Ascultă Radio București FM Live

Începe Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetăţii”, la Constanţa

Începe Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetăţii”, la Constanţa
Foto: sursa foto: Teatrul de Stat Constanta

Articol de andreiabarsanbfm, 19 iunie 2018, 22:43

Spectacole regizate de Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Alexander Huasvater sau Răzvan Mazilu, se vor regăsi în programul amplu al Festivalului Internaţional de Teatru ”Miturile cetăţii”.

Cea de a treia ediţie a FMC se desfăşoară la Constanţa, în perioada 20 – 27 iunie.

Reprezentațiile vor avea loc în sala Teatrului de Stat Constanța, la sala Teatrului pentru copii şi tineret ”Căluțul de mare”, la Termele Romane și la Cazinoul din Constanța.

Serile se vor încheia pe scena din Piața Ovidiu cu spectacole concert susținute de artiști importanți: Adrian Naidin, Ada Milea, Anca Sigartău și Emy Drăgoi.

Festivalul se deschide miercuri, la ora 18, cu spectacolul ”Zaraza”, realizat de Răzvan Mazilu la Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești.

În cele 8 zile de festival vor fi prezente companii teatrale din Italia, Franța, Ungaria, Israel, alături de trupe din Bucureşti, Sibiu, Cluj Napoca, Ploiești, Oradea, Galaţi, Baia Mare, Târgoviște, Pitești.

Fiind unicul festival din România dedicat teatrului antic şi temelor mitologice, aşa cum au evoluat ele de-a lungul timpului, pe afișul FMC se află titluri variate, de la ”Antigona”, ”Oidip” sau ”Dionysos”, la  ”Scripcarul pe acoperiș”, ”Butoiul cu pulbere”, The Sunset Limited”. Selecția a fost realizată de criticul de teatru Doru Mareș.

O parte dintre evenimentele ediţiei din acest an vor fi dedicate Centenarului, iar, în acest context, specialiști din România şi din străinătate sunt invitaţi, în data de 27 iunie, la ora 11.00, la o masă rotundă intitulată ”100 de ani de teatru în România Mare”.

Organizat de Teatrul de Stat Constanţa, Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile cetăţii” este o continuare a ”Serilor de teatru antic”, desfășurate în anii ’70 în județul Constanța, o tradiție prețuită de localnici.

Programul complet FMC:

MIERCURI 20 iunie

Teatrul de Stat, ora 18.00: ”Zaraza”, regia Răzvan Mazilu, Teatrul ”Toma Caragiu”, Ploiești

Piața Ovidiu, orele 20.30-21.30: ”Regatul de foc”, spectacol stradal, Famous Art

Piața Ovidiu, ora 21.30: ”Pân’la rai”, concert spectacol cu Adrian Naidin și invitaţii săi

JOI 21 iunie

Teatrul pentru Copii și Tineret Căluţul de Mare, ora 17.00: ”Butoiul cu pulbere”, regia Marcel Țop, Teatrul Municipal Baia Mare

Teatrul de Stat, ora 19.00: ”Dionysos”, regia Daniele Salvo, Teatrul de Stat Constanța

Piața Ovidiu, orele 19.30-20.30: ”Omul oglindă”, spectacol stradal, Famous Art

Termele Romane, ora 21.30: ”Antigona”, regia Mc Ranin, Teatrul ”Al. Davilla”, Pitești

VINERI 22 iunie

Teatrul pentru Copii și Tineret Căluţul de Mare , ora 11.00 – ”Hamlet”, Colegiul de Arte ”Regina Maria”, Constanța

Teatrul pentru Copii și Tineret, ora 17.00: ”Cântăreața cheală”, regia Valeria Sitaru, Vlad Logigan, UNATC ”I.L. Caragiale”, Bucureşti

Teatrul de Stat, ora 18.00: ”Scripcarul pe acoperiș”, regia Korcsmáros György, Teatrul ”Regina Maria”, Oradea

Piața Ovidiu, orele 19.30-20.30, ”Statuile greceşti”, spectacol stradal, Famous Art

Piața Ovidiu, ora 21.30: ”Omul care l-a omorât pe Don Quijote”, regia Sarkis Tcheumlekdjian, Compania Premier Acte, Lyon, Franța

SÂMBĂTĂ 23 iunie

Muzeul de Istorie, ora 11.00: Conferință Alexander Hausvater ”Pelerinaj prin teatru și viața pe trei continente”

Teatrul de Stat, ora 19.00: ”Fecioarele noastre cele degrabă ajutătoare”, regia Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior, București

Piata Ovidiu, orele 19.30-20.30: ”Ruinele romane”, spectacol stradal, Famous Art

Piața Ovidiu, ora 21.30: ”Cei doi Kuni Lemel”, regia Alexander Hausvater, Teatrul Yddishpiel, Tel Aviv, Israel

DUMINICĂ 24 iunie

Muzeul de istorie, ora 11.00: Lansarea volumelor ”Teatru”, de Cătălina Florescu, și ”Teatru… și nu numai”, de Valentin Sgarcea, precum şi a revistei ”Infinitezimal”.

Teatrul pentru Copii și Tineret Căluţul de Mare, ora 17.00: ”The Sunset Limited”, regia Andreea și Andrei Grosu, Unteatru, București

Catedrala arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel, ora 18.00 – ”Metanie Ţie, Părinte!”, recital de poezie religioasă Constantin Chiriac

Teatrul de Stat, ora 19.00: ”Balcanicele”, regia Alexander Hausvater, Teatrul ”Tony Bulandra”, Târgoviște

Piața Ovidiu, orele 19.30-20.30: ”Omul oglindă”, Famous Art, spectacol stradal

Cazino, ora 21.30: ”Repetiția – Alcmena, Amfitrion, Jupiter și farsele lor”, Operă rock, regia Fabio Tolledi, Teatrul Astragali, Lecce, Italia

LUNI 25 iunie

Teatrul de Stat, ora 19.00: ”Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act, București

Piața Ovidiu, orele 19.30-20.30: ”Statuile grecești”, spectacol stradal, Famous Art

Piața Ovidiu, ora 21.30: ”Svejk în concert”, spectacol de Ada Milea, Teatrul Național Cluj

MARȚI 26 iunie

Muzeul de istorie, ora 11.00 – Lansarea revistei Scena.ro, redactor șef Cristina Modreanu

Teatrul pentru Copii și Tineret Căluţul de Mare , ora 17.00: ”Decalogul după Hess”, regia Tápástö Ernö, Aradi Kamaraszínház și Baza Teatrală de la Zsámbék, Ungaria

Teatrul de Stat, ora 19.00: ”Uimitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant”, regia Dragoș Alexandru Mușoiu, Teatrul ”Fani Tardini”, Galați

Piața Ovidiu, orele 19.30-20.30: ”Ruinele romane”, spectacol stradal, Famous Art

Piața Ovidiu, ora 21.30: ”Dumnezeul răzbunării”, regia Alexander Hausvater, Teatrul Evreiesc de Stat, București

MIERCURI 27 iunie

Muzeul de istorie, ora 11.00: ”100 de ani de teatru în România Mare” – colocviu

Teatrul de Stat, ora 19.00: ”Oidip”, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional ”Radu Stanca”, Sibiu

Piata Ovidiu, orele 19.00-21.00: ”Nightingale”, spectacol stradal (interacțiune cu publicul, fotografii, promenadă, spectacol de dans), Famous Art

Piața Ovidiu, ora 21.30: ”Magic național”, regia Ion Caramitru, Teatrul Național București

 

 

 

“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”- sintagmă uzuală dar și titlu de spectacol
Timp Liber joi, 30 iulie 2026, 11:38

“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”- sintagmă uzuală dar și titlu de spectacol

Actorul și regizorul Radu Iacoban a fost invitatul emisiunii Spectacol@Bucuresti.Ro. Am spus împreună “Ne cerem scuze pentru disconfortul...

“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”- sintagmă uzuală dar și titlu de spectacol
Scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu și PMB: Subfinantarea culturii e problema
Timp Liber miercuri, 29 iulie 2026, 22:46

Scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu și PMB: Subfinantarea culturii e problema

Peste 90 de artiști (actori, regizori, scenografi) care colaborează cu teatrele bucureștene au adresat, astăzi, o scrisoare deschisă primarului...

Scrisoare deschisă adresată primarului Ciprian Ciucu și PMB: Subfinantarea culturii e problema
Cotroceni, cel mai iubit cartier? Plimbare printre eleganța și natura Capitalei
Timp Liber marți, 28 iulie 2026, 15:26

Cotroceni, cel mai iubit cartier? Plimbare printre eleganța și natura Capitalei

Ne începem traseul „la Țăcălie”, adică sus, în vârf de deal. Și asta pentru că Parcul Romniceanu, o oază de verde din cartierul (poate)...

Cotroceni, cel mai iubit cartier? Plimbare printre eleganța și natura Capitalei
Concerte, expoziţii, talk show-uri, târg, un afterparty, la Festivalul Strada Armenească
Timp Liber luni, 27 iulie 2026, 17:33

Concerte, expoziţii, talk show-uri, târg, un afterparty, la Festivalul Strada Armenească

Organizatorii evenimentului invită bucureştenii la Grădina Botanică pentru un program care traversează graniţe şi generaţii, transformând...

Concerte, expoziţii, talk show-uri, târg, un afterparty, la Festivalul Strada Armenească
Timp Liber luni, 27 iulie 2026, 15:47

Se redeschide Amfiteatru TNB!

Seria de evenimente este deschisă de concertul Mădălina Pavăl Orchestra, pe 4 august, de la ora 21:00, urmat de Mihail, pe 11 august, de la...

Se redeschide Amfiteatru TNB!
Timp Liber luni, 27 iulie 2026, 14:55

Noaptea Albă la MINA revine pe 1 august. Artă imersivă, muzică și proiecții spectaculoase, simultan în București și Timișoara

Museum of Immersive New Art (MINA) organizează pe 1 august evenimentul “Noaptea Albă la MINA”, desfășurat simultan în București și...

Noaptea Albă la MINA revine pe 1 august. Artă imersivă, muzică și proiecții spectaculoase, simultan în București și Timișoara
Timp Liber vineri, 24 iulie 2026, 17:01

Calea Victoriei devine pietonală în acest weekend. Concerte, spectacole și restricții de trafic pentru „Străzi Deschise”

Sâmbătă și duminică, pe 25 și 26 iulie, bucureștenii sunt invitați să participe la concerte, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru...

Calea Victoriei devine pietonală în acest weekend. Concerte, spectacole și restricții de trafic pentru „Străzi Deschise”
Timp Liber joi, 23 iulie 2026, 16:04

Festivalul internațional de book-trailere Boovie aduce la București patru zile de ateliere, conferințe și proiecții de film

Festivalul internațional de book-trailere Boovie începe joi, 23 iulie, la București și se va desfășura până duminică, reunind mii de elevi...

Festivalul internațional de book-trailere Boovie aduce la București patru zile de ateliere, conferințe și proiecții de film