Ascultă Radio București FM Live

,,Seară Aniversară – Ileana Iliescu” pe scena Operei Naționale București

,,Seară Aniversară – Ileana Iliescu” pe scena Operei Naționale București
Foto: Foto: Paul Buciuta

Articol de Sabina Lapadatescu, 25 octombrie 2017, 15:21

Bucureștenii sunt așteptați duminică, 29 octombrie 2017, la ora 18:30, la o seară aniversară dedicată artistei emerite Ileana Iliescu, pentru îndelungata și prodigioasa sa carieră artistică, recunoscută pe plan național și internațional.

Cu această ocazie va avea loc spectacolul-eveniment ”Un minut de dans sau Uf!!! și TragiComedy” marca Gigi Căciuleanu. În prima parte a serii publicul se va putea bucura de evoluția pe scenă a maestrului Gigi Căciuleanu, în spectacolul a cărui regie și coregrafie o semnează.

Coregraful a dedicat spectacolul-eveniment celebrei balerine: ”Pe Ileana Iliescu am cunoscut-o și am admirat-o fără rezerve întâi și-ntâi ca spectator. Eram încă pe băncile școlii când Ileana Iliescu strălucea deja nu numai pe scena Operei din București dar și în marele teatre de balet ale lumii, devenind imediat, foarte tânără fiind, o stea de neînlocuit. O priveam cu ochii larg deschiși și cu bătăi de inimă. Parcă priveam un superb film de aventuri! O tehnică de brici și o bucurie de a dansa rar întâlnite. Una din cele mai extraordinate “lebede negre” din câte mi-a fost dat să văd!
Apoi am redescoperit-o cu privirea colegului de scenă, la intrarea mea în Operă. Unul din primele mele roluri era cel al “marionetei scoțiene” din Copellia, și de abia așteptam actul doi ca s-o admir pe Luli-Swanilda cu câtă nebunie frumoasă și de uragan își juca fiecare apariție. Apoi foarte curând, dar cu câtă emoție!, am avut privilegiul de a o avea ca parteneră. Nu am dansat împreună decât puțin, dar a fost o întâlnire de neuitat pentru mine, acel duet din “Un American la Paris”: Lulli – Parizianca, eu – Americanul. Sunt deci de trei ori fericit să-i pot oferi Ileanei Iliescu, de ziua ei, ceea ce am mai de preț: un spectacol! La mulți ani, Luli!”.

Sub direcția artistică a coregrafului Gigi Căciuleanu vor evolua pe scenă balerini ai Operei Naționale București alături de cuplul de dansatori, Ana Vișan și Valentin Stoica. Matei Derșidan (Les Atelliers Nomade) a creat scenografia și mapping-ul video, iar light design-ul poartă semnătura lui Cristian Simon.

Spectacolul ”TragiComedy”, în partea a doua a serii, promite să fie unul special și datorită viziunii regizorale originale a primei părți, ”Un minut de dans, sau Uf!!!”, inspirat de ”chinurile” creației, după cum coregraful însuși declară: ”Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, îl voi re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii si cuplul de dansatori, Ana Vișan si Valentin Stoica, vor trebui să ”facă faţă”, să se adapteze stării ”de urgenţă”, fanteziei sale de moment, trebuind să memorizeze partitura coregrafică şi bineînteles pe cea muzicală, create ambele pe moment, s-o integreze şi s-o interpreteze, cât se poate de bine. Pentru a fi în măsură să prezente imediat publicului piesa în forma sa finală.

La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioarele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, o secvenţă inedită. Muzica îi aparține “omului orchestră” Paul Ilea (SENSOR / KULT STUDIO) căruia i-am cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare ale “colegului” său întru muzică şi ”trăznăi”: Wolfgang Amadeus Mozart. Cu condiţia să le re-creeze apoi în felul său cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori “nebunului” proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt…

SI, PRIN URMARE, FIECARE SPECTACOL VA FI UNIC.

Chinurile creaţiei pentru artişti! Dar o re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator… Uf!!!” 

Spectacolul va avea loc pe scena Operei Naționale București, în data de 29 octombrie, ora 18:30. Biletele variază între 12 și 80 de lei și se pot achiziționa de la casa de bilete a Operei Naționale București sau online, la http://tickets.operanb.ro/

Road Grand Tour și Go4Fun te invită la Bobâlna bikes and forks
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 11:32

Road Grand Tour și Go4Fun te invită la Bobâlna bikes and forks

Pasionații de ciclism celebrează Săptămâna europeană a mobilității în cel mai dinamic mod posibil, cei 80 de kilometri ai “Bobâlna...

Road Grand Tour și Go4Fun te invită la Bobâlna bikes and forks
Controale pentru camioanele de mare tonaj în București
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 11:12

Controale pentru camioanele de mare tonaj în București

Poliția Locală București continuă verificările în trafic pentru vehiculele de mare tonaj care circulă în zonele în care există restricții....

Controale pentru camioanele de mare tonaj în București
Campanie de informare şi conştientizare dedicată fibrozei pulmonare idiopatice
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 11:05

Campanie de informare şi conştientizare dedicată fibrozei pulmonare idiopatice

Campanie de informare şi conştientizare dedicată fibrozei pulmonare idiopatice, derulată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune. APAA...

Campanie de informare şi conştientizare dedicată fibrozei pulmonare idiopatice
Zilele Bucureștiului 2026. Ce poți face în Capitală în acest weekend
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:07

Zilele Bucureștiului 2026. Ce poți face în Capitală în acest weekend

Bucureștiul sărbătorește în acest weekend 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Capitala se transformă într-o scenă...

Zilele Bucureștiului 2026. Ce poți face în Capitală în acest weekend
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:06

Bucharest Feminist Film Festival revine la București. Ediția COMMUNITY pune comunitatea în centrul poveștilor despre egalitate

Un festival despre film, dar și despre comunitate Tema din acest an, COMMUNITY, pune în centru ideea de apartenență, sprijin reciproc și...

Bucharest Feminist Film Festival revine la București. Ediția COMMUNITY pune comunitatea în centrul poveștilor despre egalitate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 06:26

Vreme caldă la București. Meteorologii nu anunță ploi

Vremea va fi frumoasă și cu valori termice apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab...

Vreme caldă la București. Meteorologii nu anunță ploi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 22:26

Cseke Attila: Deficit de 98 de milioane de lei în sistemul sanitar

Cseke Attila: Deficit de 98 de milioane de lei în sistemul sanitar; Banii vor fi realocaţi din alte programe. Ministrul interimar al Sănătăţii,...

Cseke Attila: Deficit de 98 de milioane de lei în sistemul sanitar
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 21:58

Cseke Attila: Nu sunt probleme la Institutul “C.C. Iliescu”

Cseke Attila: Nu sunt probleme la Institutul ‘C.C. Iliescu’, intervenţiile chirurgicale vor continua. Ministrul interimar al...

Cseke Attila: Nu sunt probleme la Institutul “C.C. Iliescu”