Ascultă Radio București FM Live

Delicii culinare săsești la cea de-a cincea ediție a festivalului ”Săptămâna Haferland”

Delicii culinare săsești la cea de-a cincea ediție a festivalului ”Săptămâna Haferland”

Articol de , 13 august 2017, 18:23

”Săptămâna Haferland”, unul dintre cele mai mari festivaluri dedicate promovării culturii săsești din Transilvania, reuneşte, în perioada 9 – 14 august, peste 5000 de turiști.

Sub sloganul “Tradiții săsești în bucate de poveste!”, ediția din 2017 a ”Săptămânii Haferland” își propune să deschidă apetitul turiștilor pentru mâncarea tradițională săsească, dar și pentru rețete locale. Cei prezenți se pot bucura de zeci de feluri de mâncare, pregătite atât de localnici din zonă, cât și de chefi experimentați. Printre preparate se numără ciorba de borboane, supa de găină cu tăiței de casă, rulada de fașirt, lichiul sau prăjitura cu rubarbă.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, evenimentul ”Săptămâna Haferland” include anul acesta localitățile: Archita, Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Meșendorf, Rupea, Criț și Cloașterf.

Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.
Acum lucrurile s-au schimbat.

În cadrul festivalului, turiștii români și străini participă la brunch-uri cu preparate săsești, concerte în bisericile fortificate, spectacole de teatru, proiecții de film în aer liber, demonstrații de tradiții populare, precum și la un bal săsesc.

Ziua principală a festivalului este 13 august, respectiv ziua satului Criț, al cărei program include muzică de orgă, brunch săsesc cu vechi rețete și preparate redescoperite, activități şi ateliere pentru copii, muzică de fanfară și dansuri. Din programul după-amiezii fac parte recitalul de pian și prezentare audiovizuală – ”Pe urmele copilului genial din Ardeal, Carl Filtsch” prezentat de Brigitte Drodtloff, spectacolul de teatru ”Oglindă… a timpului”, prezentat de elevii Liceului „Johannes Honterus”, Braşov. Seara se încheie cu muzică între zidurile fortificaţiei, o combinație captivantă de stiluri cu Acker Quartet.

”Săptămâna Haferland” a reunit, an de an, mii de participanți și s-a bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania. Printre personalitățile prezente astăzi la Criț s-au aflat președintele României, Klaus Iohannis, vicepremierul Sevil Shhaideh, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt.

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust și asociații ale sașilor din Transilvania, își propun să impulsioneze turismul în zonă, nu doar pe perioada festivalului, ci pe tot parcursul anului, astfel că inițiativele de promovare nu se opresc aici, aceștia organizând constant concerte, evenimente sportive și gastronomice, precum și alte activități care oferă participanților experiențe autentice în satele săsești din Haferland.

Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, finanțarea filmului “Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor „Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei” și „Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași”, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum Sonoro Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:01

Vreme inchisa

Vremea se mentine inchisa si astazi in Capitala unde temporar va mai ploua slab. Vantul va sufla slab și moderat iar temperatura maxima se va opri...

Vreme inchisa
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 21:12

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan

Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli, din Italia....

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 19:07

Toamna se numără … prefecții și subprefecții

“Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberaţi din funcţie şi numiţi mai mulţi prefecţi şi subprefecţi....

Toamna se numără … prefecții și subprefecții