Ascultă Radio București FM Live

3SOUND – Festival de muzică contemporană la Muzeul Municipiului București

3SOUND – Festival de muzică contemporană la Muzeul Municipiului București

Articol de Adriana Baciu, 29 august 2018, 14:14

Muzeul Municipiului București oferă publicului o nouă oportunitate de a se apropia de istorie și artă din perspectiva contemporaneității, de această dată a sunetului, ca o simbioză perfectă între vocea umană, instrumentele de suflat și cele acționate doar prin atingere. 

Artiști consacrați ori tinere talente construiesc în cadrul 3SOUND Festival, vreme de 10 zile, între 14 și 23 septembrie 2018, un discurs muzical pe care îl vor rosti în incinta a patru muzee îndrăgite de bucureșteni: Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Dr. Nicolae Minovici.

Vor fi 10 zile în care iubitorii muzicii și dansului contemporan se vor putea bucura de spectacole extraordinare susținute în clasicul cadru oferit de instituțiile muzeale.

De ce 3SOUND

„Consider acest eveniment un dialog cultural, o apropiere între cele două instituții puternice: Muzeul Municipiului București și Uniunea Compozitorilor / Uniunea Interpreților din România. Această simbioză are menirea de a conduce spre o evoluție culturală inevitabilă. Sunt prezentate lucrări devenite repere clasice ale înnoirii de limbaj și stil ale contemporaneității. Publicului i se oferă oportunitatea de a-și lărgi orizontul cultural și de a pătrunde în acest spațiu muzical fiind stimulat de acest suflu nou al muzicii contemporane, prezentat în contextul muzeal ca o posibilă integrare istorică, o imagine a viitorului cultural. Denumirea, 3Sound, vine de la cele 3 tipologii de emisie sonoră posibile, prin care se poate construi discursul muzical: vocea umană, instrumentele de suflat (acționate prin suflu și atingere) și instrumentele acționate doar prin atingere (instrumente cu clape, corzi și percuție)”, a declarat Maria Chifu, director artistic al festivalului.

Program și artiști

Vineri, 14 septembrie 2018, ora 19:00, Palatul Suțu

Concert de debut al Festivalului 3SOUND, cu Arlinda Morava & Bucharest Ladies Cvintet alături de Ascendis Choir, Korada Vako (vioară), dirijor Eduart Dinu. Arlinda Morava, născută în Tirana, Albania, a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti şi are un Masterat canto de operă în Elveția. Bucharest Ladies Cvintet este format din Andreea Ștefănescu – vioara 1, Carmen Moisescu – vioara a-2-a, Cristina Bucur – violă, Alexandra Pascaru – violoncel, Liana Mareș – pian. Ascendis Choir sau Corul de Cameră Ascendis este un ansamblu cameral format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, a luat naștere la inițiativa dirijorului său Eduard Dinu și are ca scop principal promovarea muzicii culte românești, atât prin abordarea compozitorilor consacrați, cât și prin prezentarea în primă audiție a lucrărilor muzicale contemporane.

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, ora 19:00, Palatul Suțu

Concert al Ansamblului de muzică contemporană Traiect. Conducerea muzicală îi aparține compozitorului Sorin Lerescu. Interpreți: Geanina Săveanu-Meragiu – vioară, Viorica Nagy – violoncel, Georgeta Radu – percuţie, Alexandru Hanganu – flaut, Andrei Podlacha – pian, Răzvan Gachi – clarinet, Cătălin Bucerzan – trombon.

Duminică, 16 septembrie 2018, ora 19:00, Casa Filipescu-Cesianu

Performance audio-vizual interactiv, un concept nou, creat de compozitorul Cătălin Crețu, va fi prezentat în cadrul acestui festival. Performance-ul aduce în prim plan posibilități de traducere interactivă a mișcării și a gesturilor în sunet și imagine, prin medierea noilor tehnologii.

Luni, 17 septembrie 2018, ora 18:30, Muzeul Theodor Aman

Duo-ul a2nd (a duo non divisi) este compus din Ana Chifu (flautistă a Orchestrei Naționale Radio din Atena) şi Zacharias Tarpagkos (flautist al Operei Naționale din Atena), cei doi reunindu-se după ani de colaborare, concerte, muzică experimentală.

Marți, 18 septembrie 2018, ora 19:00, Muzeul Theodor Aman

Trio 3 Sound a luat ființă acum patru ani în cadrul concertelor din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti. Cele trei membre ale formației camerale sunt: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian şi Mihaela Pletea – soprană, iar invitații lor în acest spectacol vor fi chitaristul Radu Vâlcu și pianistul Răzvan Orbişteanu.

Miercuri, 19 septembrie 2018, ora 19:00, Muzeul Nicolae Minovici

Bucharest Winds Ensemble este format din Amalia Iordache – flaut, Valentin Ghiță – oboi, Flaviu Ludușan – clarinet, Dumitru Dumitrache – corn și Ionuț Roșcă – fagot. Fiind conceput cu scopul declarat de promovare a muzicii pentru instrumente de suflat, Bucharest Winds Ensemble a urmărit încă de la început diversificarea combinațiilor instrumentale pentru a cuprinde astfel majoritatea genurilor și speciilor camerale care se adresează acestora.

Joi, 20 septembrie 2018, ora 19:00, Palatul Suțu

Concert SEDUCANT, grup sincretic care adoptă un program artistic variat ce cuprinde muzică, dans și proiecție, având la bază tradiția și avangarda, format din Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană. Invitați speciali sunt Emil Vişenescu – clarinet, Alexandra Poenaru – dans şi coregrafie, Lucian Martin – dans şi coregrafie.

Vineri, 21 septembrie 2018, ora 19:00, Muzeul Nicolae Minovici

Into My GongSelf este un proiect interactiv, la granița între muzică live, sculptură sonoră, performance, ritual și meditație, o provocare, pentru artiști și pentru public, de a experimenta trans-realismul arhetipal. Conceptul artistic: Mihaela Vosganian & Raluca Ghideanu. Concept coregrafic și regizoral: Liliana Iorgulescu. Performeri: Mihaela Vosganian, Armine Vosganian, Liliana Iorgulescu, Raluca Ghideanu.

Sâmbătă, 22 septembrie 2018, ora 19:00, Palatul Suțu

Concert Sonomania, ansamblu cameral înfiinţat în 2012 şi dedicat promovării muzicii noi. Interpretează: Raluca Stratulat (vioară), Valentin Ghita (oboi), Mihai Pintenaru (clarinet), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Mihai Murariu (pian), Diana Rotaru (pian, conducere muzicală).

Duminică, 23 septembrie 2018, ora 19:00, Muzeul Nicolae Minovici

Guitar World Fusion, Radu Vâlcu Quartet. Radu Vâlcu, unul din cei mai apreciaţi şi premiați chitariști români, alături de 5 muzicieni de excepție – Răzvan Florescu, percuție, Mihai Balabaş, vioară, Andrei Petrache, pian, Manăf Serghei, chitară şi Maria Chifu – voce performează într-un concert acustic nou, plin de energie, de World Music/Clasic/Jazz, care îmbină elementele folclorice latine, nord-africane şi româneşti cu elementele muzicii contemporane, toate într-o formă spectaculoasă şi plină de culoare.

Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele se pot cumpăra de la standul de bilete al muzeului în care are loc concertul, în ziua spectacolului, și includ vizitarea muzeului gazdă în termen de 30 de zile.

Rareș Năstase debutează în literatură cu romanul “Acolo unde munții nu iartă”, un thriller inspirat din realitățile României
Timp Liber luni, 2 noiembrie 2026, 10:04

Rareș Năstase debutează în literatură cu romanul “Acolo unde munții nu iartă”, un thriller inspirat din realitățile României

Jurnalistul de investigație Rareș Năstase, cunoscut pentru reportajele realizate în cadrul emisiunii “România, te iubesc!”, își...

Rareș Năstase debutează în literatură cu romanul “Acolo unde munții nu iartă”, un thriller inspirat din realitățile României
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Timp Liber sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă
Timp Liber vineri, 30 octombrie 2026, 09:08

Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă

Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi – vineri, la Muzeul Naţional de Artă. Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin...

Tur ghidat dedicat operei lui Constantin Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă
S-a lansat platforma națională dedicată artei sustenabile
Timp Liber joi, 29 octombrie 2026, 16:39

S-a lansat platforma națională dedicată artei sustenabile

Pinacoteca UNArte a găzduit cea de-a IV-a ediție a Galei „Dezvoltarea Durabilă văzută prin lentila artei”, iar în cadrul acesteia a fost...

S-a lansat platforma națională dedicată artei sustenabile
Timp Liber joi, 29 octombrie 2026, 15:26

West Side Hallo Fest, amânat pentru 6-8 noiembrie din cauza ploilor

West Side Hallo Fest, festivalul organizat în Sectorul 6 al Capitalei, a fost amânat cu o săptămână și va avea loc în perioada 6-8 noiembrie,...

West Side Hallo Fest, amânat pentru 6-8 noiembrie din cauza ploilor
Timp Liber joi, 29 octombrie 2026, 11:57

Ce evenimente au loc în București în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie

Festival de Halloween, competiții de robotică, spectacole de teatru, proiecții de film și tururi ghidate gratuite se numără printre...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie
Timp Liber miercuri, 28 octombrie 2026, 15:46

Artă și sustenabilitate în București: se lansează platforma națională Artă Durabilă

Arta, educația și protejarea patrimoniului se întâlnesc într-un proiect care își propune să aducă dezvoltarea durabilă mai aproape de...

Artă și sustenabilitate în București: se lansează platforma națională Artă Durabilă
Timp Liber miercuri, 28 octombrie 2026, 13:56

Tururi ghidate gratuite în București, pe 31 octombrie. Descoperă poveștile cartierelor Obor, Mântuleasa și Armenesc

Cum arăta Bucureștiul de altădată și ce povești ascund străzile pe care trecem în fiecare zi? Cei care vor să afle mai multe despre istoria...

Tururi ghidate gratuite în București, pe 31 octombrie. Descoperă poveștile cartierelor Obor, Mântuleasa și Armenesc