Dilemele Brexit-ului

Articol de , 27 iulie 2018, 10:27

Dacă mai era nevoie de o dovadă că negocierile pentru Brexit nu merg deloc bine, după decizia anunțată de premierul Theresa May de a prelua ea personal controlul discuțiilor cu Bruxelles-ul nimeni nu mai are nicio îndoială.

Așa stând lucrurile, este normal să ne gândim din ce în ce mai serios: Ce se va întâmpla dacă cele două părți ajung în martie 2019 la o ruptură fără un acord, cine și cât ar avea de pierdut?

Indiferent de optimismul afișat de unii, sau de ceilalți, bunul simț elementar spune că toată lumea ar pierde. Britancii mai mult, restul UE mai puțin, dar oricum nimeni nu va ieși cu zâmbetul pe buze din această luptă.

Sursa foto: www.ziare.com

Evident că Marea Britanie nu o să se prăbușească dacă își pierde statutul de membru al UE. În primul rând, pentru că deja există legături și interdependențe prea puternice de o parte și de cealaltă a Canalului Mânecii și în al doilea rând pentru că lumea nu se rezumă la Europa, nici pe departe. Dar la fel de adevărat este că prin Brexit Marea Britanie iese dintr-un sistem de relații economice care are reguli cu care toată lumea s-a obișnuit, de bine, sau de rău, mai greu, sau mai ușor. Obișnuința este a doua natură chiar și în relațiile globale, iar redefinirea realațiilor economice dintre marii actori globali și o țară care a părăsit sistemul de acorduri comerciale existent nu poate fi deloc simplă.

Citeam opinii, evident, ale unor analiști britanici, că în fond Europa ar avea chiar mai mult de pierdut decât Regatul Unit în cazul unui divorț fără înțelegere. O fi reconfortant pentru orgoliul insular, dar chiar să crezi că restul de 440 de milioane de europeni ar fi distruși că pleacă 60 de milioane de britanici, este, totuși, excesiv.

Marea problemă este că în această desparțire, cu sau fără scene de menaj, fiecare vrea să plece cu cât mai multe lucuri din casă, dar își dă seama că nu este chiar în interesul său să facă asta.

Sursa foto: themiddleground.sg

Londra ar vrea să păstreze toate avantajele incontestabile ale apartenenței la o organizație integrată și funcțională în ciuda certurilor periodice, fără să mai plătească și prețul politic al acestei apartenențe, și asta evident că nu se poate. La rândul său Bruxelles-ul ar vrea să dea un exemplu dur despre cât de păguboasă, din toate punctele de vedere, poate fi pentru o țară părăsirea UE, dar nici asta nu se poate și nici nu are interesul să se poată.

Foarte probabil Marea Britanie va fi frustrată pentru că va trebui să accepte în continuare libera circulație a persoanelor, cu toate constrângerile care se nasc din asta, pentru că altfel economia ei ar avea mult prea mult de pierdut.

Britanicul mediu, cel care a votat pentru Brexit, consideră că poate suplini fluxul de români, bulgari și polonezi cu nativi din fostele colonii, că pakistanezii, sau indienii sunt mai asimilabili decât est-europenii în societatea britanică, dar cererea de forță de muncă, inclusiv slab calificată sau chiar necalificată, dar doritoare să muncească, va fi prea mare.

UE va fi cu siguranță frustrată că nu poate « izola » economic Regatul Unit pentru că există contracte și contacte prea multe între companii. În plus, politic vorbind, UE nu va putea nici să încurajeze, nici chiar să se bucure de o eventuală secesiune a Scoției, sau Irlandei de Nord pe motiv de revenire în UE, pentru că altfel ar încuraja separatiștii care stau la pândă chiar în sânul unor țări comunitare.

Așa stând lucrurile, cele două părți par condamnate să se înțeleagă, deși după cum stau lucrurile acum această întelegere pare din ce în ce mai puțin posibilă.