Ascultă Radio București FM Live

Bătrân din Bucureşti, înşelat de trei indivizi cu un teren în valoare de peste 100.000 de euro

Articol de DSRNetworkAdmin, 15 ianuarie 2014, 13:13

Trei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii bucureşteni după ce, la sfârşitul anului trecut, au vândut un teren situat în Sectorul 5, care aparţinea unui bătrân fără discernământ, în vârstă de 85 de ani, pentru care au încasat peste 100.000 de euro. “La data de 14 ianuarie a.c., politişti din cadrul Poliţiei Capitalei-Serviciul de Investigaţii Criminale au depistat şi condus la sediul serviciului trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 63 de ani, suspectaţi de comiterea unei înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei.Potrivit unor surse din Poliţie, Stancu Matea, Nicolae Mărăcine şiConstantin Marin ar fi profitat de faptul că bătrânul nu mai are discernământ şi, după ce au intrat în posesia documentelor de proprietate ale unui teren de 500 de metri pătraţi, situat în Bucureşti, pe strada Furnalului, l-au vândut cu 104.800 de euro.Cei trei au fost ridicaţi şi conduşi la audieri, marţi, iar Stancu Matea a fost reţinut pentru 24 de ore.Acesta a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a decis că bărbatul poate fi cercetat în stare de libertate.

Etichete:
Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 14:58

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august

Turiștii aflați pe litoralul românesc pot beneficia, în perioada 10-15 august, de consultații și evaluări medicale gratuite în cadrul...

Consultații medicale gratuite pe litoral: în ce stațiuni pot fi evaluați turiștii până pe 15 august
Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Actualitate luni, 10 august 2026, 13:26

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade

Vremea se menține călduroasă în București în următoarele zile, iar temperaturile vor crește până la 36 de grade Celsius. Disconfortul...

Caniculă în București: temperaturile ajung la 36 de grade
Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
Actualitate luni, 10 august 2026, 12:13

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB

Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă, din cauza unor avarii ce pot surveni, în orice moment, la CET-urile Electrocentrale...

Ciucu: Bucureștenii ar putea rămâne oricând fără apă caldă din cauza tehnologiei vechi a ELCEN. Situația Termoenergetica este mai gravă decât cea a STB
VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 11:15

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare

Alina Costache, psiholog clinician și psihoterapeut ne propune o călătorie prin interiorul nostru, pe traseul nervului vag. Cum reacționăm la...

VIDEO| De la furie sau panică, la prezență și conectare
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:48

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează românii care se află sau intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană că...

Alertă MAE în Valencia: risc extrem de incendii pe 12 august
Actualitate luni, 10 august 2026, 10:04

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară

Locuitorii Sectorului 6 pot folosi, pe durata întregii vacanțe de vară, terenurile de sport amenajate în curțile unităților de...

Unde poți face sport gratuit în Sectorul 6. Peste 70 de terenuri sunt deschise în vacanța de vară
Actualitate luni, 10 august 2026, 08:50

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!

Probele scrise ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului încep astăzi, cu testarea la Limba şi literatura română, potrivit calendarului aprobat...

Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat!
Actualitate duminică, 9 august 2026, 18:24

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală

Luni, în Capitală, vremea va fi frumoasă, dar călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi mai mult senin,...

Vreme frumoasă, dar călduroasă în Capitală