Parcul – distractie sau nervi?
Articol de , 17 aprilie 2016, 12:43
Discutiile dintre mamici din parc. O nebunie, o placere!
Asta a fost unul dintre socurile meseriei de mama. Nu poti sta linistita in parc ca deodata te trezesti cu o intrebare legata, evident, de copil. Si nu de putin ori te pricopsesti, fara sa vrei, cu vreun sfat sau poate chiar un diagnostic, de cele mai multe ori, foarte dur.
E clar, mamele din Romania sunt “specialiste” in copii, le stiu pe toate si nu le scapa nimic. Cu o simpla privire au facut o radiografie completa a copilului (care nu e al lor).
Prima experienta de acest fel a fost traumatizanta. Si nu glumesc, imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri.
Imi dadeam copilul in leagan, eram cu gandul la ale mele, nici nu observasem femeia de langa mine care facea acelasi lucru.
Din senin, aud intrebarea, clasica intrebare: Cat are fetita? Imi ia vreo 10 secunde sa ma dumiresc ca mie mi-a fost adresata si zic: 8 luni.
Chestionarea continua brusc: si cati dinti are?
Doi, zic eu.
Doar doi?! Intreaba siderata colega de impins leaganul.
Eu, indoita si aproape rusinata: Da, doar doi, stiti, abia i-au dat dintisorii.
Mmmvaai, dar fata mea la 8 luni avea 6 dinti.
Tacere!
Evident ca sirul de intrebari nu se opreste aici: Si vorbeste?
Eu stau sa ma gandesc daca i-am zis varsta corecta si ii spun umila: Nu. Doar gangureste…stiti, are 8 luni.
Cuuuuum nu?! Fetita mea imi zice mama de la 5 luni.
O fi mai inceata a mea, raspund eu si plec.
Astfel de dialoguri sunt la ordinea zilei in parcuri. De regula, una dintre femei le stie pe toate si are cel mai “tare” copil din lume, iar cealalta e pusa la zid caci bebelusul ei e incet, lent si in urma cu dezvoltarea.
Dupa experienta de mai sus nu neg ca vreo saptamana am stat si am cautat pe internet despre dezvoltarea copiilor si i-am intrebat pe toti cunoscutii despre asta. Facusem o obsesie. Ma gandeam cu groaza ca a mea minuatie are vreo problema.
Ca sa ma linistesc, am intrebat pediatrul care mi-a spus raspicat pentru a nu stiu cata oara: Fiecare copil e diferit, se dezvolta in ritmul sau si nu trebuie comparat cu un altul.
In plus, mi-a dat asigurari ca fetita mea este perfect normala pentru varsta ei si m-a convins ca la 8 luni NU trebuie sa recite din Eminescu. Si nici macar sa ma strige MAMA.
Intre timp a venit si momentul ala si ma striga NON STOP. :))
Ce am facut eu de atunci: am raspuns mamicilor din parc exact cum isi doreau. Le-am spus ca al meu copil este unul genial, care s-a dezvoltat extrem de rapid si care face de toate pentru toti.
In realitate nu este asa, este doar un copil perfect normal, care se dezvolta dupa bunul plac.
Pe final va spun ca nu trebuie sa pretindem ca avem bebelusi geniali pentru a ne lauda cu ei. Copilul nostru, al fiecaruia dintre noi, e cel mai bun tocmai pentru ca e al nostru si asta e suficient. De fapt rectific, asta e TOTUL.
Si trebuie sa ne bucuram de el si la bune si la rele, asa cum e in realitate. Repet pentru ca e esential: nu trebuie sa cautam cine stie ce motive SF pentru a fi mandri de micuti cand e destul doar ca ei exista.
Sugestiile, intrebarile si nelamuririle sunt asteptate pe pagina de facebook BucurestiFM.
Si nu uitati, ne auzim in fiecare weekend, pe 98,3 FM, dupa ora 10, in City Break, cu Mirela Oprea.
Sursa foto: copilul.ro
