Ascultă Radio București FM Live

Elevii se întorc la școală

Articol de , 11 septembrie 2016, 11:30

S-a încheiat vacanța mare.

Elevii se vor întoarce mâine în bănci, după o pauză de aproape trei luni.

Deși autoritățile promiteau că școlile îi vor primi în condiții bune pe copii, noul an de învățământ începe, ca de obicei, cu probleme.

Cu numai o zi înainte de începerea cursurilor, la nivel național, doar jumătate dintre instituții au autorizație sanitară de funcționare și numai puțin peste 13% dețin avize de securitate la incendiu.

În București, 30% dintre elevi vor învăța în școli moderne, dotate la standarde europene.

Există însă și unități de învățământ care nu au autorizațiile necesare, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Capitalei, Marian Banu.

El a precizat însă că situația se poate rezolva în perioada următoare.

În școlile din București sunt probleme și în privința cabinetelor medicale, care fie nu sunt dotate corespunzător, fie nu au personal de specialitate.

Problema se va rezolva, promit autoritățile locale.

Consilierii generali au aprobat recent fondurile necesare pentru că toate cabinetele medicale din școli să aibă echipamentele necesare și să fie deservite de personal de specialitate.

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:05

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale

La un an de la explozia blocului din Rahova, dosarul cazului ajunge pe masa judecătorilor. Se cer despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune...

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale
STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:04

STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara

Patru linii de transport public din București, care circulă în zona stadionului Arena Națională, ar putea avea trasee deviate, în acest...

STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara
Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în perioada 9 – 14 noiembrie
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:04

Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în perioada 9 – 14 noiembrie

Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în cinci nopţi, în perioada 9 – 14 noiembrie, din cauza lucrărilor de construire a...

Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în perioada 9 – 14 noiembrie
Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituţiilor sanitare fără paturi
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 16:55

Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituţiilor sanitare fără paturi

Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituţiilor sanitare fără paturi. Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională vineri...

Rogobete: Reguli noi pentru conducerea instituţiilor sanitare fără paturi
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 16:29

Măsuri de ordine și siguranță publică pe stadionul Arena Națională

Sâmbătă, 07 noiembrie 2026, începând cu ora 20:30, pe stadionul Arena Națională din Capitală, va avea loc partida de fotbal dintre echipele...

Măsuri de ordine și siguranță publică pe stadionul Arena Națională
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 15:09

Unde fuge corpul tău când ești în trafic? Coregrafa Cristina Lilienfeld ne învață cum să ne găsim tihna urbană

Unde fuge corpul tău când ești în trafic? Coregrafa Cristina Lilienfeld ne învață cum să ne găsim tihna urbană Bucureștiul se mișcă...

Unde fuge corpul tău când ești în trafic? Coregrafa Cristina Lilienfeld ne învață cum să ne găsim tihna urbană
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 14:53

Ce vor să cumpere românii de Black Friday

Ce vor să cumpere românii de Black Friday? O comandă în valoare de peste un milion de lei de hrană pentru pisici a fost înregistrată de Black...

Ce vor să cumpere românii de Black Friday
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 14:44

Piaţă volantă, în weekend, în Piaţa Amzei

O piaţă volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piaţa Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă. Cei interesaţi pot cumpăra produse...

Piaţă volantă, în weekend, în Piaţa Amzei