Ascultă Radio București FM Live

Peste 1.000 de elevi aleg Şcoala altfel la Radio România

Articol de DSRNetworkAdmin, 4 aprilie 2014, 09:44

La Radio România educaţia şi formarea au întotdeauna un rol privilegiat atât în programe cât şi în acţiunile desfăşurate.

La Radio România educaţia şi formarea au întotdeauna un rol privilegiat atât în programe cât şi în acţiunile desfăşurate, de aceea Societatea Română de Radiodifuziune devine, între 7 şi 11 aprilie, o altfel de şcoală pentru elevii de toate vârstele. 

Radioul public se alătură astfel programului derulat de Ministerul Învăţământului, intitulat Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun! care are ca scop implicarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, unele necuprinse în curriculumul naţional, să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale.

Faţă de 2013, când aproape 600 de elevi au ales să ne viziteze, anul acesta peste 1.000 de copii şi adolescenţi din şcoli generale şi licee ale Capitalei, dar şi din ţară, au ales Şcoala altfel la Radio România!

În cadrul săptămânii Şcoala altfel, grupuri de elevi însoţiţi de profesorii lor, din şcoli bucureştene – Şcoala Generala Maria Rosetti, Şcoala Generală nr. 117, liceele I.L. Caragiale, Cervantes, C.A. Rosetti, Ştefan Obregia, Mihai Eminescu, Matei Basarab, Waldorf – A.D. Xenopol, dar şi din alte şcoli din ţară, vor vizita puncte de interes ale Societăţii Române de Radiodifuziune – Agenţia Rador, studiourile de emisie ale Radio 3 Net „Florian Pittiş”, Radio România Actualităţi, Bucureşti FM şi Antena Satelor.

Centrul Cultural Media Radio România este, la rândul său, gazdă primitoare.

În cadrul proiectului Kindermind, organizat de Kinder Alegria, elevii vor vizita studiourile Radio România Cultural şi se vor întâlni cu echipa acestui post, aflând în acest mod ce presupune să lucrezi la radio, de ce studii, cunoştinţe, talente şi aptitudini ai nevoie pentru a pătrunde într-un astfel de domeniu, dar şi cum se pregătesc efectiv emisiunile şi care este drumul parcurs, de la idee până la a fi puse în undă.

Cu acelaşi prilej, redactorii Editurii Casa Radio le vor prezenta elevilor şi cadrelor didactice cele mai noi apariţii dedicate lor: Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în lectura Alexandrinei Halic, Întâmplări cu şi fără Arpagic de Ana Blandiana, în lectura autoarei, sau Trei poveşti de Ion Creangă, citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic şi ilustrate de Ana Botezatu.

Un alt grup de copii, de la Liceul Francez Anna de Noailles, va participa la repetiţia Orchestrei Naţionale Radio din 10 aprilie.

Repetiţia va avea o componentă educativă, căci adolescenţii vor avea prilejul să vadă pe viu instrumentele, să înţeleagă cum sunt ele făcute să rezoneze, dar vor afla de asemenea ce înseamnă o orchestră simfonică şi amănunte despre lucrările ce urmează a fi interpretate.

Tot în cadrul proiectului Şcoala altfel, în perioada 7 – 13 aprilie, Radio România Cultural îi invită pe cei mai tineri ascultători la Palatul Mogoşoaia, unde se desfăşoară a cincea ediţie a concursului Drumul spre celebritate.

Peste 50 de tineri muzicieni vor concura aici într-un maraton al excelenţei sonore. Finala, deschisă şi ea publicului, va avea loc duminică 13 aprilie, de la ora 15:00.

Teatrul Naţional Radiofonic organizează un Atelier de Teatru Radiofonic, având drept rezultat o premieră radiofonică cu şcolari.

Scenariul este inspirat după povestea Zâna Zorilor de Ioan Slavici, actorii interpreţi sunt elevii clasei a IV-a a Şcolii Generale nr. 149 din Bucureşti, iar coordonatoarea proiectului este regizorul artistic Ilinca Stihi.

Copiii vor fi prezenţi în studiourile de Teatru Radiofonic, unde timp de trei zile vor participa la repetiţiile spectacolului, urmate de înregistrarea acestuia. 

În aceeaşi săptămână, Caravana GAUDEAMUS ajunge la Cluj-Napoca. Târgul va avea loc în perioada 9 – 13 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii.

Toate şcolile au primit invitaţia de a participa, pentru ca elevii să pătrundă în lumea cărţilor şi să-i cunoască îndeaproape pe autori şi editori.

În cadrul campaniei de donaţii Cărţile se întorc acasă, iniţiată şi derulată de Radio România, copiii vor fi încurajaţi să fie generoşi şi să cedeze volumele care le prisosesc, celor care au din ce în ce mai greu acces la ele.

Proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României se va derula şi la Cluj-Napoca, acesta având ca rezultat recompensarea şi promovarea performerilor la diferite discipline din învăţământul românesc.

Târgul este iniţiat şi organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio România Cluj cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

ateliere-copii-dec-2023
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 18:05

Sector 2: Ateliere creative şi recitaluri acustice, în weekend, în Parcul Morarilor

De vineri până duminică în cadrul evenimentului cărţile, natura, muzica şi creativitatea se întâlnesc. La eveniment va fi o bibliotecă şi...

Sector 2: Ateliere creative şi recitaluri acustice, în weekend, în Parcul Morarilor
Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:42

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!

Forturile din jurul Bucureștiului și Bateriile (… de artilerie n.r.) aferente au fost construite, la finalul secolului al XIX-lea și au...

Forturile Chitila și Otopeni, la Primăria Sectorului 1?!
Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:28

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia

„Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 şi nr. 3 din 21.09.2026, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a...

Procurorii au pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoşoaia
Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 17:07

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei

„Este sezonul strugurilor, al prunelor, merelor şi perelor parfumate. Se adaugă roşiile, ardeii graşi, vinetele şi dovleceii, numai bune...

Sector 1: Piaţă volantă, în weekend, pe Calea Griviţei
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:42

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale

Accesul facil la inteligența artificială vine să completeze acest tablou. Elevii au acum la îndemână instrumente de inteligență artificială...

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 16:34

Ministra Mediului solicită instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri din zona Sintești

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat, joi, prefecturilor București și Ilfov convocarea de urgență a unei...

Ministra Mediului solicită instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri din zona Sintești
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 15:23

Acțiune de donare de sânge, pe 1 octombrie, la sediul Primăriei Capitalei

O nouă acțiune de donare de sânge va avea loc joi, 1 octombrie, la sediul Primăriei Municipiului București (PMB). Campania se desfășoară...

Acțiune de donare de sânge, pe 1 octombrie, la sediul Primăriei Capitalei