Ascultă Radio București FM Live

La multi ani, Tamara Buciuceanu

Articol de Stefania Grigore, 10 august 2016, 14:19

“Am trăit două vieți: a mea, care peste o lună face 87 de ani și tot a mea — 64 de ani de teatru. Mă simt foarte tânără, bucuroasă, fericită că văd atâta lume. Înseamnă că nu m-a uitat nimeni”, spunea Tamara Buciuceanu-Botez în seara de 25 iunie 2016, atunci când primea Premiu de excelență pentru întreaga activitate artistică în filmul și teatrul românesc, în cadrul celei de-a zecea ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), de la Sibiu.

Insemnarile unui necunoscutTamara Buciuceanu-Botez este considerată pe drept cuvânt ”Doamna comediei românești”.
Dar nu numai! Pot confirma toți cei care au văzut-o în Madam Delcă din emblematicul spectacol al Cătălinei Buzoianu, după ”Dimineaţa pierdută” a Gabrielei Adameşteanu, de la Teatrul Bulandra, din anii 80, preluat de TVR; apoi, la jumătatea anilor 90, în Olivine Dubac din ”Cumetrele”, de la Teatrul Odeon, rol pentru care primea ropote de aplauze, în condițiile în care practic nu avea nicio replică, ci doar apărea pe scenă într-un scaun cu rotile; în personajul Floarea din spectacolul Teatrului de Comedie preluat și de TVR, ”Nepotul” de Adrian Lustig, din 2005; în impresionantul ”Mamouret”, montat în 2006 de Dinu Cernescu la Teatrul Bulandra, rol pe care l-a jucat până de curând, sau în Generăleasa din ”Însemnările unui necunoscut” montat de Alexandru Darie la Teatrul Bulandra, în 2011. Grimasele sale, o privire plină de sens, o inflexiune a vocii sau un gest anume l-au făcut pe spectator să rămână cel puțin cu o imagine a acelui personaj adus pe scenă de Tamara Buciuceanu-Botez.

MamouretSe adaugă acestei succinte enumerări aparițiile din film și de pe micul ecran, pornind cu Aneta Duduleanu din “Cuibul de viespi”, ecranizare din 1987 după ”Gaițele” în regia lui Horea Popescu; Chiriachița din ”Titanic vals”, regia Dinu Cernescu (1994) sau Coana Chirița, personaj jucat și în fața camerei de filmat, dar și pe scena Naționalului ieșean
Notorietate i-a adus seria ”Liceenilor”, difuzat pe toate canalele tv, drept care pentru generații întregi numele său este direct legat de porecla profesoarei de matematică, Isoscel. Tamara Buciuceanu-Botez a creat personaje pline de culoare în filme precum: “Alo, aterizează străbunica!” (1981), “Grăbește-te încet” (1981), “Primăvara bobocilor” (1985).
A știut să dea și rolurilor mici aceeași încărcătură dramatică sau comică sau tragi-comică, după caz, transformându-le în personajele sale inconfundabile. V-o amintiți cu siguranță în rolul Bunica din filmul lui Horațiu Mălăele, ”Nunta mută” sau Ita din premiata producție create de Radu Jude ”Toată lumea din familia noastră”.
În 2010, a realizat un dublaj de voce pentru filmul “Prințesa și Broscoiul”, în rolul Mamei Odie.
Dar vocea sa s-a auzit și continuă să se audă, în primul rând, la Teatrul Național Radiofonic.
De asemenea, Tamara Buciuceanu a făcut o carieră impresionantă și în Televiziune. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul “Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A intrat la Institutul de Teatru “Vasile Alecsandri” din Iași (1948-1951), iar în ultimul an s-a transferat la București, unde a absolvit Institutul de Teatru, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (1952).
De-a lungul celor 6 decenii de activitate a jucat pe scenele Teatrului Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul de Operetă (9 ani) și Teatrul Bulandra (până la pensionare). A colaborat și la Teatrul Constantin Tănase, Teatrul Național din București și TN Iași.
Cariera sa a fost încununată cu numeroase premii și distincții: Premiul pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii și Cultelor (4 aprilie 2002), premiul UNITER pentru întreaga activitate (5 aprilie 2004) și Premiul de excelență la Gala Premiilor UNITER (2011), Premiul Gopo pentru întreaga activitate (2012), Premiul pentru întreaga carieră la Gala TIFF 2008. Este de “Societar de onoare al Teatrului Național București” (14 aprilie 2004) și a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală (4 septembrie 2011).
La 23 iunie 2014, a fost decorată cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru “remarcabilele interpretări artistice, dragostea, dăruirea și talentul de care a dat dovada în promovarea artei teatrale”.
Lectorul universitar Bogdana Darie a lansat, în mai 2013, volumul “Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei”, o carte ce spune povestea vieții și carierei artistei.
O viață care nu a fost întotdeauna roz, dar pe care a dedicate-o publicului, oferindu-i lui clipa de bucurie.
Îi dorim și ne dorim să treacă mulți ani până când să ne gândim la vorba sa: ”Și când nu veți mirosi flori de câmp pe scenă seara, poate vă veți întreba atunci unde o fi plecat Tamara”.
La Mulți Ani!

Material realizat de Andreia Barsan

Obezitatea la copii. Ce înseamnă o alimentație echilibrată
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 16:38

Obezitatea la copii. Ce înseamnă o alimentație echilibrată

Obezitatea afectează tot mai mulți copii și adulți, iar consecințele nu se văd doar pe cântar, ci și în starea noastră de sănătate. De ce...

Obezitatea la copii. Ce înseamnă o alimentație echilibrată
Primăria Sectorului 5 continuă derularea investițiilor în infrastructura educațională
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 14:48

Primăria Sectorului 5 continuă derularea investițiilor în infrastructura educațională

Două școli din Sectorul 5 sunt în șantier, cu lucrări de amploare la clădiri și infrastructură. La Școala “I.G. Duca”, vechile...

Primăria Sectorului 5 continuă derularea investițiilor în infrastructura educațională
Strategia culturală a Capitalei. Ciprian Ciucu: “Bucureștiul poate fi cel mai creativ din Europa”
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 13:50

Strategia culturală a Capitalei. Ciprian Ciucu: “Bucureștiul poate fi cel mai creativ din Europa”

Bucureștiul are nevoie de un mare eveniment cultural care să devină emblematic pentru Capitală, dar și de festivaluri mai mici, dedicate...

Strategia culturală a Capitalei. Ciprian Ciucu: “Bucureștiul poate fi cel mai creativ din Europa”
Dovleci, parade de costume și concerte la Titan Pumpkin Fest, în acest weekend
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 12:33

Dovleci, parade de costume și concerte la Titan Pumpkin Fest, în acest weekend

Cea de-a patra ediție Titan Pumpkin Fest are loc în perioada 16-18 octombrie, în Parcul Titan din București, în zona scenei și la Calul...

Dovleci, parade de costume și concerte la Titan Pumpkin Fest, în acest weekend
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 12:18

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției

Direcția Generală Arte și Evenimente Urbane București a lansat în SEAP licitația pentru serviciile de organizare a Târgului de Crăciun din...

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 10:47

Ce evenimente au loc în București în weekendul 16-18 octombrie

Bucureștiul găzduiește, în weekendul 16-18 octombrie, târguri, spectacole, expoziții și activități pentru întreaga familie. De la produse...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 16-18 octombrie
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 09:48

Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră. Opt persoane sunt date dispărute

Un incendiu izbucnit la bordul navei Wide Trader, aflată sub pavilion San Marino, a declanșat joi dimineață o operațiune de căutare și salvare...

Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră. Opt persoane sunt date dispărute
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 07:27

Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri, din cauza ceţii!

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, în această dimineaţă, vizibilitatea în trafic este redusă din...

Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri, din cauza ceţii!