Ascultă Radio București FM Live

Evenimente cinematografice ale week-endului 9 – 10 septembrie

Articol de , 9 septembrie 2017, 17:54 / actualizat: 10 septembrie 2017, 17:49

* Festivalul Ambasadelor la CinemaPRO.

˟ Astăzi încă puteţi ajunge, de la ora 20:30, la filmul brazilian de aventuri „Xingu”, de Cao Hamburger, al cărui titlu este numele unui trib din Brazilia centrală întâlniţi de cei trei fraţi Villas-Boas în timpul explorărilor lor din anul 1943, care îşi descoperă astfel menirea de a-şi consacra vieţile protejându-i pe aceşti indigeni, conservând cultura lor şi construind Parcul Naţional Xingu.

˟ Mâine sunt proiectate următoarele filme cu tema „Familia”:

– de la ora 10:30, drama „El secreto de sus ojos / Secretul din ochii lor” realizată de Juan José Campanella şi distinsă în 2010 cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin ce îmbină poveşti de dragoste ce se întind pe două generaţii, cu accente de film poliţist, ceva comedie şi critică politică;

– de la ora 13:00, documentarul din Republica Moldova „SĂRMAna de pe Prut” de Leontina Vatamanu despre sârma ghimpată ce a apărut peste noapte la graniţă, despărţind consângenii de pe cele două maluri ale Prutului ca şi blestematul zid al Berlinului, având o istorie similară cu destinul Moldovei în perimetrul URSS;

– de la ora 14:00, comedia romantică peruană „Destinul nu are favoriţi”, o satiră delicioasă la adresa telenovelelor regizată de  Alvaro Velarde;

– de la ora 16:00, drama cipriotă „Membru de familie” în regia lui Marinos Kartikkis despre o familie care încearcă din greu să facă faţă problemelor financiare, mai ales după ce moare subit bunicul care contribuia şi el cu pensia sa;

– de la ora 18:00, comedia „Viaţa e o trompetă” de Antonio Nuic ce spune povestea lui Boro Bura, un tânăr muzician de jazz, care încearcă să-i reconcilieze pe membrii familiei sale, ce provin din medii total diferite din Croaţia;

– de la ora 20:00, comedia „A Holy Mess” regizată de Helena Bergström despre provocările familiei moderne şi lupta continuă de a fi mereu politically correct, ridicând întrebarea cât de toleranţi sunt de fapt suedezii?

 

* Programul ultimelor două zile ale celei de-a III–a ediţii a Bucharest International Dance Film Festival, ce are anul acesta tema „The Age of the Strange”.

˟ Astăzi, la Cinema Elvira Popescu, de la ora 18:30 şi, respectiv, de la ora 20:30,  sunt proiectate scurtmetrajele din competiţia internaţională grupate în două calupuri.

˟ Mâine, pe lângă spectacolul sold out „Caida libre” de Sharon Fridman, prezentat în colaborare cu dansatorii din compania sa din Spania de la ora 19:30, la sala Stere Popescu a Centrului Naţional al Dansului, la Point Cultural Hub au loc:

– de la ora 17:00, proiecţia documentar „Wim” de Lut Vandekeybus, care explorează creativitatea neliniştită a fratelui ei – performerul, coregraful şi regizorul Wim Vandekeybus – şi felul în care cercurile de familie se interconectează, se inspiră şi, uneori, se ciocnesc/lovesc cu/de opera sa;

– de la ora 21:30, Gala de premiere a Festivalului.

 

* De la ora 20:30, Caravana Metropolis prezintă, în cadrul programului „Cinema în aer liber” ce se desfăşoară pe Insula Artelor din Parcul Titan:

– astăzi, comedia muzicală şi romantică „Pisica albă, pisica neagră” realizată de Emir Kusturica în 1998 şi câştigătoare a trei premii la Festivalul de la Veneţia, având încurcături descurcate cu umor, un porc care devorează un Trabant, un bulibaşă pasionat de vechi filme de dragoste, şmecheri bătrâni şi şmecherii noi, căsătorii „aranjate”, jafuri la drumul mare, răpiri spectaculoase, o iubire ca-n „Romeo şi Julieta”, toate încununate cu un final fericit;

– mâine, comedia dramatică italiană „Complet străini” realizată de Paolo Genovese, în care un grup de prieteni decide să facă un fel de joc adevăr sau provocare, prin punerea telefoanelor mobile pe masă la o cină amicală.

 

* În parcul Bazilescu, în cadrul programului „Vacanţa de Vară cu EXCELSIOR”, de la ora 20:30, sunt proiectate:

– astăzi, muzicalul fantastic „Maria Mirabela”, de Ion Popescu-Gopo şi Natalia Bodiul ce a lansat-o pe Medeea Marinescu, ca actor-copil;

– mâine, filmul de aventuri „Roşcovanul”, de Francisc Munteanu cu Costel Băloiu în rolul titular.

 

* La Cinema Elvira Popescu, în cadrul unui medalion dedicat actriţei şi regizoarei Ronit Elkabetz din Israel, mâine sunt proiectate dramele:

– de la ora 18:00, „Shiva / Şapte zile” a cărei acţiune se petrece la priveghiul tradiţional evreiesc de şapte zile în familia Ohaion, care jeleşte pierderea unui membru drag, în timpul căruia vechile probleme de familie devin mai importante decât doliul;

– de la ora 20:30, „Gett / Divorţul Vivianei Amsalem” ce spune povestea luptei de cinci ani de zile a personajului titular pentru a obţine divorţul în faţa singurei autorităţi legale răspunzătoare de astfel de situaţii în Israel, Curtea rabinică.

Sorella di Clausura
Cinema miercuri, 30 iulie 2025, 19:11

Trei producții microFILM, în selecția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo!

Lungmetrajele „Sorella di Clausura” (regia Ivana Mladenović) și „Dumnezeu nu ne va ajuta” (regia Hana Jusic), alături de scurtmetrajul...

Trei producții microFILM, în selecția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo!
Documentariștii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc – pentru a doua oară în competiția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo
Cinema miercuri, 30 iulie 2025, 18:54

Documentariștii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc – pentru a doua oară în competiția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo

În urmă cu cinci ani, documentarul „ACASĂ“ (România, Germania, Finlanda), regizat de Radu Ciorniciuc, scenariul Lina Vdovîi, primea Premiul...

Documentariștii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc – pentru a doua oară în competiția Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo
Dracula Film Festival, inclus în topul mondial al festivalurilor de gen, lansează competițiile de filme pentru ediția 2025
Cinema miercuri, 30 iulie 2025, 18:32

Dracula Film Festival, inclus în topul mondial al festivalurilor de gen, lansează competițiile de filme pentru ediția 2025

Festivalul a fost inclus în prestigiosul Top 90 Best Genre Film Festivals on Earth, realizat de platforma Dread Central cu sprijinul a peste 30 de...

Dracula Film Festival, inclus în topul mondial al festivalurilor de gen, lansează competițiile de filme pentru ediția 2025
Rămâne de Văzut: Superman a aterizat, de azi, în toate cinematografele din țară!
Cinema miercuri, 9 iulie 2025, 21:28

Rămâne de Văzut: Superman a aterizat, de azi, în toate cinematografele din țară!

În ziua de 12 februarie 1940, un nou serial radiofonic se lansa în New York. Acesta vorbea despre aventurile inspiraționale ale unui Kryptonian...

Rămâne de Văzut: Superman a aterizat, de azi, în toate cinematografele din țară!
Cinema sâmbătă, 28 iunie 2025, 18:17

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Din acest weekend, la cinema, vedem unul dintre cele mai așteptate filme ale verii: F1: The Movie (2025) F1 Filmul – injectat cu adrenalină,...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Cinema duminică, 22 iunie 2025, 16:40

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Weekendul a adus noi premiere in cinematografe. „Kontinental ’25”, cel mai nou film semnat Radu Jude și distribuit de Independența Film, este...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Cinema duminică, 1 iunie 2025, 13:38

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Fiecare weekend aduce noi premiere pe marele ecran, iar dacă ajungi la cinema, trebuie să știi care sunt noutățile. In His Own Image (2024) este...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Cinema marți, 25 martie 2025, 20:51

„Jaful secolului” a obţinut al treilea premiu la un festival internaţional de film

„Jaful Secolului”/ „Traffic” a primit sâmbătă, în Bulgaria, un nou premiu important: „Balkan Film Award”, desemnat cel mai bun film...

„Jaful secolului” a obţinut al treilea premiu la un festival internaţional de film