Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 16 octombrie

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 16 octombrie

Articol de , 16 octombrie 2017, 13:59

CINEMA

* Programul „Les Films de Cannes à Bucarest” de astăzi.

˟ La CinemaPRO sunt proiectate două drame:

– de la ora 17:30, „Radiance”, de japoneza Naomi Kawase, ce spune povestea de dragoste dintre Misako, o scenaristă pasionată care scrie filme pentru cei cu probleme de vedere sau orbi şi Nakamori, un fotograf  mai în vârstă care-şi pierde treptat vederea;

– de la ora 20:00, „120 battements par minute”, de Robin Campillo, distinsă cu Marele Premiu, a cărei acţiune este plasată este plasată la începutul anilor ’90, când virusul SIDA făcuse deja nenumărate victime vreme de aproape 10 ani, iar activiştii Act-Up Paris îşi înmulţesc acţiunile pentru a lupta împotriva indiferenţei generale; proiecţia are loc în prezenţa regizorului, care va răspunde întrebărilor publicului.

˟ Tot două drame rulează şi la Cinemateca Eforie:

– de la ora 17:30, „L’emploi du temps / Timp liber”, realizată în 2001 de unul dintre invitaţii festivalului, Laurent Cantet, inspirat de o întâmplare reală, urmărind destinul lui Vincent, fost executiv al unei importante firme de consultanţă ajuns şomer, a cărui viaţă se complică cu necazuri din ce în ce mai mari, în timp ce îşi ascunde situaţia de familie şi de prieteni;

– de la ora 20:00, „Nelyubov / Loveless” de Andrey Zvyagintsev, distinsă cu Premiul juriului, cu Maryana Spivak şi Alexey Rozin în rolurile Zhenya şi Boris care divorţează, sunt pe cale să vândă apartamentul, pregătindu-se fiecare, separat, de noile lor vieţi, uitând de copilul lor de 12 ani, Alyosha, până când acesta dispare;

˟ La Cinema Muzeul Ţăranului sunt prezentate:

– de la ora 17:45, în cadrul Focus China, drama noir „Angels Wear White”, de Vivian Qu, introdusă de criticul de film Maggie Lee (Variety);

– de la ora 20:45, avanpremiera dramei „Vânătoare”, de Alexandra Bâlteanu, urmată de un dialog cu regizoare şi o parte din echipa de filmare.

˟ La Cinema Elvira Popescu sunt proiectate filmele:

– de la ora 18:00, „Ava”, de Léa Mysius, distinsă cu Premiul SACD (Societe des Auteurs Compositeurs Dramatiques) în secţiunea Semaine de la Critique, prezentând povestea unei fete de 13 ani care îşi petrece vacanţa pe malul Oceanului Atlantic atunci când află că-şi va pierde complet vederea mai devreme decât se credea;

– de la ora 20:30, „A Man of Integrity”, de Mohammad Rasoulof, premiat al secţiunii Un Certain Regard, despre Reza, care trăieşte împreună cu soţia şi fiul său o viaţă modestă dedicată creşterii peştilor de apă dulce într-un colţ retras de natură, râvnit însă de o companie privată care este gata să facă orice pentru a-l obţine.

SPECTACOL

Copiii şi părinţii sunt invitaţi, de la ora 18:00 la Berăria H, pentru o călătorie în „Ţara de Nicăieri” alături de Peter Pan, Hook şi alte personaje dragi din povestea dramaturgului scoţian James Mattew Barri.

DANS

* De la ora 19:00 la Centrul de Teatru Educaţional Replika are loc spectacolul „Călătorie către mine însumi”, ce lansează proiectul dans#wanderer al coregrafului la care lucrează de ceva vreme împreună cu performerii Idris Clate şi Judith State, Gemma Riggs (video) şi Dragoş Lumpan (fotografie).

MUZICĂ

news.ro

* „Pân’ la rai” se intitulează excelentul experiment acustic condus de violoncelistul Adrian Naidin de la ora 19.00 la Sala Studio a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, unde vor răsuna refrene ale Mariei Tănase redefinite contemporan.

Foto: infomusic.ro

* Formaţia Holograf susţine concertul „Unplugged la Teatru”, de la ora 20:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”.

 

ÎNTÂLNIRE

Teatrul Excelsior lansează programul „Marile Întâlniri de la EXCELSIOR”, o serie de evenimente cu public, cu frecvenţă bilunară, în zilele de luni, de la ora 19:30, în Sala Mare a Teatrului. Prima, cea de astă-seară, aduce în faţa publicului pe maestrul Gigi Căciuleanu, personalitate remarcabilă a dansului contemporan, în dialog cu Eveline Păuna. Dansator, coregraf, pedagog, poet, lider al unor prestigioase companii de dans din lume, Gigi Căciuleanu va vorbi despre destinul său artistic, despre… marile întâlniri cu Miriam Răducanu, Pina Bausch, Rosella Hightower, Pierre Cardin, Jean Michel Jarre, Murray Louis, Maina Gielgud, Maia Pliseţkaia.

FESTIVAL

Sursa: http://simplybucharest.ro

The Power of Storytelling se intitulează noul festival ce se desfăşoară de astăzi până Duminică 22 octombrie la Palatul Universul. În cadrul acestuia, azi DoR (Decât o Revistă) a lansat cea de-a treia ediţie „24/7, Ghidul de viaţă şi muncă pentru antreprenorul creativ”. Deseară, de la ora 19:00, are loc un triplu eveniment: lansarea cărţii „Acasă”, vernisajul unei expoziţii fotografice şi proiecţia unor fragmente din filmul documentar omonim. Timp de un an, copiii care au trăit în Delta Văcăreşti şi-au documentat fotografic tranziţia de la o viaţă în sălbăticie la cea de premianţi şcolari. Cele mai puternice fotografii ale lor au fost alese şi alăturate poveştii scrise de jurnalistul Radu Ciorniciuc rezultând o minunăţie de carte. O parte din aceste fotografii apar şi în expoziţia vernisată deseară, alături de cele ale coordonatorilor acestui proiect.

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:20

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului, inclusiv în perioada vacanţelor. Bursele de merit şi...

Bursele sociale pentru elevi vor fi acordate în continuare pe întreaga durată a anului
Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 16:07

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public

Evenimentul ‘The Color Run Night Bucureşti 2026’ modifică sâmbătă opt linii de transport public. Liniile 73, 97, 104, 116, 117, 123,...

Evenimentul “The Color Run Night Bucureşti 2026” modifică sâmbătă opt linii de transport public
Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:28

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70% in contextul exploziei prețului la gaze pe piața Europeană! În prezent, gradul...

Depozitele de gaze naturale sunt pline in proporție de peste 70%
„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:24

„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe

Cum ajungi acolo unde îți dorești atunci când drumul nu este deloc simplu? Uneori, răspunsul începe cu un lucru aparent banal: o pereche de...

„Atlasul Universului”, o aventură despre curaj, prietenie și încrederea în propriile forțe
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 15:12

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE, evenimentul dedicat...

iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026: program si reguli de acces
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:50

Piaţa volantă revine, în weekend, în Piaţa Amzei

Piaţa volantă revine, în acest weekend, în Piaţa Amzei cu produse de sezon, direct de la producători, la tarabe putând fi găsite...

Piaţa volantă revine, în weekend, în Piaţa Amzei
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 14:14

Ministerul Sănătăţii, plăţi de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR

Ministerul Sănătăţii, plăţi de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR Ministerul Sănătăţii a efectuat, în săptămâna 14 –...

Ministerul Sănătăţii, plăţi de peste 69 milioane de lei pentru proiectele PNRR
Actualitate vineri, 18 septembrie 2026, 13:57

Teatrul Masca deschide stagiunea 2026–2027

Teatrul Masca deschide stagiunea 2026–2027: „ÎNTRE LUMI. Fără manual de utilizare.” Teatrul Masca deschide o nouă stagiune cu două...

Teatrul Masca deschide stagiunea 2026–2027