Jack Nicholson îşi încheie cariera de actor
Articol de Stefania Grigore, 18 ianuarie 2017, 12:18
Jack Nicholson îşi încheie cariera de actor, după 60 de ani, a declarat prietenul său, actorul Peter Fonda. “Cred că de fapt, s-a retras deja”, a susţinut Fonda, citat de publicaţia “Sun”. “Nu vorbesc despre acest lucru în locul său, însă a făcut o treabă excelentă și este foarte bine din punct de vedere financiar”, a adăugat prietenul starului.
Pe parcursul întregii sale cariere, actorul în vârstă de 79 de ani a fost nominalizat de 12 ori la premiul Oscar, pe care l-a câștigat de trei ori pentru peliculele “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Mai bine nu se poate” și “Cuvinte de alint”. Jack Nicholson a primit şi șapte premii “Globul de Aur”, inclusiv Premiul Cecil B. DeMille, pentru întreaga carieră.