Ascultă Radio București FM Live

„Joc și Rock” cu daruri, de Ziua Națională, la Opera Comică pentru Copii

„Joc și Rock” cu daruri, de Ziua Națională, la Opera Comică pentru Copii

Articol de , 19 noiembrie 2018, 15:04 / actualizat: 15 martie 2022, 11:24

De 1 decembrie, Ziua Națională a României, și în anul Centenarului Marii Uniri, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), a pregătit cinci reprezentații de gală ale spectacolului „Joc și Rock”, adaptare după opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, pe versuri de Vasile Alecsandri. Toți spectatorii care își cumpără bilete la reprezentațiile din 30 noiembrie (ora 18:30) și 1 și 2 decembrie (orele 11:00 și 15:00) vor primi cadouri ce constau în DVD-uri cu spectacolele OCC sau căni personalizate, la alegere.

Se deschide Târgul „Poveste de Crăciun”

În 29 noiembrie, Opera Comică pentru Copii deschide porțile Târgului „Poveste de Crăciun”! Copiii de toate vârstele vor putea să se bucure de o mulțime de atracții de sezon pe o suprafață de aproape 8.000 de metri pătrați: Patinoarul Copiilor, unde vor putea să alunece pe gheață alături de personajele lor favorite, Curtea Renilor, unde se vor putea plimba cu renii lui Moș Crăciun, Caruselul cu jucării, Derdelușul OCC sau Tărâmul Oamenilor de Zăpadă. Cei mici vor avea ocazia să dea o mână de ajutor spiridușilor în cadrul atelierelor de pictat personaje ori de confecționat globuri, coronițe, jucării de pluș, stele de hârtie, felicitări sau ornamente tradiționale de sărbători. Pe toată perioada târgului vor avea loc spectacole pentru cei mici, iar atmosfera va fi însuflețită de sute de copii din corurile Cantus Mundi, care vor interpreta colinde și cântece tradiționale de sărbători. Din târg nu vor lipsi brazii împodobiți, cadourile și produsele culinare de sezon, iar în ajunul Crăciunului însuși Moșul va fi prezent pentru a se întâlni cu cei mici.

Târgul „Poveste de Crăciun” va fi deschis în perioada 29 noiembrie 2018 – 15 ianuarie 2019, de luni până vineri între orele 16:00 – 21:30, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 22:00. Intrarea la târg este liberă, însă accesul la unele dintre obiective se va face pe bază de tichete care pot fi achiziționate de la punctele de informare din târg. Pe 1 decembrie, de Ziua Națională, intrarea la toate punctele de atracție va fi gratuită.

Baletul „Spărgătorul de Nuci” revine în decembrie pe scena Sălii Mari

Din 7 decembrie revine la Opera Comică pentru Copii celebrul balet „Spărgătorul de Nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, în coregrafia lui Cătălin Caracaș și scenografia Adrianei Urmuzescu. Micii spectatori au ocazia să o însoțească pe Clara în călătoria către împărăția dulciurilor, într-o poveste minunată spusă în pași de balet și îmbogățită cu decoruri și costume deosebite. „Spărgătorul de Nuci” va avea reprezentații în 8, 9, 15 și 16 decembrie.

Din a doua jumătate a lunii noiembrie și până în 9 decembrie, copiii se vor putea întâlni cu „Ivan Turbincă”, spectacol de teatru, parte a trilogiei „Ion Creangă 180”, pus în scenă la Sala UnderGrant. Reprezentațiile vor avea loc în 24 și 25 noiembrie și în 1, 2, 8 și 9 decembrie.

Ultimele bilete la spectacolul „Poveste de Crăciun”

Spectacolul mozaic „Poveste de Crăciun”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, este aproape sold-out! Cei care doresc mai pot cumpăra, de pe www.bilete.ro, ultimele locuri disponibile la superproducția Operei Comice pentru Copii din 4 decembrie, de la Sala Palatului. A patra ediție a „Poveștii de Crăciun” va aduce în fața publicului invitați de marcă, momente de balet clasic și modern, momente muzicale susținute de coruri de copii din toată țara și o mulțime de alte surprize.

Anul se va încheia la Opera Comică pentru Copii cu trei reprezentații de gală ale operetei „O Noapte la Veneția” de Johann Strauss. Până în 29 decembrie, spectatorii care cumpără bilete la una din cele trei reprezentații pot participa la concursul organizat pe site-ul instituției, www.operacomica.ro. Premiul este un sejur de două nopți la Veneția în perioada 1 martie – 1 iunie 2019, oferit de agenția Magic Holiday, și cuprinde biletele de avion și cazarea, cu mic dejun, pentru maxim trei persoane. Formularul online este disponibil la adresa https://bit.ly/2PN3cxE, iar regulamentul concursului poate fi consultat pe http://www.operacomica.ro/evenimente/.

Jurnalul unui fotbalist de buzunar de Alec Blenche, cea mai așteptată carte pentru copii a anului, va apărea la Editura Litera
Copii miercuri, 15 octombrie 2025, 10:48

Jurnalul unui fotbalist de buzunar de Alec Blenche, cea mai așteptată carte pentru copii a anului, va apărea la Editura Litera

Toamna literară 2025 aduce în portofoliul Editurii Litera Jurnalul unui forbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete, debutul unei serii...

Jurnalul unui fotbalist de buzunar de Alec Blenche, cea mai așteptată carte pentru copii a anului, va apărea la Editura Litera
Activități distractive, în Parcul Bazilescu!
Copii vineri, 20 iunie 2025, 20:41

Activități distractive, în Parcul Bazilescu!

Primăria Sectorului 1 anunță activități distractive, în acest weekend. A doua ediție a evenimentului „Sport și joacă în Capitala...

Activități distractive, în Parcul Bazilescu!
Flashmob artistic susținut de 500 de copii la Senatul României
Copii miercuri, 28 mai 2025, 21:10

Flashmob artistic susținut de 500 de copii la Senatul României

Duminică, 1 iunie, de la ora 11:00, la Senatul României, va avea loc un flashmob artistic susținut de 500 de copii. Evenimentul este organizat de...

Flashmob artistic susținut de 500 de copii la Senatul României
Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului printr-un show aviatic
Copii miercuri, 28 mai 2025, 20:50

Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului printr-un show aviatic

Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului într-un mod special. Pe 31 mai, de la ora 17:00, la Aerodromul Clinceni, va avea loc un show...

Aeroclubul României sărbătorește Ziua Copilului printr-un show aviatic
Copii miercuri, 28 mai 2025, 19:44

Porți deschise, de 1 Iunie, la Camera Deputaților!

Cu ocazia Zilei Copilului, pe 1 Iunie, Camera Deputaților își deschide porțile pentru vizitatori. În cadrul evenimentului, vor fi pregătite...

Porți deschise, de 1 Iunie, la Camera Deputaților!
Copii marți, 27 mai 2025, 13:06

Art Safari anunță Ediția pentru copii: expoziții noi, taguri de adopții animale, ateliere de creație

Art Safari dă startul verii cu o ediție specială dedicată copiilor și familiilor, care are loc în perioada 29 mai-1 iunie. Programul include...

Art Safari anunță Ediția pentru copii: expoziții noi, taguri de adopții animale, ateliere de creație
Copii joi, 15 mai 2025, 17:47

O nouă ediție a Festivalului Opera Copiilor!

Timp de patru săptămâni, în perioada 23 mai – 15 iunie 2025, copiii sunt așteptați, alături de părinți, la cea de-a noua ediție a...

O nouă ediție a Festivalului Opera Copiilor!
Copii joi, 8 mai 2025, 19:50

Mai multă mișcare pentru copiii din București!

Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – lansează proiectul „Sport în...

Mai multă mișcare pentru copiii din București!