Ascultă Radio București FM Live

În luna aprilie Goethe-Institut București își transformă pavilionul cultural într-o uzină de artă video!

În luna aprilie Goethe-Institut București își transformă pavilionul cultural într-o uzină de artă video!

Articol de bucurestifm, 1 aprilie 2019, 10:12

Expoziția „Harun Farocki – Despre deteritorializarea muncii” este un proiect care propune publicului să reflecteze asupra condiției omului post-industrial. Ce se întâmplă cu granița dintre locul de muncă și spațiul privat?

În centrul activității artistului german Farocki s-a aflat omul post-industrial. Prin filmele sale, artistul propune spre dezbatere noțiunea de „muncă” și reprezentarea ei în context mediatic, politic, cinematografic și filosofic – de la confruntarea post-marxistă de la finalul anilor 60, urmată de societatea orientată spre servicii și optimizare începând cu anii 80, și până la evoluțiile cele mai actuale ce privesc munca virtuală în epoca digitală.

Pe  4 aprilie, 19:00 – 22:00  va avea loc vernisajul ”Harun Farocki: Despre deteritorializarea muncii” în Pavilion 32, Goethe-Institut.

De la ora 19:30 curatoarea Silke Wittig va face o introducere în expoziție. Intrarea este liberă iar introducerea va fi în limba engleză.

Prin paralelismul filmelor prezentate simultan în cadrul expoziției și prin repetarea lor permanentă, spațiul muzeal, adică Pavilion 32, se transformă într-o uzină.

Expoziția a fost gândită să se plieze pe arhitectura Pavilionului 32. Astfel că, o instalație cu 12 monitoare pornește din foaierul pavilionului cultural și prezintă ieșirea din fabrică a muncitorului de-a lungul a 11 secole. Apoi vizitatorul este condus în cealaltă încăpere, în ”uzina” de artă video, care prezintă alte cinci opere ale cineastului german Harun Farocki. Vizitatorul va experimenta senzația că granițele clare dintre activitatea lucrativă și viața privată se dizolvă succesiv.

Expoziția Harun Farocki – Despre deteritorializarea muncii organizată de Goethe-Institut București a luat naștere în colaborare cu Neuer Berlin Kunstverein (n.b.k.). În cadrul acesteia vor fi expuse lucrări atât din anii 1990 și 2000, cât și din opera mai recentă a artistului Harun Farocki.

Evenimentul se concentrează pe probleme sociale ce vizează transformarea muncii în epoca post-industrială și se apleacă cu precădere asupra unor aspecte precum condiționarea societății cu privire la prestarea de servicii, auto-optimizare și flexibilitate, din care decurge dizolvarea granițelor muncii temporale, spațiale și materiale.

„Munca” este una dintre temele care vor fi prezentate anul acesta la Goethe-Institut București ca subiect al mai multor evenimente. Primul din seria de evenimente care abordează topica „Munca” este expoziția curatoriată de Silke Wittig.

Conținutul expoziției:

Expoziția descrie un arc larg, ce cuprinde confruntarea cinematografică a lui Harun Farocki cu reprezentarea muncii și a oamenilor muncii (Arbeiter verlassen die Fabrik in 11 Jahrzehnten / Muncitori părăsind fabrica în 11 decenii, 2006), simularea unor tipare comportamentale (Leben BRD/ Viața în RFG, 1990), instruirea în spiritul unui auto-marketing conform cu capitalismul (Die Bewerbung/ Candidatura, 1997; Die Umschulung/ Reconversia, 1994), strategiile de negociere și de putere ale corporațiilor actuale (Nicht ohne Risiko/ Nu fără riscuri, 2004), ajungând până la disoluția barierelor temporale și spațiale ale muncii (Ein neues Produkt/ Un nou produs, 2012).

Farocki prezintă forța de muncă detașată de fabrică întotdeauna abordabilă și disponibilă, iar granițele dintre locul de muncă și viața privată par a se estompa tot mai mult.

Omul și artistul Harun Farocki

Harun Farocki (1944–2014) este considerat a fi unul dintre cineaștii germani cei mai importanți și mai influenți pe plan internațional. Devenit cunoscut în anii 60 prin filmele sale politice și prin emisiunile TV sofisticate, începând cu anii 90, cineastul este prezent și în scena artelor vizuale, realizând peste 100 de filme experimentale și documentare, scurtmetraje, filme artistice și instalații. Harun Farocki a lăsat în urmă o vastă operă în domeniul teoriei cinematografice și a mediilor de exprimare, iar timp de decenii a predat în cadrul unor instituții de învățământ superior. În prezent, opera sa face parte din cele mai importante colecții de artă contemporană, printre altele la Museum of Modern Art, New York; în Hamburger Bahnhof – Museum für Gegenwart, Berlin și în Tate Modern, Londra. Farocki a influențat o întreagă generație de cineaști, artiști și teoreticieni.

Cineclub One World România dedică evenimentele lunii aprilie operei cineastului. Selecția filmelor proiectate la Cineclub este realizată de Andrei Rus împreună cu Christian-Ferencz-Flatz. Cele două evenimente au loc la Point Hub (strada Eremia Grigorescu nr 10).

7 Aprilie, Point Hub

  • 18:00 Aufschub (Suspendare), 2007, 40 min
  • 19:00 Gefägnnisbilder (Imagini din pușcărie), 2001, 59 min

10 Aprilie, Goethe-Institut // Pavilion 32

  • 19:00 Imaginile lumii și inscripția războiului, 1988. Proiecție urmată de o discuție susținută de Cristina Bogdan (ODD) și Livia Pancu (tranzit.ro/ Iași)

18 Aprilie, Goethe-Institut // Pavilion 32

  • 18:30 Un nou produs, R: Harun Farocki (2012, 37min.)
  • 19:30 Fokus Talk // Viitorul muncii – dezbatere; Invitat: Marian Popa, Director General Deutsche Bank Global Technology. Evenimentul va avea loc în limba germană

21 Aprilie, Point Hub

  • 18:00 Ein Tag im Leben der Endverbraucher (O zi din viața unui consumator), 1993, 44 min
  • 19:00 Der Auftritt (Apariția), 1996, 40 min
  • 20:00 Stilleben (Natură moartă), 1997, 56 min
  • Proiecții urmate de o discuție cu Christian-Ferencz-Flatz.

Toate filmele sunt arătate în versiunea originală cu subtitrări în engleză, iar intrarea este liberă.

Pentru detalii despre filme, consultați site-ul Goethe-Institut.

Bucuresti FM este partener media al proiectului!

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 20:06

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR

Organizatorii anunță că la evenimentul care se desfășoară între 23 și 25 octombrie, în cunoscutul Parc IOR,  vizitatorii vor avea parte de...

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR
„Târgoveții de povești” ajunge la ultima întâlnire în Piața Obor, cu spectacolul „Un mic și o mare încurcătură”
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 18:06

„Târgoveții de povești” ajunge la ultima întâlnire în Piața Obor, cu spectacolul „Un mic și o mare încurcătură”

Teatrul de Animație Țăndărică invită copiii, părinții și bunicii la ultima poveste din traseul cultural care a transformat Piața Obor...

„Târgoveții de povești” ajunge la ultima întâlnire în Piața Obor, cu spectacolul „Un mic și o mare încurcătură”
Hôtel des poèmes – Spectacol jucat în camere de hotel
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 18:05

Hôtel des poèmes – Spectacol jucat în camere de hotel

Regizoarea Iris Spiridon propune un spectacol inedit, Hôtel des poèmes – Spectacol în camere de hotel, cu: Ghighi Eftimie, Cosmina Olariu, Ada...

Hôtel des poèmes – Spectacol jucat în camere de hotel
Opera Națională București: activități dedicate publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Operei
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 17:57

Opera Națională București: activități dedicate publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Operei

Duminică, 25 octombrie 2026, Opera Națională București celebrează Ziua Mondială a Operei (World Opera Day) cu tururi ghidate ale clădirii și...

Opera Națională București: activități dedicate publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Operei
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 15:55

„Acasă în corp”, o cercetare coregrafică despre ce ne face să ne simțim acasă

„Acasă în corp”, o cercetare coregrafică despre ce ne face să ne simțim acasă Proiectul ,,Acasă în corp”, care include spectacolul...

„Acasă în corp”, o cercetare coregrafică despre ce ne face să ne simțim acasă
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 12:43

Expoziţia “Monede biblice – Banii în Vechiul şi Noul Testament”

Expoziţia “Monede biblice – Banii în Vechiul şi Noul Testament” Muzeul Municipiului Bucureşti, Societatea Numismatică Cehă...

Expoziţia “Monede biblice – Banii în Vechiul şi Noul Testament”
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 12:03

Cartografii Sonore: Deschidere de stagiune

Cartografii Sonore: Deschidere de stagiune La Muzeul Hărţilor din Bucureşti se deschide Stagiunea “Cartografii sonore”. Evenimentul...

Cartografii Sonore: Deschidere de stagiune
Timp Liber vineri, 23 octombrie 2026, 11:53

Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă

Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi va avea...

Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă