Ascultă Radio București FM Live

România, condamnată de CEDO!

România, condamnată de CEDO!
Foto: Sursa foto: news.bg

Articol de Sabina Lapadatescu, 4 octombrie 2017, 10:52

România a fost condamnată marți la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că autorităţile nu au putut să apere un copil de agresiunile tatălui.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei APADOR-CH, cazul a ajuns la CEDO în 2013, după ce mama unui minor se judecase, timp de opt ani, în ţară, ca să demonstreze relele tratamente la care era supus copilul.

Curtea a constatat că autorităţile statului nu au făcut nimic pentru protecţia micuţului, cel puțin nu în primă instanță. Poliţia a avut nevoie de patru plângeri că să ia măsuri, iar justiţia română a decis că tatăl nu a fost atât de agresiv, încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an de închisoare, cu suspendare.

Părinţii copilului au divorţat în 2004, când micuțul avea 3 ani. Înainte de divorţ, mama a semnalat agresiunile soţului la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din Bucureşti. Autorităţile au declarat că au „monitorizat cazul”, copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004. În pofida monitorizării, comportamentul tatălui a continuat, astfel că mama a depus patru plângeri la Poliţia Bucureşti (în martie, aprilie, mai şi iunie 2004) şi abia la cea de-a cincea poliţia a înaintat dosarul către procuror, după ce a audiat mama şi mai mulţi martori din centrul maternal în care fusese internată cu copilul.

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiaţi martori şi s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui. Pentru că în primă instanţă tatăl a negat că şi-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând: “comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracţiune”.

În apelul făcut de mamă în 2009, instanţa l-a audiat şi pe copil, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv şi cu mama lui, cu bunica sau mătuşa maternă şi că nu vrea să îşi întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el.

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanţă, tatăl a făcut apel, cerând şi o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că „faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care părinţii le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave şi i-au provocat copilului probleme de ataşament”. Pedeapsa pentru tată a fost de un an cu suspendare şi interzicerea drepturilor părinteşti pe doi ani.

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcat articolul 3 din Convenţia Europeană (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane şi degradante), că autorităţile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului şi nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor.

Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă şi ineficientă şi că durata procedurilor judiciare a fost şi ea excesivă. Guvernul român a motivat că durata mare a procedurilor şi a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciară.

România va trebui să-i plătească, acum, copilului daune morale în valoare de 10.000 de euro.

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:28

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală pentru desfăşurarea unor evenimente. Traficul auto va fi restricţionat în mai...

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală
Proprietarii de clădiri și terenuri au și obligații!
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 14:20

Proprietarii de clădiri și terenuri au și obligații!

Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil – teren sau construcție, vine, in afară de prerogativele cum sunt folosirea, închirierea sau...

Proprietarii de clădiri și terenuri au și obligații!
„Trecut-au anii 2026”, expoziția care pune orașul față în față cu propriul trecut
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:55

„Trecut-au anii 2026”, expoziția care pune orașul față în față cu propriul trecut

Andrei Bîrsan, fondatorul Asociației „Bucureștiul meu drag”, și fotograful Mihai Petre au fost invitați în Sens Unic, Marius Stoica și...

„Trecut-au anii 2026”, expoziția care pune orașul față în față cu propriul trecut
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:47

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel...

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:24

Irina Margareta Nistor, în dialog cu un traducător din Tanzania: „Suntem doi pirați”

Vizita traducătorului tanzanian DJ Black la București a fost pretextul evenimentului în care cei doi au avut ocazia să își compare...

Irina Margareta Nistor, în dialog cu un traducător din Tanzania: „Suntem doi pirați”
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:14

iMapp Bucharest în Piaţa Constituţiei

Piaţa Constituţiei devine, pentru un weekend, scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente multimedia din Europa. iMapp Bucharest aduce...

iMapp Bucharest în Piaţa Constituţiei
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 12:25

Andrei Bănuță, în De10xRomânia: De la emoțiile verii la “Nunta lui Bănuță”

În ediția de colecție a emisiunii De10xRomânia, de vineri, 11 septembrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Andrei Bănuță. Artistul...

Andrei Bănuță, în De10xRomânia: De la emoțiile verii la “Nunta lui Bănuță”
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 12:23

FRF introduce cartonaşul negru

FRF introduce cartonaşul negru pentru combaterea comportamentului abuziv în fotbalul juvenil Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri,...

FRF introduce cartonaşul negru