Ascultă Radio București FM Live

Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti

Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti

Articol de , 14 septembrie 2016, 14:00

CINEMA

Azi începe prima ediţie a Festivalului de Film Latino-american, ce se desfăşoară până pe 18 septembrie şi are ca focus producţii cinematografice din Chile. Gala de deschidere are loc, de la ora 19:30, la Cinema Elvira Popescu şi cuprinde: o demonstraţie de Tango cu Oana şi Marian de la Tango MyO, una de Salsa susţinută de reprezentanţi ai Wilmark Dance Academy, un mini-rectal de chitară dat de José Almar şi proiecţia scurtmetrajului animat „Historia de un oso / Povestea unui urs” de Gabriel Osorio Vargas, distins cu premiul Oscar.
Tot de la ora 19:30, la Institutul Cervantes este proiectată, în avanpremieră, comedia dramatică „Truman / Dacă Truman ar vorbi” realizată de Cesc Gay ca o odă adusă prieteniei şi dragostei şi un portret amuzant şi onest al curajului de a accepta că moartea nu este decât o parte a vieţii.

În Grădina cu filme a Creart, de la ora 20:30, în cadrul unei seri de film românesc, este programat un calup de scurtmetraje în care oraşul Bucureşti este pretext şi / sau context. După vizionare o parte dintre membrii echipelor filmelor vor fi prezenţi pentru o conversaţie cu spectatorii, moderată de criticul Ileana Bîrsan.

SPECTACOL

„Bucureşti. Instalaţie umană” se intitulează spectacolul politically correct, nerecomandat copiilor sub 16 ani, ce începe de la ora 20:00 la ArCuB şi reprezintă percepţia pe care grupul de artişti ce îl realizează o are asupra Capitalei.

MUZICĂ

Joshua Nelson, solistul evreu de culoare supranumit şi creatorul genului muzical „kosher gospel”, susţine, de la ora 18:30, la Centrul Comunitar Evreiesc din Str. Popa Soare, unica reprezentaţie în Bucureşti, dintr-un turneu pe care-l efectuează în România.

Fundaţia Calea Victoriei organizează, de la ora 19:00, la Sala Radio, concertul de gală „Royal Musical Journey” – o călătorie savuroasă şi ritmată în Europa secolelor XVII şi XVIII, susţinut de Orchestra Symphactory dirijată de Gabriel Bebeşelea şi având ca solistă pe soprana Rodica Vica.

Bucharest Music Film Festival vă propune astă-seară, în Piaţa Universităţii:
– de la ora 19:00, un scurt recital susţinut de violonista Natalia Pancec şi pianistul Valentin Mandric;
– de la ora 19:30, cântă ansamblul de instrumente de suflat „Bucharest Winds”;
– de la ora 20:00, susţine un scurt concert Romanian Radio Brass Quintet, având ca invitată pe soprana Cecilia Ganovici;
– de la ora 20:30, puteţi asculta ansamblul de percuţionişti „Power Vibes”.

În premieră în România, trupa suedeză de black metal Grá susţine un concert, de la ora 20:00, în Club Quantic, unde deseară cântă şi formaţia bucureşteană Akral Necrosis.

Formaţia de rock alternativ Alternosfera susţine un concert, în premieră în Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30.

EXPOZIŢII

Pe pajiştea Muzeului Ţăranului Român este prezentată astăzi instalaţia „Ziua Crucii” şi poate fi vizitată Biserica de lemn din Bejan situată acolo.

Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte, de azi până pe 14 octombrie, expoziţia „Descoperă Arhiva Fotografică Agerpres”, la care Bucureşti fm este partener media.

De azi până pe 10 octombrie sunt deschise expoziţiile din galeriile participante la cea de-a VII-a ediţie a evenimentului „Arte în Bucureşti”, organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România sub genericul „In-variabil”, urmând aceleaşi principii ale programului de candidatură a oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Este vorba de galeriile: Simeza, Orizont, Centrul Artelor Vizuale, Ordinul Arhitecţilor din România, Combinatul Fondului Plastic – Tipografia, Amzei Market Makers, Casa Cesianu Filipescu – Lapidarium şi Şcoala Gimnazială de Artă nr. 5.

Vernisajul expoziţiei „Semnal: invizibilitate transmisă”, semnată de Irina Botea Bucan şi Jon Dean are loc de la ora 19:00, la Galeria Anca Poteraşu din Str. Plantelor nr. 58, unde poate fi vizitată 31 octombrie.

Tot de la ora 19:00, la Victoria ArtCenter este vernisată expoziţia „Trei versiuni pentru ceva care va veni”, semnată de artiştii: Arantxa Etcheverria, Cătălin Burcea şi Vlad Basalici.

LANSARE

Asociaţia „Bucureştiul meu drag” lansează platforma www.bucurestiulmeudrag.ro, în cadrul proiectului Centrul de Memorie Vizuală a Bucureştiului, de la ora 18:30, la Muzeul Municipiului Bucureşti.

România găzduiește pentru prima dată un campionat mondial de handbal feminin sub 18 ani
Actualitate luni, 3 august 2026, 17:01

România găzduiește pentru prima dată un campionat mondial de handbal feminin sub 18 ani

Competiția International Handball Federation Women’s Youth World Championship 2026 reunește 32 dintre cele mai valoroase echipe naționale....

România găzduiește pentru prima dată un campionat mondial de handbal feminin sub 18 ani
AUDIO| Ce sunt adăposturile climatice și cum îi protejează pe bucureșteni în timpul caniculei și al frigului extrem
Actualitate luni, 3 august 2026, 15:23

AUDIO| Ce sunt adăposturile climatice și cum îi protejează pe bucureșteni în timpul caniculei și al frigului extrem

Primăria Capitalei deschide sediile clădirilor din subordine si le transformă în locuri de refugiu în fața temperaturilor extreme (caniculă...

AUDIO| Ce sunt adăposturile climatice și cum îi protejează pe bucureșteni în timpul caniculei și al frigului extrem
Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:00

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională

Volumul “Protocols. Manual de utilizare a corpului uman”, semnat de neurologul și profesorul de la Stanford Andrew D. Huberman, va fi...

Cea mai așteptată carte de nonficțiune a anului, semnată de Andrew Huberman, va fi lansată simultan în România și pe piața internațională
Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:44

Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului

România găzduiește, în perioada 3–7 august, pentru prima dată în Europa de Est, Congresul Mondial de Studii Siriace și Conferința...

Congrese mondiale de studiile arabe creștine și siriace, găzduite la Palatul Parlamentului
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:42

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului

Prima etapă a unui amplu proces de reabilitare a Parcului “Herăstrău”, aceea a punerii în siguranță a malului de lac, se află,...

Au început lucrările de reabilitare a Parcului Herăstrău. Prima etapă vizează consolidarea malurilor lacului
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:13

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că operațiunea de detonare controlată desfășurată pentru creșterea debitului brațului...

Detonare controlată la Cernavodă. Intervenția MApN pentru creșterea debitului Dunării s-a încheiat cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:00

VIDEO| Cum ne transformă traumele

Cât din povestea pe care o trăim astăzi ne aparține cu adevărat? Și cât reprezintă ecoul unor experiențe, drame de familie, alegeri și...

VIDEO| Cum ne transformă traumele
Actualitate luni, 3 august 2026, 11:55

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit informarea de caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, avertizarea fiind...

Valul de căldură se intensifică. ANM prelungește informarea de caniculă pentru întreaga țară până vineri dimineaţa