Ascultă Radio București FM Live

Nicușor Dan: ”Parcarea din fața Palatului Copiilor este ilegală!”

Nicușor Dan: ”Parcarea din fața Palatului Copiilor este ilegală!”
Foto: Sursa foto: www.puterea.ro

Articol de Adriana Baciu, 25 aprilie 2018, 14:42

Deputatul de București, Nicușor Dan, a declarat astăzi că parcarea pe care Primăria Sectorului 4 o amenajează pe terenul din Parcul Tineretului, din imediata vecinătate a Palatului Copiilor, este ilegală.

Conform deputatului, ”Asociația Salvați Bucureștiul a obținut în instanță anularea Hotărârii din decembrie anul trecut a Consiliului Local Sector 4 prin care se dădea girul proiectului parcării. Autoritatea Locală a Sectorului 4 a revenit cu o nouă Hotărâre a Consiliului Local Sector 4, absolut identică cu cea anulată de instanță, dar și aceasta a fost suspendată pe cale judecătorească, zilele trecute”.

Sursa foto: www.hotnews.ro

Deputatul de București a afirmat că ”faptul continuării din bani publici a lucrărilor la parcare, după două hotărâri judecătorești, constituie infracțiune și, din această cauză, Asociațiile Salvați Bucureștiul și Ecocivica vor depune plângere penală împotriva primarului Sectorului 4, Daniel Baluță dar și împotriva celor de la Inspectoratul de Stat în Construcții care ar fi trebuit să oprească lucrarea ilegală”.

Șeful de la Ecocivica, Dan Trifu, spune și el că ”lucrarea este ilegală, deoarece se desfășoară fără autorizație de construcție. De altfel, Direcția de Urbanism și cea de Mediu din cadrul Primăriei Capitalei, precum și Ministerul Dezvoltării ar fi atenționat Primăria Sectorului 4 asupra faptului că, prin construcția parcării se schimbă destinația terenului, care este încadrat în categoria de folosință spații verzi”. Șeful de la Ecocivica cere ca pe terenul în cauză să se amenajeze o mini-grădină botanică și o mini-bază sportivă pentru Palatul Copiilor. El vine și cu o soluție alternativă, ”o parcare pentru uzul cetățenilor din zonă și a celor care vin în Parcul Tineretului ar putea fi foarte ușor amenajată în curtea fostului Abator Văcărești, care este gata betonată și se află în proprietatea Primăriei Capitalei”.

Sursa foto: www.estire.ro

Ana Maria Ciceală, consilier municipal USR spune că ”Primăria Sectorului 4 încalcă și Hotărârea de Consiliu General prin care a primit terenul în administrare. Această hotărâre prevede, în mod expres, obligația celor de la Sectorul 4 de a nu schimba destinația terenului și de a amenaja un parc. Încălcarea acestei obligații atrage nulitatea de drept a Hotărârii Consiliului General prin care terenul a fost dat în administrarea Sectorului 4”. Ciceală îi cere Primarului General Gabriela Firea să intervină pentru revenirea terenului respectiv în administrarea Primăriei Capitalei.

În context, trebuie amintit faptul că, în anul 2010, pe timpul Primarului General Profesor Doctor Sorin Mircea Oprescu, Primăria Capitalei a concesionat același teren unei companii private care urma să construiască un Aqua Park. În 2012, ONG-urile de mediu au reușit să oprească acest proiect după ce au obținut o Hotărâre judecătorească definitivă prin care se reținea că terenul respectiv este spațiu verde și, pe cale de consecință, nu se poate construi pe el.

Cei de la Primăria Sectorului 4 nu au vrut să comenteze acest subiect.

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 15:41

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar

Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar, după ce un judecător de la Tribunalul București a respins, marți, cererea DIICOT privind...

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar
Horaţiu Moldovan: Susţin introducerea “Educaţiei pentru sănătate” în şcoli
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 15:20

Horaţiu Moldovan: Susţin introducerea “Educaţiei pentru sănătate” în şcoli

Horaţiu Moldovan: Susţin introducerea ‘Educaţiei pentru sănătate’ ca materie obligatorie în şcoli. Preşedintele Casei Naţionale...

Horaţiu Moldovan: Susţin introducerea “Educaţiei pentru sănătate” în şcoli
Termoenergetica începe, de la 1 octombrie, încărcarea cu apă a instalațiilor de încălzire din București
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 14:12

Termoenergetica începe, de la 1 octombrie, încărcarea cu apă a instalațiilor de încălzire din București

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, începând cu 1 octombrie 2026, va începe încărcarea cu apă a...

Termoenergetica începe, de la 1 octombrie, încărcarea cu apă a instalațiilor de încălzire din București
Sectorul 1 va cumpăra direct materialele antiderapante pentru iarna 2026/2027
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 14:00

Sectorul 1 va cumpăra direct materialele antiderapante pentru iarna 2026/2027

Sectorul 1 va realiza direct achiziția materialelor antiderapante necesare pentru iarna 2026/2027, după ce Consiliul Local a aprobat revocarea...

Sectorul 1 va cumpăra direct materialele antiderapante pentru iarna 2026/2027
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:49

Un nou parc de cartier în Bucureștii Noi, în zona fostului Teatru “Masca”

Locuitorii din Cartierul Bucureștii Noi vor beneficia de un spațiu public amenajat în zona fostului Teatru “Masca”, pe o suprafață...

Un nou parc de cartier în Bucureștii Noi, în zona fostului Teatru “Masca”
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:26

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, marcată la București

Această zi a fost marcată și în Capitală, printr-o întâlnire cu specialiști din domeniul sănătății, donatori de celule stem...

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, marcată la București
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:07

International University Fair 2026, la București: peste 50 de universități vin la Sala Palatului

Alegerea unei facultăți sau a unui program de studiu poate ridica multe întrebări, mai ales atunci când elevii și studenții încă își...

International University Fair 2026, la București: peste 50 de universități vin la Sala Palatului
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 12:47

Piața Revoluției găzduiește “Grădina Întâlnirilor”, un proiect dedicat culturii și vieții comunitare

Piața Revoluției găzduiește, în perioada 21-27 septembrie 2026, “Grădina Întâlnirilor”, o intervenție temporară care...

Piața Revoluției găzduiește “Grădina Întâlnirilor”, un proiect dedicat culturii și vieții comunitare