Ascultă Radio București FM Live

Rețeta fericirii

Rețeta fericirii

Articol de , 10 aprilie 2018, 21:37

Dacă am avea minima răbdare să ne uităm în jurul nostru dincolo de revelațiile și declarațiile «explozive»  care alimentează breaking news-urile presei naționale, am avea surpriza să constatăm că tot eșafodajul de valori, temeri, slugărnicii și prejudecăți pe care ne-am construit politica de supraviețuire națională după 1990 este pe cale să se schimbe din temelii.

Rusia, inamicul numarul 1 (sau rațiunea de a exista?) al NATO vinde sisteme de rachete antiaeriene perfecționate în valoare de 2,5 miliarde de dolari Turciei, țară pe care Alianța s-a obișnuit prea mult să o considere drept principalul actor al politicii de containment de pe flancul Sudic.

Faptul că rachetele S 400, proiectate să distrugă avioane, rachete de croazieră şi rachete balistice, dar care pot fi, de asemenea, utilizate pentru obiective aflate la sol, având o rază de acțiune de 400 de kilometri şi la o altitudine de până la 30 de kilometri, sunt incompatibile cu armamentul NATO nu l-a jenat absolut deloc pe Recep Tayip Erdogan, doritor să demonstreze că a ajuns în poziția de face ceea ce dorește, oricând dorește.

Ba mai mult, tot Erdogan semnează cu Vladimir Putin (nomina odiosa) și un contract prin care Rosatom va construi prima centrală nucleară din Turcia, o investiție de vre-o 20 de miliarde de dolari.

Între timp Donald Trump anunță că Statele Unite își incheie intervenția în Siria, pentru că Statul Islamic a fost invins, victorie confirmata cu mândrie și la Paris.

Ar fi putut fi o explicație magulitoare pentru amorul propriu european și american dacă nu apărea știrea că Erdogan, Putin și președintele iranian Hassan Rohani s-au întâlnit tocmai ca să stabileasca ei singuri, în trei, viitorul Siriei, fără amestecul nimănui altcuiva.

E adevarat că Emmanuel Macron a încercat să demonstreze că Franța mai are, totuși, un cuvânt de spus într-o țară și o regiune în care până în 1945 era instalată mai mult decat solid și s-a oferit să medieze între Turcia și opoziția kurdă siriană pe care Turcia tocmai vrea să o distrugă.

Jalnică tentativă, pentru că Macron a primit de la Erdogan nu un refuz diplomatic ci o veritabilă palmă diplomatică năucitoare pentru un actor internațional care are, totuși, orgoliul de a face parte din elita posesorilor de  armament nuclear.

Acestea fiind zise, nimeni nu-și face iluzia că atitudinea sfidătoare a Ankarei ar putea fi sancționată în vre-un fel de cei contrariați. Pe culoarele cartierului general de la Mons și pe cele al instituțiilor de la Bruxelles teama că Turcia ar putea să devină într-adevăr prietenă cu Rusia și teama că robinetul cu imigranți ar putea fi din nou larg deschis sunt prea mari pentru ca Erdogan să se simtă în vre-un fel neliniștit.

Mai aproape de noi, încă ne-refacută după șocul alegerilor parlamentare din Italia, Uniunea Europeană a mai primit o lovitură, chiar mai dură, în urma alegerilor parlamentare din Ungaria.

Tot orgoliul Bruxelles-ului de unic dirijor, producător, regizor și scenarist al scenei continentale s-a fisurat în fața victoriei categorice a partidului lui Victor Orban pe care degeaba Jean Claude Juncker a încercat să-l ironizeze cu celebra expresie «Ce mai faci dictatorule ?».

Fie că ne place, fie că nu, ungurii au preferat o forță politică pe care Bruxelles-ul a diabolizat-o intens, dar, așa cum  se vede, inutil. Diabolizare care a mers până la a cere în mod expres României ca nu cumva să se alature Grupului de la Vișegrad ca să nu facă parte din «băieții răi» puși pe lista neagră a Europei.

România, evident, s-a supus ordinelor, iar rezultatul este că Bucureștiul este cel care a rămas pe lista neagră în timp ce Ungaria atrage investitori care, dupa câte se vede, nu se sinchisesc câtuși de puțin nici de nivelul de democrație, nici de cel de corupție. Iar ungurii călătoresc bine-merci într-un Spațiu Schenghen din care, după aprecierea Bruxelles-ului, românii nu sunt încă demni să facă parte.

La fel ca în cazul Turciei, nimeni nu-și face iluzia că Budapesta ar putea avea vre-un motiv de neliniște dacă își continuă politica actuală. Partidul Popular European, care controlează și Parlamentul comunitar, prin Antonio Tajani și Consiliul European, prin Donald Tusk, și Comisia, prin Jean Claude Juncker, are nevoie vitală de voturile europarlamentarillor lui Orban ca să nu piardă puterea în fața Socialiștilor Europeni.

Așa că PPE, care dă românilor lecții severe de democrație și anti-corupție, va accepta verdictul urnelor din 8 august, verdict care a întărit poziția euro-sceptică a întregului Grupul de la Vișegrad, după cum recunoaște toată lumea.

Dar toate aceste lucruri nu trebuie să ne tulbure: putem fi siguri că România, fidelă ei însăși, va continua să caute o Înaltă Poartă pe lângă care să-și găsească fericirea.

 

 

 

 

 

Vremea se menține rece și închisă în București
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 18:07

Vremea se menține rece și închisă în București

La noapte, cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (cantități de apă în general de 5…10 l/mp). Vântul va avea intensificări...

Vremea se menține rece și închisă în București
Centrul de Mari Arşi pentru Copii de la -Grigore Alexandrescu- ar putea deveni funcţional la finalul lui 2027
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:56

Centrul de Mari Arşi pentru Copii de la -Grigore Alexandrescu- ar putea deveni funcţional la finalul lui 2027

Potrivit ministrului, construcţia ar putea fi terminată în întregime, inclusiv la interior, în lunile iunie – iulie 2027, conform...

Centrul de Mari Arşi pentru Copii de la -Grigore Alexandrescu- ar putea deveni funcţional la finalul lui 2027
Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:39

Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun

Un amendament prevede că depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la trecerea la nivel cu calea ferată va fi...

Conducătorii de motociclete și mopede vor putea utiliza benzile destinate transportului în comun
Sector 1 – Un arbore s-a prăbuşit pe bulevardul Aviatorilor peste un autoturism aflat în mers
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:30

Sector 1 – Un arbore s-a prăbuşit pe bulevardul Aviatorilor peste un autoturism aflat în mers

Tuţă a transmis printr-o postare pe Facebook că întreaga intervenţie a fost finalizată în aproximativ o oră, astfel încât circulaţia să...

Sector 1 – Un arbore s-a prăbuşit pe bulevardul Aviatorilor peste un autoturism aflat în mers
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 16:37

Locuințe ieftine în București. Istoria unui proiect

Acum mai bine de 100 de ani, Bucureștiul încerca să rezolve problema locuințelor accesibile. Între 1908 și 1948, o instituție publică a...

Locuințe ieftine în București. Istoria unui proiect
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:59

România își păstrează ratingul de țară, dar încrederea investitorilor rămâne sub presiune

România rămâne în categoria țărilor recomandate investitorilor, însă riscurile economice și dezechilibrele bugetare continuă să pună...

România își păstrează ratingul de țară, dar încrederea investitorilor rămâne sub presiune
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:40

Fundația Regală Margareta a României oferă 36 de burse pentru tinerii artiști. Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027

Elevii și studenții din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază muzica clasică sau artele...

Fundația Regală Margareta a României oferă 36 de burse pentru tinerii artiști. Au început înscrierile pentru bursele Tinere Talente 2027
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:15

De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina

Șoferii vor putea circula de miercuri 4 noiembrie, pe încă 13 kilometri din Autostrada A0 Nord, între Afumați și Glina. Odată cu deschiderea...

De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina