Ascultă Radio București FM Live

Au fost aprobate ajutoarele

Au fost aprobate ajutoarele

Articol de , 29 august 2016, 18:32

Românii afectaţi de cutremurul din Italia vor primi ajutor din partea autorităţilor.

Guvernul a aprobat un pachet de măsuri atât pentru persoanele rănite, cât şi pentru rudele celor decedaţi, a anunţat prim-ministrul Dacian Cioloş.

El a precizat că se va asigura sprijin şi pentru rudele celor care se deplasează din România în Italia pentru a ajuta persoanele care au fost afectate de această catastrofă.

De asemenea, va fi acordat un ajutor specific pentru copiii care au rămas orfani, a precizat premierul.

Aceştia vor primi câte 6.000 de euro, care se vor acorda persoanelor la care se dispune măsura de protecţie specială a micuţilor pentru creştere şi îngrijire.

Supravieţuitorii unei familii vor primi câte 1.000 de euro pentru fiecare persoană decedată, până la gradul 2.

Se vor acorda câte 10.000 de euro pentru familiile sau persoanele ale căror locuinţe au fost distruse în proporţie de peste 50% şi îşi menţin reşedinţa în Italia, în cazul în care cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român şi italian nu depăşeşte valoarea estimată a locuinţei.

De acest sprijin vor beneficia şi persoanele care decid să se întoarcă în România.

De asemenea vor primi câte 3.000 euro familiile sau persoanele singure care nu mai au unde locui prin distrugerea imobilului, indiferent dacă rămân în Italia sau se întorc în România.

Aceeaşi sumă vor primi şi persoanele adulte apte de muncă şi care se întorc în România, în vederea sprijinirii acestora pentru reintegrare.

Ajutorul va fi acordat în tranşe, pe o perioadă de 6 luni.

Cei care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supravieţuitori ai familiilor afectate, rude până la gradul 2, vor primi câte 1.000 de euro.

Aceste ajutoare se acordă la cerere.

Persoanele îndreptăţite vor fi sprijinite de reprezentanţi ai autorităţilor române să parcurgă mai simplu procedurile de alcătuire şi de depunere a dosarelor.

Cererile se adresează misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale MAE şi agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, transmite Agerpres.

Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:51

Vreme rece la noapte, în Capitală

În această noapte, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -4…0 grade....

Vreme rece la noapte, în Capitală
Atac armat la Cracovia
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 17:57

Atac armat la Cracovia

UPDATE: Atacul armat din Cracovia s-a soldat cu cel puțin șase morți și cincisprezece răniți. Autorul atacului este un cetățean polonez care...

Atac armat la Cracovia
Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 16:46

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici

Românii cu venituri mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici
Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:24

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală

Polițiștii verifică, în acest weekend, dacă șoferii respectă tarifele și dețin documentele necesare pentru desfășurarea activității....

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:51

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!

Naționala României a fost învinsă, vineri seară, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, de selecționata din Tonga, într-un meci din...

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 09:43

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în Capitală

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în toate sectoarele Capitalei. Potrivit Primăriei Municipiului București, în...

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în Capitală
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 21:46

Sâmbătă, cer acoperit. Vântul se obrăznicește

Sâmbătă, Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă, mai...

Sâmbătă, cer acoperit. Vântul se obrăznicește
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 20:56

A început West Side Hallo Fest . Veniți să tremurați! Muhahaha!

Pregătiți-vă pentru o seară palpitantă! De la intrarea în spațiul amenajat generos cu decoruri menite să zbârlească și cei mai...

A început West Side Hallo Fest . Veniți să tremurați! Muhahaha!