Ascultă Radio București FM Live

Primăriile de sector vin în ajutorul părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii pe durata suspendării cursurilor

Primăriile de sector vin în ajutorul părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii pe durata suspendării cursurilor

Articol de Stefania Grigore, 22 martie 2018, 16:29 / actualizat: 22 martie 2018, 18:09

Primăriile de sector au anunţat diferite forme de sprijin pentru părinţii care nu au cu cine să îşi lase copiii vineri, în contextul în care grădinițele și școlile din București vor fi închise din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Sector 1

La iniţiativa primarului Dan Tudorache, Grădiniţa nr. 248 (str. Artur Vârtejeanu nr. 15) va fi deschisă vineri pentru copiii ai căror părinţi nu au cu cine să îi lase având în vedere închiderea unităţilor de învăţământ.

“Este o soluţie de avarie, un minimum pe care îl putem face pentru acei părinţi care nu au posibilitatea să aibă grijă de copiii lor pe perioada închiderii şcolilor şi a grădiniţelor. Pentru viitor, vom face un plan de acţiune la nivelul sectorului 1, astfel încât, în asemenea situaţii, să deschidem alternativ mai multe grădiniţe în care părinţii să îşi poată aduce copiii atunci când unităţile şcolare se închid din cauza condiţiilor meteo”, precizează edilul sectorului 1, într-un comunicat.

Grădiniţa poate găzdui până la 140 de copii, care vor beneficia, între orele 8:00 şi 18:00, de supraveghere de specialitate şi, contra sumei de 14 lei, de o masă caldă.

Primăria sectorului 1 menţionează că, la aducerea copiilor la grădiniţă, părinţii trebuie să completeze o cerere şi să aibă asupra lor originalul sau o copie a cărţii de identitate.

Sector 2

Primăria sectorului 2 a informat, printr-un comunicat, că oferă gratuit 112 locuri în două centre. Este vorba despre Complexul ‘Sfântul Pantelimon’, situat pe Şoseaua Pantelimon nr. 301 (50 de locuri, cu posibilităţi de suplimentare) şi Complexul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi ‘Sfânta Maria’, din strada Oituz nr. 9, cartier Andronache (62 de locuri).

Programul de funcţionare a celor două centre este între orele 8:00 – 16:00, interval în care copiii se vor putea juca, vor putea urmări programe tv adecvate vârstei, vor putea să îşi facă temele sub supravegherea personalului calificat.

Pentru informaţii şi înscrieri, părinţii interesaţi pot suna la numărul de telefon 0314.136.210 pentru Complexul ‘Sfântul Pantelimon’ şi 0722.673.277 – pentru Complexul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi ‘Sfânta Maria’.

Sector 3

Pentru cazuri urgente, părinţii din sectorul 3 pot suna până joi, la ora 20:00, la numărul de telefon 0728.729.797, pentru a putea beneficia de serviciile puse la dispoziţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, după cum a informat Primăria sectorului 3, printr-un comunicat de presă.

Preşcolarii pot beneficia vineri de serviciile oferite în cadrul Grădiniţei 239 (bd. Mihai Bravu nr. 428) în intervalul orar 8:30 – 17:00, cu servirea a trei mese, pentru care părinţii vor achita 12 lei.

Pentru copiii din clasele zero – IV se pun la dispoziţie locuri la Şcoala gimnazială nr. 80 (Calea Dudeşti nr. 191). Programul este între orele 8,00 – 11,35.

Sector 4

La iniţiativa primarului Daniel Băluţă, vor fi deschise opt centre ale DGASPC sector 4, care pot găzdui peste 300 de copii, sub supravegherea personalului specializat.

Accesul în cele opt centre presupune completarea unei cereri de către părinţi, în momentul în care îi lasă pe copii. Preşcolarii pot merge la unul dintre cele şase centre multifuncţionale situate la următoarele adrese:

* Centrul social multifuncţional ‘Degeţica’ – Aleea Mirea Mioara Luiza nr. 1A, tel: 0733.200.060, fax: 0372.874.261, email: cresaberceni3@dgaspc4.ro
* Centrul social multifuncţional ‘Mica sirenă’ – Aleea Emil Racoviţă nr. 2B, tel: 0371.360.124, fax: 0372.874.262, email: cresaberceni4@dgaspc4.ro
* Centrul social multifuncţional ‘Micii magicieni’ – Izv. Mureşului nr. 4, tel: 0722.885.555, fax: 0371.360.128, email: cresa24@dgaspc4.ro
* Centrul social multifuncţional ‘Scufiţa roşie’ – Aleea Tohani nr. 1, bl. 30, sc. 1, parter, tel: 0733.200.109, fax: 0372.874.267, email: cresatohani@dgaspc4.ro
* Centrul social multifuncţional ‘Crăiasa zăpezii’ – str. Oiţelor nr. 8, tel: 0728.885.575, fax: 0372.874.268, email: cresaoitelor@dgaspc4.ro
* Centrul social multifuncţional ‘Dumbrava minunată’ – str. Stoian Militaru nr. 84, tel: 0733.200.115, fax: 0372.874.269, email: cresagiurgiului@dgaspc4.ro.

Şcolarii pot merge la unul dintre cele două centre de zi ale DGASPC sector 4 şi care au disponibile în jur de 50 de locuri:

* Centrul de zi ‘Eu şi Prietenii Mei’ – str. Aliorului nr. 8A, tel: 0751.090.237, fax: 0372.715.113, email: prieteniimei@dgaspc4.ro
* Centrul de zi ‘Casa Speranţei’ – str. Sold. Enache Ion nr. 1A, tel: 0730.590.887, fax: 0372.715.342, email: czcasasperantei@dgaspc4.ro.

Sector 5

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale, primarul sectorului 5, Daniel Florea, a solicitat identificarea de soluţii, pentru a veni în sprijinul părinţilor în ziua de vineri.

“În urma discuţiilor cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar sector 5 şi cu directorii unităţilor de învăţământ, având în vedere că efectivul de cadre didactice va fi prezent vineri în şcoli şi grădiniţe urmând să aibă program normal de lucru, s-a decis ca pe parcursul zilei respectivele incinte să îi găzduiască pe cei mici”, se arată în comunicatul citat.

O soluţie similară a fost adoptată şi la nivelul creşelor aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 5.

Procedural, părinţii se vor adresa conducerii unităţilor de învăţământ, completând o cerere în momentul în care îşi lasă copiii în grija cadrelor didactice.

Daniel Florea a decis ca toţi copiii angajaţilor Primăriei şi ai Centrului cultural şi de tineret ‘Ştefan Iordache’ al sectorului 5 să poată petrece ziua de vineri la acest centru, ‘cu filme, glume, cântece şi multă joacă în şi cu zăpadă’.

Sector 6

Şi DGASPC sector 6 vine în sprijinul părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii vineri.

“Centrele din structurile dedicate copiilor sunt deschise, astfel încât, dacă vom primi solicitări din partea părinţilor, vom putea să soluţionăm aceste cereri. Avem centre de zi de tip after-school, grădiniţe sociale şi centre de îngrijire pentru preşcolari. (…) Centrele sunt în subordinea DGASPC sector 6 şi oferă servicii de tip îngrijire de zi copiilor”, a declarat Mihaela Drăgoi, şef Birou Comunicare al DGASPC sector 6.

Programul centrelor de zi este între orele 8:00 – 18:00.

Părinţii interesaţi pot suna la numărul de telefon 021.317.63.11.

Prezenţa forțelor militare suplimentare americane în România va fi supusă aprobării Parlamentului
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:05

Prezenţa forțelor militare suplimentare americane în România va fi supusă aprobării Parlamentului

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a discutat în şedinţa de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe...

Prezenţa forțelor militare suplimentare americane în România va fi supusă aprobării Parlamentului
Oana Ţoiu: România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat la zborurile de evacuare
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 13:56

Oana Ţoiu: România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat la zborurile de evacuare

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat miercuri că România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat în zborurile de evacuare,...

Oana Ţoiu: România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat la zborurile de evacuare
Chocolate Saga la București: trei zile dedicate ciocolatei artizanale, degustărilor și experimentelor culinare
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 13:03

Chocolate Saga la București: trei zile dedicate ciocolatei artizanale, degustărilor și experimentelor culinare

Bucureștiul se pregătește pentru unul dintre cele mai dulci evenimente ale primăverii. Între 13 și 15 martie, Chocolate Saga revine la...

Chocolate Saga la București: trei zile dedicate ciocolatei artizanale, degustărilor și experimentelor culinare
Gală dedicată excelenței feminine > 44 de femei remarcabile vor fi premiate pentru contribuția lor în diverse domenii de activitate
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:57

Gală dedicată excelenței feminine > 44 de femei remarcabile vor fi premiate pentru contribuția lor în diverse domenii de activitate

Grupul de Presă MediaUno împreună cu Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Rurală din Guvernul României și...

Gală dedicată excelenței feminine > 44 de femei remarcabile vor fi premiate pentru contribuția lor în diverse domenii de activitate
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:31

Părerea medicului: dependența digitală trebuie tratată precum sunt cele de alcool, tutun sau droguri | AUDIO

Din păcate depășim media europeană la fumat și consumul de alcool însă încă suntem “relativ bine” la consumul de droguri. Ce ne...

Părerea medicului: dependența digitală trebuie tratată precum sunt cele de alcool, tutun sau droguri | AUDIO
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:30

Tinerii care au ieşit din plasament pot primi indemnizaţie până la 26 de ani

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege potrivit căruia tinerii care ies din sistemul de plasament şi care au beneficiat...

Tinerii care au ieşit din plasament pot primi indemnizaţie până la 26 de ani
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:23

Şedinţa CSAT s-a încheiat; situaţia din Orientul Mijlociu – pe ordinea de zi

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Nicuşor Dan, s-a încheiat , după aproape două ore şi jumătate de...

Şedinţa CSAT s-a încheiat; situaţia din Orientul Mijlociu – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:00

Târgul Piața Țărănească de primăvară la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Vă invităm în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din 13 până în 15 martie 2026 , la Târgul Piața Țărănească...

Târgul Piața Țărănească de primăvară la Muzeul Naţional al Ţăranului Român