Le Redoutable – „Eşti atât de prostuţ, domnule Godard!”
Articol de , 2 ianuarie 2018, 22:04
Sursa: www.cinemagia.ro
Chiar dacă suntem în mijlocul sărbătorilor şi, prin urmare, al minivacanţelor, nu trebuie să rataţi un film excelent, distribuit destul de nefericit în ultimele două săptămâni ale anului 2017: „Le redoutable / Redutabil”, ce rulează încă la Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Union. Este o comedie dramatică ce poartă în titlul său numele primului submarin francez ce a împlinit jumătate de secol anul trecut, realizată în stilul cu care ne-a obişnuit, ce i-a adus un Oscar şi premiul BAFTA pentru „Artistul”, de către Michel Hazanavicius, care este şi co-scenarist al acestui film biografic,
Sursa: www.cinemagia.ro
alături de Anne Wiazemsky, autoarea romanului auto-biografic „Un an après / Un an după”, ce l-a inspirat. Foarte bine interpretată de Stacy Martin, aceasta a fost soţia marelui şi de neînţeles în totalitate cineast Jean-Luc Godard, în mintea căruia încearcă să pătrundă dând poveştii de dragoste, pe care ne-o propune această producţie, o tentă feminină acceptată şi de regizor.
Louis Garrel, destul de greu de recunoscut, interpretează excelent pe acest Godard, ce pare unul mai curând al lozincilor de genul: „Ne vom iubi mai târziu, acum e revoluţie”. Aşa că-l accepţi total pe actor ca fiind pe ecran leader-ul revoluţionar al noului val al cinema-ului francez: sălbatic, fiind gata să-i distrugă pe ceilalţi, dar şi pe sine însuşi; fascinant, dar şi antipatic; talent imprevizibil şi tulburător; angajat politic, dar şi superficial câteodată; amuzant şi fermecător, dar şi impertinent, arogant şi chiar cu ieşiri misogine; egocentric şi megaloman.
Sursa: www.cinemagia.ro
Povestea începe la , în anul 1967, când Jean-Luc Godard filma „La Chinoise”, cu femeia pe care o iubeşte, Anne Wiazemsky, cu 20 de ani mai tânără decât el. Fericiţi, îndrăgostiţi, Jean-Luc şi Anne se atrag unul pe celălalt precum doi magneţi, cei doi căsătorindu-se. Respingerea acestui film, ce se dorea unul maoist, de către public şi critică, dar şi de către politicienii din ţările comuniste, dezlănţuie o profundă introspecţie în Godard, care, ca mulţi intelectuali francezi, a fost fascinat de ideile de stânga, inclusiv de cele radicale ale lui Mao, dar la modul operetistic, fără să realizeze ororile la care a dus punerea lor în practică.
Sursa: www.cinemagia.ro
Pe fondul amplelor proteste pariziene din mai 1968, această introspecţie sinceră conduce la distrugerea cuplului Godard / Wiazemsky, cineastul fiind, dincolo de evidentele sale defecte, un om profund înrădăcinat în epoca sa, în căutarea a ceea ce crede el că sunt adevărul politic şi cel artistic. La această căutare a idealurilor revoluţiei şi ale iubirii, se adaugă însă un fel de patologie autodistructivă, masochistă chiar. Astfel, Jean-Luc distruge tot ce-l înconjoară: trecutul, munca, idolii, prietenii săi, chiar şi relaţia cu Anne, îndreptându-se către autodistrugere. Iar Anne este martorul acestei căderi, pe care ne-o povesteşte, îl iubeşte cât poate de mult, dar nu va putea să-l urmeze pe această pantă descendentă, arătându-se neputincioasă în faţa porniri lui autodistrugătoare.
Sursa: www.cinemagia.ro
