Ascultă Radio București FM Live

Trăim colapsul sistemului de termoficare!

Trăim colapsul sistemului de termoficare!
Foto: Arhiva

Articol de Mircea Apostolescu, 7 decembrie 2018, 09:35

După avaria care afectează, încă, Sectorul 6, o alta a lăsat, ieri, fără căldură Sectorul 3. Sistemul de termoficare se prăbușește! Cei peste 1000 de kilometri de conducte vechi și de până la 60 de ani, prin care se transportă agentul termic, cedează din ce în ce mai des, iar avariile sunt tot mai grave și afectează cartiere întregi sau sectoare întregi. Muncitorii de la RADET se chinuie să cârpească țevile mai mult ață decât față. Au fost nenumărate semnale de alarmă, în ultimii ani.

Au ”țipat” sindicaliștii de la RADET că sistemul e în colaps, că nu au bani să facă nici măcar reparațiile de rutină, că vin cu electrozii de sudură și cu câte un capăt de țeavă în geanta de acasă, cumpărate din banii lor, ca să cârpească găurile tot mai mari și mai dese.

Au mai “țipat”, din când în când, și câte unii dintre conducătorii RADET, puțini, ce-i drept, fiindcă majoritatea au fost marionete politice.

Apoi, a venit ziua nenorocită când doi muncitori de la RADET au murit, încercând să cârpească niște conducte care sunt mai mult ață decât față.

Chiar și astă vară, când afară era cald și termoficarea nu interesa pe nimeni, am ”țipat” cât am putut, atrăgând atenția asupra aburului care ieșea din canale, prin tot orașul și care nu putea însemna decât un singur lucru, și anume că țevile prin care trece agentul termic sunt crăpate, sparte și că vor exploda ca artificiile, atunci când vremea se va răci și ELCEN va livra agent termic la 90-100°C.

Iată că, acum, cele mai negre temeri și previziuni se împlinesc. Sistemul se prăbușește și nu avem nici o soluție. Nu poți face intervenții majore asupra sistemului în plină iarnă.

Cine este de vină pentru acest dezastru? Cel mai lesne este să dăm vina pe actuala administrație a Bucureștiului și pe primarul general Gabriela Firea, fiindcă “în tura lor” a cedat sistemul.

Dar, pentru a repune adevărul în drepturile sale istorice, trebuie să spunem că vinovați sunt toți cei care au ocupat fotoliul de primar general din 1990 încoace, de la Crin Halaicu, Viorel Lis, Victor Ciorbea și Traian Băsescu, până la Adriean Videanu, Sorin Oprescu, cei doi primari interimari de după acesta și actualul edil șef.

Vinovate sunt și toate partidele politice care au făcut parte, de-a lungul timpului, din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și au luat parte la formarea de majorități. Toate, atunci când au avut puterea, fie singure, fie ca parte a unei coaliții, au văzut în RADET o simplă pușculiță și au numit la conducerea regiei de termoficare mulți oameni fără calificare.

Să dăm un exemplu. Domnii liberali, care acum încearcă să capitalizeze politic, prin domnul Ciucu în special, colapsul termoficării bucureștene, au fost la putere în CGMB. Pe cine a numit, atunci, Consiliul General la conducerea RADET?! Au numit un domn a cărui calificare era aceea de profesor de sport la Universitatea Romano-Americană!

Ce măsuri a luat acest domn pentru redresarea regiei de termoficare?! A ordonat să i se amenajeze în biroul din Cavafii Vechi un … SPA … mai precis un jacuzzi! De ce?! Pentru că “RADET-iștii sunt jegoși”, după cum se exprimă domnia sa!

Iată, așadar, că dezastrul, colapsul de acum nu s-au întâmplat brusc, peste noapte, nu pot fi imputate doar actualei administrații a Capitalei, ci sunt rezultatele politicii locale din ultimii aproape 30 de ani și toate administrațiile care s-au succedat au contribuit la ele.

Evenimentul Run for Heroes 2026 modifică traseul a 12 linii de transport public
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 17:08

Evenimentul Run for Heroes 2026 modifică traseul a 12 linii de transport public

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) va modifica liniile din aceste zone. Astfel, linia...

Evenimentul Run for Heroes 2026 modifică traseul a 12 linii de transport public
Cum îi ajutăm pe copii să descopere lumea dincolo de ecrane? 
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:50

Cum îi ajutăm pe copii să descopere lumea dincolo de ecrane? 

Ce alternative reale le putem oferi într-o perioadă în care telefonul, rețelele sociale și conținutul digital ocupă tot mai mult din timpul...

Cum îi ajutăm pe copii să descopere lumea dincolo de ecrane? 
Muzeul Satului deschide înscrierile pentru tabăra de creație “Vara pe uliță”
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:48

Muzeul Satului deschide înscrierile pentru tabăra de creație “Vara pe uliță”

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” dă startul înscrierilor pentru cea de-a 34-a ediție a taberei de creație “Vara pe...

Muzeul Satului deschide înscrierile pentru tabăra de creație “Vara pe uliță”
Armata României participă la ASTROFEST 2026, în Parcul Crângași
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:26

Armata României participă la ASTROFEST 2026, în Parcul Crângași

Forțele Terestre, Forțele Navale, Forțele Aeriene și Agenția Spațială și de Radiocomunicații participă, în perioada 12-13 iunie, la...

Armata României participă la ASTROFEST 2026, în Parcul Crângași
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:12

Cupa Mondială de Fotbal 2026 > Program | Curiozități | Recorduri

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe astăzi, 11 iunie, și durează până pe 19 iulie 2026, fiind organizată în premieră de trei țări:...

Cupa Mondială de Fotbal 2026 > Program | Curiozități | Recorduri
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 14:35

“Femei Umăr la Umăr” ajunge în Italia. Eveniment dedicat româncelor din diaspora, la Padova

Proiectul “Femei Umăr la Umăr”, realizat de Radio București FM, ajunge pentru prima dată în Italia. Evenimentul va reuni, pe 14...

“Femei Umăr la Umăr” ajunge în Italia. Eveniment dedicat româncelor din diaspora, la Padova
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 14:12

Întâlnirea Națională Dacia Clasic: peste 50 de automobile istorice expuse în Piața Centrală din Vaslui

Vasluiul găzduiește sâmbătă, 13 iunie 2026, Întâlnirea Națională Dacia Clasic, eveniment dedicat pasionaților de automobile istorice. Peste...

Întâlnirea Națională Dacia Clasic: peste 50 de automobile istorice expuse în Piața Centrală din Vaslui
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 13:21

Ministerul Sănătăţii solicită creşterea coeficienţilor din legea salarizării

Ministerul Sănătăţii solicită creşterea coeficienţilor din legea salarizării pentru mai multe categorii profesionale din domeniu. Ministerul...

Ministerul Sănătăţii solicită creşterea coeficienţilor din legea salarizării