ascultă Radio București FM Live

Sorina Pintea, despre redeschiderea gropii de gunoi de la Glina: “Facem ceea ce trebuie pentru protejarea sănătăţii populaţiei”

Sorina Pintea, despre redeschiderea gropii de gunoi de la Glina: “Facem ceea ce trebuie pentru protejarea sănătăţii populaţiei”

Articol de bucurestifm, 1 aprilie 2019, 15:11

Firma care administrează platforma de gunoi de la Glina încearcă de mai mult timp să obţină o nouă autorizaţie de mediu, însă actele depuse pentru autorizare nu îndeplinesc cerinţele legale. Ministrul Sănătăţii susţine că rezultatele studiului întocmit de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) demonstrează că activitatea de la platforma de gunoi Glina impactează sănătatea populaţiei din zonă, iar concluzia firească este aceea de respingere a cererii de autorizare.

Groapa de gunoi de la Glina rămâne deocamdată închisă, spre bucuria localnicilor exasperaţi de poluarea şi de mirosul insuportabil pe care l-au îndurat în ultimii 15 ani. Tribunalul Ilfov a decis luna trecută, prin hotărâre irevocabilă, suspendarea activităţii firmei ECOREC, care administra platforma de gunoi, pe motiv că actul de reglementare era expirat încă din 2017. Societatea a contestat, la acea vreme, în instanţă, procesul verbal, însă a pierdut şi la apel.

Chiar şi acum, după închiderea platformei de deşeuri, muntele de gunoi de peste 100 de metri înălţime care se află la o distanţă de nici 70 de metri faţă de casele oamenilor poluează aerul din zonă, care este în continuare greu de respirat.

Sute de reclamaţii din partea localnicilor au ajuns şi pe masa Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care susţine că “sunt foarte multe petiţii, toate reclamă faptul că există probleme în zona gropii de gunoi, că este un miros de nesuportat în zonă, că există foarte mulţi bolnavi, cauza fiind prezenţa deşeurilor la o distanţă foarte mică de locuinţe. O parte dintre aceste petiţii au fost redirecţionate către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, care a demarat şi nişte controale în zona respectivă. Cei de la DSP Ilfov au luat legătura cu medicii de familie din zonă, astfel încât să avem un tablou exact despre riscurile la care sunt expuşi oamenii care locuiesc acolo”.

Studiul de impact asupra sănătăţii publice realizat de INSP, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, nu este favorabil ECOREC, administratorul platformei de gunoi de la Glina

ECOREC a încercat să obţină autorizaţia de mediu pentru platforma de deşeuri de la Glina în baza unui studiu de impact cu privire la sănătatea publică efectuat de persoane care nu deţin certificările necesare pentru realizarea unui astfel de studiu.

Studiul de impact asupra sănătăţii publice emis de INSP nu este favorabil ECOREC, acesta fiind motivul pentru care a nu a fost depus în atenţia autorităţilor de reglementare în materie de protecţia mediului. În aceste condiţii, se poate considera că ECOREC nu a făcut dovada că activitatea platformei de gunoi de la Glina nu impactează sănătatea populaţiei din zonă şi, în consecinţă, se impune, conform legii, respingerea cererii de autorizare a ECOREC.

Platforma de gunoi de la Glina se află la o distanţă de circa 70 de metri faţă de primele case de locuit, fiind astfel încălcate prevederile Ordinului 119/2014, emis de Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă a populaţiei, care prevăd că distanţa minimă de protecţie sanitară între zonele locuite si depozitele de deşeuri trebuie să fie de 1000 de metri. În cazul gropii de la Glina, această distanţă este de aproape 15 ori mai mică.

Administratorii platformei de gunoi cer o nouă autorizaţie

În prezent, administratorii firmei care se ocupă de groapa de gunoi de la Glina încearcă să obţină o reautorizare pentru redeschiderea acesteia, deşi ştiu că se află la o distanţă de 70 de metri de casele de locuit. Dosarul este depus de peste un an şi jumătate la APM Ilfov, iar procedura este blocată din cauza lipsei studiului de impact asupra sănătăţii publice, dar şi a poziţionării acestei platforme de gunoi la o distanţă atât de mică faţă de casele locuite.

Legea prevede, însă, ca firma care solicită autorizarea să depună şi un studiu de impact asupra sănătăţii publice din care să reiasă, dacă există sau nu riscuri pentru sănătatea oamenilor care locuiesc în apropierea gropii. Acest studiu nu există, în acest moment, în dosar, chiar dacă este obligatoriu.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a realizat în 2018 un astfel de studiu, iar concluziile au fost alarmante şi au scos la iveală faptul că cerinţele impuse de lege nu sunt respectate.

Sorina Pintea: “Credem în deciziile corecte luate cu responsabilitate şi asumare. Există o serie de proceduri legale pe care autorităţile de reglementare în materie de protecţie a mediului şi cei de la Direcţia de Sănătate Publică le aplică, astfel încât, eliberarea unei autorizaţii pentru o platformă de deşeuri, trebuie să ţină cont de două obiective majore: respectarea legislaţiei în vigoare şi protejarea sănătăţii populaţiei din zona învecinată activităţii. Este nevoie de documente legale. Cât timp lucrurile nu sunt conforme cu legislaţia în vigoare şi nu sunt constatate de experţi din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, cât timp distanţa dintre platforma de deşeuri şi casele de locuit este de 70 de metri, se impune respingerea cererii privind reautorizarea gropii de gunoi de la Glina”.  

De asemenea, nici studiul emis de societatea privată neautorizată comandat de ECOREC nu este favorabil pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, acesta prezentând puncte vulnerabile la capitole precumdeterminarea pulberilor în suspensie, numărul de germeni mezofili aerobi şi dinamica acestora sau determinarea gradului de poluare a apei freatice şi de suprafaţă.  Prin urmare, un studiu care să arate impactul asupra sănătăţii oamenilor, întocmit în conformitate cu legea, lipseşte din dosarul de autorizare.

Presiunea administratorilor de la groapa de gunoi Glina este orientată acum către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în sensul modificării concluziilor studiului de sănătate publică privind impactul activităţii platformei de gunoi asupra sănătăţii populaţiei din zonă, aceaste modificări fiind, în mod evident, ilegale.

Chiar Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, recunoaşte că au fost discuţii pe baza acestui studiu, în sensul că nu a mai fost depus de firma solicitantă, pentru că nu ar fi în concordanţă cu dorinţele lor. Şi nici nu are cum să fie, pentru că există o zonă de protecţie sanitară prevăzută de lege la 1000 de metri şi care, în cazul gropii de gunoi de la Glina, este de doar 70 de metri. Niciun studiu de sănătate publică nu poate demonstra că, la o distanţă atât de mică, activitatea unei gropi de gunoi nu impactează sănătatea populaţieiEste vorba doar despre simpla respectare a legilor şi a regulilor, fiind evident că orice decizie trebuie să fie aliniată respectării interesului şi sănătăţii publice”.

Groapa de gunoi a fost închisă în luna februarie, iar acţionarii societăţii care administrează platforma de deşeuri de la Glina au declarat, în repetate rânduri, că activitatea nu a fost reluată din cauza societăţilor concurente şi a ONG-urilor care pun presiune pe autorităţi pentru a nu fi emisă autorizaţia de mediu.

Aur și record mondial la 8+1 feminin, la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam
Actualitate duminică, 30 august 2026, 15:30

Aur și record mondial la 8+1 feminin, la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam

Sportivele noastre au impus ritmul încă de la început, au dominat cursa și au trecut primele linia de sosire Echipajul este format din Cristina...

Aur și record mondial la 8+1 feminin, la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord
Actualitate duminică, 30 august 2026, 14:56

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord

Sunt în desfăşurare operaţiuni de căutare şi salvare. Murat Senkul, primarul oraşului Kyrenia, a declarat pentru postul de televiziune CNN...

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord
AUDIO | Toate privirile spre cer, la BIAS 2026. Cu ce ne-au surprins organizatorii
Actualitate duminică, 30 august 2026, 12:19

AUDIO | Toate privirile spre cer, la BIAS 2026. Cu ce ne-au surprins organizatorii

200 de formații din România și alte șase țări europene, zeci de mii de vizitatori și 12 ore de spectacol: așa a arătat, în cifre, ediția a...

AUDIO | Toate privirile spre cer, la BIAS 2026. Cu ce ne-au surprins organizatorii
Ro-Alert, în Tulcea!
Actualitate duminică, 30 august 2026, 11:41

Ro-Alert, în Tulcea!

Oamenii au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea, pe fondul războiului din Ucraina. În...

Ro-Alert, în Tulcea!
Actualitate duminică, 30 august 2026, 09:12

Apa Nova: Mai multe zone din Capitală rămân fără apă rece

Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare și de intervenție, anunță Apa Nova. Compania are programate întreruperi în...

Apa Nova: Mai multe zone din Capitală rămân fără apă rece
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:46

Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei

,,Sunt seri pe care copiii noștri le vor uita. Sâmbătă seară a fost una dintre ele. Sub cerul liber, Parcul Liniei III s-a umplut de familii, de...

Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:20

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București, pe 30 august. În data de 30 august a.c., se va desfășura evenimentul sportiv...

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:04

STRĂZI DESCHISE – programul zilei

Programul „Străzi deschise – București” se desfășoară în perioada 25 aprilie – 11 octombrie. Calea Victoriei va fi si astazi deschisa...

STRĂZI DESCHISE – programul zilei