Ascultă Radio București FM Live

Încă o încercare pentru grațiere

Încă o încercare pentru grațiere
Foto: Sursa foto: Revista 22

Articol de Sabina Lapadatescu, 7 martie 2017, 12:17

Proiectul de lege privind grațierea revine astăzi în Comisia juridică a Senatului.

Senatorul social democrat, Şerban Nicolae, a depus un amendament prin care condamnaţii pentru luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu pot fi graţiaţi.
El a explicat că nu crede că ”cei care sunt corupţi trebuie să stea trei într-un pat în condiţii de igrasie, de igienă precară”.

Senatorul PSD a precizat că aproximativ 2.700 de persoane ar putea beneficia de efectele legii privind graţierea unor pedepse, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din totalul celor aflați în detenție.

”Am o cifră estimativă, undeva la 2.700 de persoane ar beneficia de efectele acestei grațieri, deci o cifră de sub 10% de persoane aflate în sistemul de detenție în România. Față de cele peste 8.000 de persoane aflate în plus față de disponibilul din penitenciar chiar și așa în condiții precare eu cred că nu este o cifră foarte mare”, a explicat Şerban Nicolae.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că legea graţierii depusă de PSD este un subterfugiu pentru „a favoriza oameni politici”.
Liderul liberal a anunțat că partidul pe care îl conduce va depune amendamente şi va vota împotriva formei propuse de PSD-ALDE.

Administraţia Prezidenţială: România nu trimite trupe combatante în Ucraina
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 20:41

Administraţia Prezidenţială: România nu trimite trupe combatante în Ucraina

România nu trimite trupe combatante în Ucraina, iar prioritatea este apărarea cetăţenilor noştri, a transmis  Administraţia Prezidenţială,...

Administraţia Prezidenţială: România nu trimite trupe combatante în Ucraina
Primăria Sectorului 1 va închiria containere modulare pentru relocarea elevilor de la şcolile care vor fi consolidate
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 20:33

Primăria Sectorului 1 va închiria containere modulare pentru relocarea elevilor de la şcolile care vor fi consolidate

Primăria Sectorului 1 anunţă pe SICAP licitaţie pentru închirierea unor spaţii modulare tip container în vederea relocării elevilor de la...

Primăria Sectorului 1 va închiria containere modulare pentru relocarea elevilor de la şcolile care vor fi consolidate
Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf, de Ziua Bucureştiului
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 20:14

Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf, de Ziua Bucureştiului

Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf. Duoul instrumental format din Tudor Niculescu-Mizil...

Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf, de Ziua Bucureştiului
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:59

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Şos. Chitilei, la intersecţia cu Str. Prahovei, informează Primăria...

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:49

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino, într-un eveniment dedicat...

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:56

Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1

Consiliul Local Sector 1 a aprobat protocolul de colaborare cu Universitatea Româno-Americană pentru susținerea programului educațional „High...

Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:55

Vara se prelungește în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Potrivit Administrației Naționale de...

Vara se prelungește în Capitală!
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:48

Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie

Metroul s-ar putea opri după data de 16 septembrie, dacă angajaţii Metrorex nu îşi primesc salariile, a declarat preşedintele USLM, Marian...

Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie